Arhiva

Archive for the ‘poeme de Diana Geacăr’ Category

Antologie Diana Geacăr

Din frumuseţea bărbatului căsătorit, ed. Vinea, 2009


IV. Stay still, be still / No wonder you are always lost (Blonde Redhead)

Începutul verii; un frig cumplit în camerele din cabană.

De fapt, e frig oriunde este şi el.

Pun apă la fiert şi tremur,

cu ocazia asta

o să-mi ţin un mic discurs despre Respectul – de -sine

şi Auto – control. Şi, bineînţeles,

să mă mai încălzesc. La flacăra ochiului

de aragaz.

.

„Eşti supărată pe mine?” A râs
când am alunecat şi a întins mâna.

M-a urmărit până aici.

.

A început furtuna – tunetele stârnesc

elementele: mi-e foarte frică şi-i arăt asta.

Mai ales că e un pat liber în camera mea.

.

La lumina fulgerelor, dormitoarele

– locuri ale puterii.

.

El deschide fereastra, ploaia

intră în cameră şi-n cămaşa mea de noapte

-apa este domeniul emoţiilor –

şi inspiră adânc

-aerul este elementul minţii –

cu faţa îngropată în părul meu,

şoptindu-mi numele.

„Nu se mai poate aşa.”

.

Ne-am trezit râzând

-toată noaptea mă ţinuse în braţe –

apoi s-a smuls:

„Ce facem noi aici.”

şi s-a îmbrăcat.

.

L-am urmat ca şi cum aş fi avut vreun plan,

am pus multe întrebări, pentru că

trebuia să par calmă. Abia spre seară,

vocile au tăcut. Probabil că a mai fumat,

eu am băut apă minerală.

„Mergem la culcare”, a mai spus

.

şi că va dormi în altă cameră.

În cămaşa de noapte cu lalele portocalii,

ghemuită într-un luminiş

pe mochetă,

am îngheţat:

„nu se poate nu se poate nu se poate nu se mai poate aşa.”

.

Se-ndreaptă spre uşă, atinge clanţa,

apoi se-ntoarce, îmi atinge umerii,

care se fărâmiţează la pieptul lui.
Îmi ridică rochia.

Anunțuri

Antologie Diana Geacăr

Din bună, eu sunt diana şi sunt colega ta de cameră, ed. Vinea , 2005

Coffee break

diana du-te şi tu să iei

mâncare pentru pisică şi două pâini

cristi o să ducă diseară gunoiul

.

tata se joacă supaplex pe calculator

îi pică floricele în cap şi

explodează

.

hai nu vă mai certaţi

ce mare scofală du-te şi gata

când te întorci poate faci şi

o poezie despre cât de greu ţi-a fost

.

prin cartierul meu unde

şmecherii spun că dacă nu eşti

5 minute deştept rămâi prost

toată viaţa

de fapt

.

până la vânzătoarea din colţ care

vai ce ten mişto ai

prin asfaltul care ştie multe

.

repet drumul în gând

sar dintr-un picior în altul şotronul

cu fetiţele

iar şi iar

.

mă întâmpină mama să

nu pierd cumva restul de bani prin haine şi

.

vai diana

ce naiba doar o pisică ai şi tu

nu ştiai că-i place wiscas

.

***

cel mai tare şi mai tare mi-e frică să mor

părinţii mei să mă găsească şi

lumile lor să fie una

asemănătoare cu ce am fost eu

.

să plângă mama chircită sub plapumă şi

tata să ceară apă răguşit

.

cel mai tare şi mai tare mi-e frică să mor şi

părinţii mei să găsească un corp şi

asta să însemne un fel de sfârşit

.

coffee break (un păianjen)

un păianjen se oprise pe un raft

înţepenise acolo

să nu-l văd eu

(care beam nişte apă într-o neştiinţă)

.

eram amândoi în trecere

.

deodată

am turnat peste el

ce mai rămăsese în cana mea şi

a căzut sub jetul de la robinet

.

nu vroia deloc să alunece

pe ţeavă

dădea din cele 6 picioare cu insistenţă

(2 erau lungi şi foarte suple)

.

a fost un păianjen rezistent

.

(şi-acum să facem patul)

diana geacăr – somnul de după masă

Diana Geacăr – un poem inedit

Te-am sunat pentru că tu răspunzi întotdeauna

Încremenirea se produce în cele mai mici detalii:

O întrebare. „Eu sau ea?”

Un tremur. „Poftim?”

O gură de aer. „Eu sau ea?”

O relativizare. „Ea.”

Îşi ia geanta  – Închei conversaţia aceasta –

şi iese stârnind

curenţii care-i provoacă dureri

de măsele. Cum el n-a răspuns,

ea a făcut rost de numărul ei: „Dă-mi-l la telefon”.

Mai târziu i-a trimis mesaj:

„El nu va fi niciodată cum a fost şi este al meu.

Poţi să-l iubeşti, dar

nu vei obţine mai mult.”

.

Numai mie mi se putea întâmpla,

îi spune el, să scrii despre asta. Ea ridică privirea şi se gândeşte

cum au agăţat fulgii de zăpadă

de tavan. Apoi

coboară capul şi se gândeşte

la pastilele albe, anxioliticele de acasă,

pe care încă le mai topeşte

în creier fără să ştie nimeni. O instalaţie pentru Crăciun,

pentru serile

când a fi părăsit înseamnă un nou început

de nebunie. (Ce zici de acum?)

.

Apoi la visul de azi noapte.

.

Venise după tine iar, cum mă uitam

în altă parte plecai cu ea la plimbare

pe un drum de ţară. Era vulgară

şi foarte stăpână pe ea. Când ai lipit-o

de gard, ţi-am făcut semn că

s-a terminat. Apoi m-am ascuns. Ai

sărutat-o. Am alergat spre voi şi

ţi-am strigat cum poţi şi cum ai putut.

Râdeai. Îţi luase mâna. Vă priveaţi

într-o oglindă. Îţi tunsese tot părul.

.

Ea mă iubeşte mai mult”, şopteşti şi simt

cum privirea ta deschide podeaua;

şi vreau să întreb cum şi de ce,

vreau explicaţii şi reacţii; doar, sub masă, mâna mea

transpiră în mâna ta, iar cealaltă

îţi adună la ceafă părul tău negru, lung, ondulat.