Arhiva

Archive for the ‘poeme de Dumitru Crudu’ Category

Dumitru Crudu – poooooooooate

Ianuarie 13, 2008 4 comentarii

„poooooooooate”,

Ed. Vinea, Bucureşti, 2004 

poate.jpg   

preferi să stai în piciore cînd nu e nimeni acasă? Ştiu, cînd

afară-i noroi

nu te speli pe dinţi

 la-colocviu-tineri-scr-foto-mvklvsk.jpg

Dumitru Crudu (n. 8 noiembrie 1967 Flutura din judeţul Ungheni, Republica Moldova). A frecventat cursurile Universităţii de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism (1985-1987) şi ale Universităţii de Stat din Tbilisi, Georgia (1988-1992), fără să le finalizeze. Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe, secţia Filologie, a Universităţii „Transilvania” din Braşov, 1995. Masterat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, 1996. În perioada studenşiei frecventează cenaclurile „Erata” şi „Interval” şi iniţiază, în anul 1999, împreună cu Marius Ianuş, un nou curent literar, fracturismul, lansat printr-un manifest publicat în revistele „Paralela 45” şi „Vatra”. Profesor la Liceul Forestier din Codlea şi ziarist la „Monitorul de Braşov”. Membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), al Uniunii Scriitorilor din România şi din Republica Moldova şi al Uniunii Teatrale din Republica Moldova. Comentator cultural la RADIO EUROPA LIBERĂ, biroul din Republica Moldova. Coordonatorul Clubului Literar de pe lîngă Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova împreună cu Nicolae Popa.

Volume: Falsul Dimitrie (poezie), editura Arhipelag, Tîrgu-Mureş, 1994; E închis vă rugăm nu deranjaţi (poezie), editura Pontica, Constanţa, România, 1994; Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente (poezie), editura Paralela 45, Piteşti, 1996; Falsul Dimitrie Crudu (poezie), editura Vinea, Bucureşti, 2003; Poooooooooate (poezie), editura Vinea, 2004; Crima sîngeroasă din staţiunea violetelor (teatru), editura Arc, Chişinău, 2001; Salvaţi Bostonul (teatru), editura Cartier, Chişinău, 2001; Alegerea lui Alexandru Suţo (teatru), editura Unitext, Bucureşti, 2004; Duelul şi alte texte (teatru), editura Eikon, Cluj, 2004; Le septieme kafana (coautori Nicoleta Esinencu şi Mihai Fusu), editions L’espace d’un instant, Paris, 2004; Un concert la violă pentru cîini, editura Xerox, Chişinău, 2004; Steaua fără…Mihail Sebastian, editura Cartea Românească, Bucureşti, 2006; Oameni ai nimănui, editura Cartier, Chişinău, 2007

Piesa America unu a apărut în Antologia Piesei Scurte din Europa Centrală şi de Est – 10 ani în Europa, editura FrancoAngeli, Milano, Italia, 2001; Piesa Un vals de adio aproape ca în Bertolluci a fost inclusă în antologia „5 piese de teatru într-un act”, editura Axa, Botoşani, 2002. Piesa Doi jucători a apărut în revista Sud-Est, Chişinău, 2002; Piesa Eugene Ionesco nu a existat a fost publicată în revista Basarabia, Chişinău, 2003; Piesa Visul Visul lui Mihail Sebastian a fost publicată în revista electronică Tiuk!, 2002.

Prezent cu texte în antologia PORTRET DE GRUP (poeţi tineri din Republica Moldova), editura Arc, 1995. Textele sale au mai fost incluse în volumul antologic Experimentul literar românesc postbelic, editura Paralela 45, 1998; ANTOLOGIA POEZIEI ROMÂNE tradusă în engleză şi franceză, editura Paralela 45, Piteşti, 1998; Antologiile de dramaturgie şi proză scurtă din secolul XX din Republica Moldova, editura Arc, 2004; Antologia Poeziei Române Postbelice, trad. Dieter Schlesak (Rumanische Lyrik der Gegenwart, Erstausgabe, Erschienen bei Druckhaus Galrev, Berlin, 1998); SINGULAR DESTINIES (Contemporary Poets of Basarabia), în limba engleză, editura Cartier, 2003; EUROPEAN THEATRE TODAY, editată de European Theatre Convention, 2006, Paris; No longer poetry. New romanian poetry edited and translated by David Morley and Leonard-Daniel Aldea, editura Heaventree, Londra, 2007; LITERATURA TÂNĂRĂ 2007, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007

