Arhiva

Archive for the ‘poeme de Dumitru Bădiţa’ Category

dumitru bădiţa – un poem inedit

gâtul ca o panglică elastică

o barcă o lansetă şi eu:

limita vagă a antroposferei

în măruntaiele ecosistemului

nu-mi pasă dacă muşcă

de altfel cred că am uitat să ataşez momeala

şi nu sunt sigur dacă la capătul firului

am legat vreun cârlig

de câteva zile observ fascinat

cum broaştele îşi aruncă limba

să vâneze insecte

când mă plictisesc mă retrag pe malul bălţii

şi cad în reverie:

îmi proiectez propriul meu cap

îmi desfăşor gâtul în sus

ca o panglică elastică

punctul maxim:

o fereastră a unuia dintre etajele superioare

ale unui bloc de pe broadway

scopul: să ţip „sărut mâna”

la o artistă

dumitru bădiţa – un poem inedit

2009 08 badita 008stau lângă punctul acela

ceva era în neregulă cu mine

şi m-am învârtit prin cameră toată seara

până m-am luminat:

mi-am pierdut emoţiile bune

mi le-a înghiţit frica

aş vrea să-i întreb dacă au găsit cumva

pe saturn urme al minţii mele

de fapt, îmi ratez toate introspecţiile

ajung lângă un punct

dincolo de care nu mai pot trece

şi stau lângă punctul acela

şi mă simt de tot transparent

în faţa oricărui mort m-a cunoscut

dumitru bădiţa – un poem inedit

printre dansatorii de salsa

la petrecere de câteva ore. n-am dansat.

numai am băut şi am tot aşteptat

ca omuleţul să înceapă urcuşul

şi să refacă legăturile între trunchi şi cap.

într-un târziu fără să simt încă nicio mişcare

în zona omoplaţilor unde omuleţul

ar trebui să se adune şi să urce prin ceafă spre talamus

mă ridic eu înaintea lui

şi mă zbânţui printre dansatorii de salsa.

muzica domină toate lucruşoarele.

corpul se mişcă fără convingere.

mă întorc la masă. golesc încă un pahar cu apă rece

şi exclam: dar omuleţul meu

e tom degeţel în ascensiune pe acoperişul lumii.