Archive

Posts Tagged ‘povestea cărţilor’

Alexandru Potcoavă – povestea cărților (exclusiv BDP)

alexandru potcoavă iar bianca sta-n alex

După cum o arată titlul, dar şi fotografia de pe copertă, cartea fructifică o scurtă, intensă şi sinuoasă experienţă de dragoste. Textele oscilează ele însele între discursul prozastic, dicteu automat şi neo-expresionism. La un moment dat, Răzvan Ţupa mă plasa cu acest volum între întemeietorii unei direcţii în poezia douămiistă. Ştiu eu ce să zic?      

 

 

 

Pavel şi ai lui

Scrierea acestui roman am perceput-o ca pe o datorie faţă de memoria unchiului meu Pavel, a cărui moarte m-a marcat, să spun aşa, pe viaţă, dar şi ca pe o încercare de a defini moartea ca atare. Am încercat să redau aşadar în cuvinte ruina(rea) fizică a unui om în plină paragină a spaţiului înconjurător şi, eventual, determinările reciproce. Nu este o carte despre Banat, este însă una despre derivă şi marginalitate (ca spaţiu geografic şi temporal) a cărei acţiune se întâmplă (să fie) în Băile Herculane şi împrejurimi.

Ca tehnică, am mers pe fragment şi intertext, crezând că îmi servesc cel mai bine scopului. Când i-am arătat manuscrisul lui Daniel Vighi, acesta, primul, a făcut legătura cu cartea Un Burgtheater provincial a lui Livius Ciocârlie, pe care, mea culpa, până atunci nu o citisem. Aşa am ajuns să beneficiez de o ascendenţă onorantă, absolut, dar involuntară.

emilian galaicu-păun – povestea cărţilor (experiment bdp)

Nimic de spus despre Lumina proprie, rebutul din 17 ianuarie 1986 – ziua apariţiei cărţii –, pe care l-am arătat alor mei târziu după cină, deşi-l aveam hăt de pe la prânz. O carte născută moartă, atât din cauza moaşelor – am avut mai mulţi redactori, unul mai zelos decât altul –, cât şi a… fătului, deloc frumos la acea oră.

Cu totul altceva este Abece-Dor, volum apărut în 1989, cu chirilice (în ciuda titlului, pe care-l aveam din toamna lui 1985 !!!), un volum construit cu migală, în anii doctoratului meu la Institutul de Literatura « M. Gorki » din Moscova – când eram « rupt » între Arghezi şi Barbu, ultimul având câştig de cauză în cazul de faţă.

Anii mei de ucenicie luau sfârşit odată cu Levitaţii deasupra hăului, 1991, scris în parte la Moscova, în parte la Chişinău, cu fetiţa mea Rareşa (născută pe 4 aprilie 1988) pe umeri, când poezia mea a început să semene, tot mai izbitor, cu mine şi cu ai mei – chiar dacă am reluat, în cele două antologii de până acum, puţin texte din Levitaţii…, mă recunosc în fiecare dintre ele.

Sigur, am dat lovitura cu Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994, într-un an în care apăreau Arta Popescu şi Ieudul fără ieşire (cu Cristian Popescu abia dacă am schimbat câteva cuvinte, la Festivalul « Poesis » de la Satu Mare ; cu Ioan Es Pop suntem de-atunci prieteni apropiaţi), volum desemnat drept una dintre cele mai bune zece cărţi de poezie ale deceniului 1990-2000 din România. Altminteri, urma să fie reeditat în 2002, iar eu îl revizuisem la sânge în acest scop – n-a fost să fie!