Piesele sale au fost jucate în Tg Mureş, Chişinău, Craiova, Piatra Neamţ, Botoşani, Galaţi, Cluj Napoca, Iaşi, Buzău, Helsingborg(Suedia), Douala(Camerun), Trieste(Italia), Bonn, Bremen,Regensburg (Germania), Paris, Kiev

din decembrie 2007, coordonator (alături de Marius Ianuş) al revistei Stare de urgenţă

Dudu Crudu – fişa de autor din micul ftiriadi

Dumitru Crudu – Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente

„Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente”,

Ed. Paralela 45, Piteşti, 1996

sase-cinturi.jpg
Astazi am văzut un gîndac

astăzi am văzut un gîndac
cum străbătea sufrageria
şi tu astăzi trebuia
să vii la mine Maria
a rămas într-un colţ
nu vroia să intre în gaură
EU TE AŞTEPTAM şi mă gîndeam
că şi el poate te aştepta
.
Te-am văzut vorbind cu portarii pe scări

Te-am văzut vorbind cu portarii pe scări şi
m-am gîndit cît de tare ai îmbătrînit
Şi n-am vrut să intru în clădirea asta
Stăteai de vorbă cu o sticlă de lapte în
mînă Altădată
beam vin împreună în parc
Din staţie îţi vedeam ridurile
Ţi se văd de la
o poştă
Degeaba porţi ochelari şi bei lapte
şi flirtezi acum cu portarul ăla tînăr degeaba
degeaba ai mers cinci ani la facultate
şi ai transcris în caiete nişte gînduri
înţelepte
Am urcat într-un troleu şi am coborît
peste o staţie Poate eu arăt şi mai
lamentabil
.

Dar ce face omul ăla acolo
întreabă o muscă
DAR CE face omul ăla acolo întreabă o muscă
pe o altă muscă
în timp ce zburau Mă duc să văd i-a spus
musca aia Şi a coborît Nu înţeleg NIMIC i-a
strigat ea de jos AŞA Ceva la noi în lumea
muştelor n-am mai văzut TOTUŞI CE FACE
Văd că stă întins în pat VĂD a strigat
musca aia cu disperare că şi-a scos
Pantalonii
VĂD CĂ STĂ CU FAŢA ÎN PERNĂ
şi se ridică în sus şi coboară
aşa ceva n-am mai văzut a strigat iar
musca aia apropiindu-se
de cealaltă muscă
DOUĂ MUŞTE zburau prin cameră şi erau extrem
de mirate
NIMENI NU putea să le spună
ŞI ATUNCI AU ÎNCEPUT SĂ FACĂ DRAGOSTE
deasupra omului ăla care
se masturba

.
sunteţi curios să ştiţi dacă gîndacii au

SUNTEŢI CURIOS SĂ ŞTIŢI dacă gîndacii au
pulă Domnul Wolf cel mai important specialist
în domeniul sexului la gîndaci
crede că au
Chiar ne-a descris-o
Totuşi ceilalţi savanţi de la Academia din Chişinău
se îndoiesc
Domnul Wolf
a mai afirmat
că gîndacii chiar
se masturbează
în special în camerele de
camin
şi de nefamilişti

dudutiuk.jpg
ea venea călare pe un fluture pe o muscă

ea venea călare pe un fluture pe o muscă
prin camera îi călărea îi bătea cu biciuşca Ei şi mai faşi dimitrie
îl întreba fluturele Bine bine îi răspundea dimitrie
fluturele îi băga pula între coapse
ea gemea în a e r
departe
d
e
p
a
r
t
e
dimitrie de descălţa de pantofi un şobolan îi rodea
degetele i le mînca di undi vii dimitrie îl întrebau
muştele
şi îi zîmbeau
i se aşezau pe limbă şi îi
vorbeau
şi totuşi tu
ce mai faci
îl întreba ea
şi-i mîngîia
maţele ficatul maiera îi îmbrăţişa
da tu cine eşti
o întreba dimitrie
o cum nu-ţi aminteşti
îi spunea ea ieşind din
apă
dîndu-se jos de pe fluture
şi ăla plecînd
 

