Arhiva

Archive for the ‘poeme de Doina Ioanid’ Category

Doina Ioanid – Poeme inedite (din volumul în pregătire, „Ritmuri de îmblînzit aricioaica”)

E Paşte, e cald şi soare. Stăm în curte, la Săcele, sub bradul înalt de o sută de ani. Imediat se împlineşte anu’ de cînd s-a dus Korcsi, spune tanti Moriş. Şi bradul se apleacă peste gîlma din ceafa ei. Cele cinci pisici se strecoară pe lîngă ghivecele cu muşcate. N-avea decît 63 de ani. Şi Herta, săsoaica, s-a dus astă iarnă (îmi zice de parcă aş fi cunoscut-o). A ieşit în parg şi-a murit, cu pisica lîngă ea. Ce-o fi crezut mîţa aia cînd a văzut că nu mai mişcă, se întreabă tanti Moriş şi mai înghite o boabă de ienupăr, iar pietrele de la fiere se macină încet. În casă, o căldură să crăpi, nu alta, că mergea gazul, iar ea afară, bocnă. Şi moşu’ din spatele casei, acuma, chiar înainte de Paşti. L-au găsit mort. După ce l-au scos cu targa, doctoru’ ăla de pe Salvare se scutura de pureci. Dansa ca apucatu’ de Mike Jagger. Te pufnea şi rîsu’. Uite aşa, se ridică ea de pe taburet şi-l imită, iar pisicile se opresc curioase, în timp ce casa se surpă din ce în ce mai tare.

***

O voce dogită peste o scrumieră plină de mucuri de ţigară şi-un chip pe care-l recunosc cu greu ca fiind al meu, şi astadoina-ioanid-credit-foto-daniel-cozma-sibiu-2007 doar pentru că nu mai e nimeni în afară de mine în camera de hotel ieftin, care n-aşteaptă decît un cutremur.

***

Noaptea oamenii ies din scorburi, îşi pun blănurile şi bijuteriile pe ei şi apoi se duc la cokteiluri. Noaptea feţele se amestecă şi fălcile mestecă întruna. Pastile pentru o tinereţe eternă, căci bronzul nu mai e demult o problemă.

***

Îmbrăcată într-un chimono de ceremonii, Mika-Lé mă învaţă cum să mănînc fructe de mare, camambert si roquefort, fără să mă strîmb prea tare. Mă învaţă cum să mă deschid voluptuoasă ca o lalea la soare, în timp ce înăuntrul meu plesnesc una cîte una nebunele negre, mustoase. Mă întreb dacă o să reuşească.

 ***

Alésia Maine: patru doamne în paltoane bej, patru franţuzoaice bătrîne cu aceleaşi paltoane. Cest la saison! Frigul parizian îţi pătrunde în oase. Patru paltoane bej privindu-se într-un autobuz. Chipurile boţite, mototolite surîd politicoase, încurcate. Totuşi, nici o asemănare. Maia e singură, în casa mare, cu şopron, singură cu coxartroza şi cancerul. Singură în cercul de pastile multicolore.

***

Parisul fără tine e doar un oraş oarecare. Trec printre clădirile ordonate, impunătoare, printre cafenelele chic, înţesate la ora prînzului. Mirosul tău cuibărit între cutele pielii mele explodează, acoperind mirosul de stridii. Şi nimeni nu ştie de unde vine lumina albastră care acoperă deodată oraşul. Trupul meu se poate împuţina în continuare, mă poate trăda în fiecare zi, dar nu poate uita.

***

Mi-am dorit dintotdeauna să fiu altcineva, să mă trezesc dimineaţa, să mă uit în oglindă şi să nu mai fiu eu, ca să scap de privirea hăituită a mamei, de privirea ei de animal care nu pricepe nimic din ce i se întîmplă. Aş fi vrut să plec în lume, să-mi găsesc altă familie, unde fetele au voie să chichotească şi să poarte părul lung, dar nu puteam s-o las pe Mary – cine i-ar mai fi spus poveşti înainte de culcare? -şi nici pe bunici, atît de munciţi şi de trişti. Aşa c-am rămas să locuiesc mai departe în casa cu obloane, împachetată în negrul de fum.

***

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă. La luce de tuo cuerpo. La luce de tuo cuerpo. Promisiunea unei seri fără ea. Nu, în seara asta, aricioaica  nu va veni. Va sta cuminte în sertarul cu ojă şi ciorapi. Din ce în  ce mai mică, cu ghearele prinse în dantele. La luce de tuo cuerpo. La luce de tuo cuerpo. Şi somnul va curge prin venele mele.

doina-ioanid-sibiu-2007***

Păpuşi de silicon, profesioniste ale sexului, în poziţii acrobatice horoscop pentru animale de casă, copii plimbaţi în lesă, grădinari care aspiră iarba, femei cu pielea prinsă în ace, oameni unşi cu toate alifiile. În mod sigur nu ţi-ar plăcea. Dar măcar am avea ce povesti împreună, aşezate pe pătuiagul de sub cireşi. Numai că în poartă stă cîinele negru, de apă.

 ***

Cîndva eram o ceaşcă plină de smîntînă, o cutie muzicală de Crăciun, cîndva, somnul era blînd cu mine.

***

Bătrîneţe-carne-cuşer, bătrîneţe-carne-cuşer, toate arterele trupului meu duc spre tine. Iar sîngele meu se trage spre tine ca un rîu în matcă.

credit foto Daniel Cozma, 2007

Anunțuri