Cea mai «lucrată» cartea a mea rămâne a fi Yin Time, 1999, având o structură muzicală de Bolero, cu poeme ale celor 4 elemente (foc-apă-aer-pământ) şi ale celor 5 simţuri deseminate în volum, pe care puţini critici le-au identificat ca atare. Ţin minte când mi-a venit ideea – eram un cititor înfocat al lui Lao Zi, Cartea despre Dao şi Putere –, nu doar prin alăturarea unui Y, ci apropriindu-mi întreaga civilizaţie orientală, pur şi simplu mi s-a tăiat respiraţia, ca şi cum m-aş fi pomenit în Tibet (tocmai cetisem Cartea tibetană a morţilor). Mi-au trebuit 10 ani ca să ajung în Orient, mai exact în platoul tibetan (Qinghai), în august 2009, iar mai multe poeme din acest volum sunt traduse şi în chineză. Ca să nu mai spun că întreg volumul (mai puţin câteva poeme, chiar că intraductibile !) e transpus în limba lui Goethe, sau daca vreţi a lui Paul Celan, de către Hellmut Seiler. (Între paranteze fie spus, mi s-a repetat de nenumărate ori în anii 2000 : «Două sunt lucrurile cu neputinţă : să-l traduci pe Heidegger în română şi pe Galaicu-Păun în germană». Ei bine, iată-le împlinite ! Să mai crezi după asta gura lumii !!!)

Dintre toate, cel mai greu mi s-au dat Arme-le grăitoare, 2009 – mă prinsesem la fel ca Ion Mureşan la începutul anilor ’90, tot la instigarea lui Al. Cistelecan, să public câte un poem pe lună în Vatra, începând cu nr. 3/2008. Or, eu scriu chinuitor de greu, «o poezie de migală» (ca să-l citez pe Cis), dar Dumnezeule ! ce resurse supraomeneşti se trezesc în tine când ai de dat la termen poemul. Pot să mărturisesc cu mâna (care scrie !) pe inimă că din iarna lui 2008 şi până în septembrie 2009, când dădeam la tipar cartea, viaţa mea a fost o cursă contracronometru, cea mai cumplită din câte mi-a fost dat să trăiesc (şi am o oarece experienţă – am tradus cărţi la greu, cu contracte semnate în care se preciza termnenul de predare, niciodată depăşit!). Dincolo de 2-3 texte «de passage», Arme-le conţin cele mai personalizate poeme ale mele (unul sang d’encre cât face !), smulse literalmente din carnea autorului, la care se va adăuga, într-o ediţie revizuită, şi iov & vio – cântecul meu de lebădă, drept care semnez – Emilian Galaicu-Păun.

gabriel daliş – povestea cărţii („până mereu”) – experiment bdp

nă mereu este o selecţie de poeme din cele patru volume de versuri pe care le-am publicat în anii trecuţi, completată cu cîteva poeme noi, recent scrise.

Selecţia cuprinde cinci secţiuni, începînd cu cea dedicată poemelor inedite, apoi cîte o secţiune pentru fiecare dintre cărţile mele, urmînd o cronologie inversă, din 2010 înspre 1996, anul debutului meu editorial.

Cartea îşi propune să aducă în atenţie poeme care nu au reuşit să ajungă la cititori, nici să cîştige în vreun fel o simpatie recunoscută din partea criticii literare.

Nu am avut pretenţia unei antologii, dar această formulă s-a dovedit cea mai practică în situaţia în care ideea de a-mi retipărit integral cărţile anterioare mi s-a părut costisitoare şi nepotrivită.

Selecţia poemelor am realizat-o urmărind un criteriu valoric şi nevoia de unitate a antologiei. Aici Claudiu Komartin, redactorul cărţii, mi-a dat o mînă de ajutor, fiindu-mi dificil în unele cazuri să selectez texte pe care nu le puteam aproxima limpede, ataşîndu-mă de forma lor sau de unele detalii personale ascunse în spatele lor.

În interiorul fiecărei secţiuni, ordinea poemelor este aceeaşi ca în ediţiile princeps, nu ascund faptul că am intervenit pe text ori de cîte ori am considerat că este nevoie.

După ce am construit antologia, am simţit nevoia unei alte păreri avizate, iar Marin Mălaicu-Hondrari a venit cu cîteva sugestii interesante. Am fost norocos să-i am alături şi pe Radu Vancu, care îmi recomandă cartea, Constantin Virgil Bănescu, care a citit anul trecut o primă selecţie care a stat la baza acestei cărţi, Augustin Cupşa şi Gabriel Adelmann.

Până mereu a apărut în luna iulie, la editura Charmides, şi a fost lansat în cadrul Festivalului de Poezie şi Muzică de Cameră Bistriţa, ediţia II, 15-18 iulie 2010. Conceptul grafic al cărţii este semnat de Ana Toma.