Dumitru Crudu – E închis vă rugăm nu deranjaţi

„E închis vă rugăm nu deranjaţi”,

Ed. Pontica, Constanţa, 2004

e-inchis.jpg

dimitrie întreabă

feţele meselor
ridicate în sus
ca fustele fetelor
vîntul le umflă
le înfoaie
pe masă
sticle pahare
zăngănesc
un poet tînăr
bea bere
nişte mături într-un
colţ
cînd obişnuiţi
să scrieţi
întreabă
dimitrie
dimineaţa seara
berea foşneşte
pe masă
femeia ascultă
vîntul bate
eu
dimineaţă încă
n-am putut

pe alături cineva
ştiţi
zice unul dintre ei
  

lolita

părul ei îi atingea
ţăţele
le acoperea
nici nu se mai vedeau
hainele îi erau prea
strîmte
fugea ca lolita prin gradină
ţăţele ei în formare
abia mijite
se clătinau
îi dădeai părul într-o parte
cu limba
simţeai cu gura deschisă
cum i se rotunjesc ţîţele
ai atins-o cu mîna
a zăngănit
hainele ei îi plesneau
ca nişte seminţe
între dinţi

  cu mîinile treceam

cu mîinile treceam prin parc
dar tu
nu mai veneai
un geam puneam
şi un geamăt se auzea
din gard
eu garda depăşeam
şi ardeam de febră
alţii beau bere
spumoasă
aşa-s femeile
îmi spuneai
iubesc logica
şi siguranţa
gura ta se uita
ţintă la mine
 

dimitrie

am apăsat întrerupătorul
şi deodată s-a făcut
lumină
şi deodată am văzut
scaunele am văzut
masa
am apăsat
întrerupătorul
şi deodată am văzut
patul am văzut
cearceaful am apăsat
întrerupătorul şi deodată
s-a făcut lumină şi te-am
văzut

Dumitru Crudu – Falsul Dimitrie

„falsul dimitrie”,

Ed. Arhipelag, Tîrgu-Mureş, 1994 

falsul.jpg

 ce mai faci dimitrie

ea venea călare pe o muscă pe un fluture
prin cameră îi călărea îi bătea cu biciuşca
ei ce mai faci dimitrie îl întreba fluturele
bine bine îi răspundea dimitrie
fluturele îi băga pula între coapse ea gemea în aer
departe departe
dimitrie se descălţa de pantofi
un şobolan îi rodea degetele i le mînca
de unde vii dimitrie îl întrebau muştele şi îi zîmbeau
i se aşezau pe limbă şi îi vorbeau
şi totuşi tu ce mai faci îl întreba ea şi-i mîngîia
maţele ficatul maiera îi îmbrăţişa
da tu cine eşti o întreba dimitrie
o cum nu-ţi aminteşti îi spunea ea ieşind din apă
dîndu-se jos de pe fluture şi ăla plecînd

.  

***

 ai deschis oare şi tu vreodată uşa dimitrie şi ea
de fapt să fie goală şi înăuntrul ei să nu fie nimeni
şi uşa şi camera aia să fie de fapt ale tale
oare te-ai descălţat şi tu de papuci vreodată dimitrie
iar ei de fapt să fie murdari
te-ai dezbrăcat oare şi tu de haine
şi ai văzut oare că ele se tăvălesc pe jos pe podea ca o
femeie beată ţi-a fost şi ţie somn vreodată dimitrie
te-ai întins oare şi tu în pat şi alături de tine să simţi că
nu este nimeni că te prăbuşeşti într-un gol alb n-ai încercat
oare şi tu atunci dimitrie să te apuci de nişte sîni
moi ca de nişte scări de piatră dar să simţi că de fapt
şi ele lipsesc n-ai căutat oare şi tu atunci nişte coapse
primitoare şi pe care de fapt să nu le găseşti n-ai încercat
să te ascunzi sub un păr de femeie care şi el
lipsea te-ar fi strîns atunci nişte braţe subţiri dar şi ele
lipseau oare n-ai simţit şi tu dimitrie
că nu sunt nişte picioare umede care să ţi se întindă
ca nişte melci sub tine o dimitrie dimitrie
te mai gîndeai atunci la crime la literatură la şah
oare n-ai ieşit şi tu atunci în noapte să te plimbi
iar întunericul să ţi se dezgolească în faţă
de peste tot ca o imensă pizdă de fecioară
 

 mvklvsk-cu-dudu.jpg Dudu Crudu şi Mihai Vakulovski

*** 

aş vrea pur şi simplu
să beau o bere dimitrie
şi mai mult nimic nimic
nimic nimic nimic nimic nimic
mai mult
aş vrea pur şi simplu
să comand o bere
şi să stau în faţa ei
ca un prost
în larma aia din jur
aş vrea pur şi simplu dimitrie
să comand o sticlă
să mi-o aducă să
mi-o pună în faţă
o bere rece verzuie
pe care nici măcar
să n-o beau dimitrie
aş vrea pur
şi simplu să comand
o bere
doar o bere dimitrie
şi mai mult nimic
nimic nimic nimic
nimicnimicnimicnimicnimicnimicnimicnimic
nimicnimicnimic
nimic