Archive

Archive for the ‘poeme de Cosmin Perţa’ Category

Cosmin Perţa – Santinela de lut (2006) / ediţie sonoră BdP

povestea cărţii

iată cum moartea

(1. durerea)

(2.disperarea)

(3. nebunia)

Santinela de lut

Psalm

Exodul (fuga dintâi)

You will never walk alone

santinela de lut

Abia am ajuns în oraşul acesta

De câte ori îţi iei capul în palme

Despre viaţă şi alte obsesii

Poem

Sânge din sângele meu

Marioneta

Tabu

Despre moarte şi alte dihănii

Europa

Binecuvântată şi pudică

Poem

Stop cadru. Imagine cu Jesica-n hol

Stop cadru. Imagine cu Jesica-n pat

The end

Cântece pentru Linalin

primul cânt

al doilea cânt

al treilea cânt

al patrulea cânt

al şaselea cânt

al şaptelea cânt

linalin, moartea şi regatul de-apoi

viaţa mea şi santinela de lut, cântec pentru linalin

viaţa mea şi santinela de lut, cântec pentru linalin II

Moartea unui bunic

Numele meu este Mihai

Primul câine pe care l-am avut

Pe lângă pinii umbroşi

Într-o dimineaţă

Ascultă şi învaţă

Azi noapte

Puţine lucruri

Cuvânt de încheiere

santinela-de-lutintre-zorovavel-si-santinela

Invitat special pentru Cosmin Perţa: Ştefan Manasia („poemul prin telefon”)

Februarie 22, 2009 1 comentariu

Copiii vitregiţi ai tribului mongol (fragment)

Aşez întâlnirea mea cu Perţa al II-lea, Cosmin Perţa, sub semnul renaşterii clujene. Să-ţi explic…

stelian-muller-cosmin-perta-gelu-vlasinradu-vancu-stefan-manasia-rares-moldovan-foto-un-cristian-mai-2007

Cum stai cu berea, Cosmin Perţa?

Berea îmi place pe cât se poate ieftină, nu foarte rece şi în cantităţi mari.

Scriitorul care te-a pus sub masă la băutură ?
Asta doar Ştefan Manasia a reuşit-o de câteva ori în studenţie, când mă prindea foarte flămând. Avea el o regulă: beri îţi dau câte vrei, dar un sandwich niciodată, că te strică la stomac şi nu mai poţi bea:)

Glumesc, evident. Mare om, Ştefan.

De câte ori îţi iei capul în palme şi plângi unui

fluture mic cât o viespe

îi cade-o aripă-n noroi

şi vinele grase şi parfumate

ale plăcerii

se umflă,

se umflă.

Păşeşti încet prin camera copilului beat

şi-ţi reazămi trunchiul de-o bibliotecă de ceară

Ha ha, ha ha, acolo ne vom încălzi cu toţii într-o

dimineaţă de iarnă, albă ca un iepure şchiop.

Ne vom ospăta cu sângele şi ficatul

taţilor noştri adoptivi şi vom juca un şotron maro,

albastru,

nemaivăzut – pe bani de argilă.

Nici nu mai ştiu câte degete vom avea la mâini şi la picioare

şi nimeni nu va bănui nimic. Şi eu cu degetele astea

voi împleti o cămaşă de noapte

pentru prietenii mei trişti şi la fiecare le voi da un

petec călduros

pentru iarnă.

Cu degetele astea voi închiria o cameră

şi-o să mă-mbăt în ea

şi o să-ţi spun că te urăsc puţin câte puţin cu fiecare goliciune a mea,

cu fiecare dinte spart, iar păru-ţi mi se va mula pe corp

ca un cearşaf de teracotă caldă şi mă vei împărţi

bucată cu bucată

prietenilor mei.



Cosmin Perţa – volumul „Cântec pentru Maria” (audiobook BdP)

Ediţie sonoră în lectura autorului

povestea cărţii

douăsprezece seri

flux afectiv

psalmi întârziaţi

azi, 28 decembrie 2006

scrisori către mama

cântece pentru Maria

cantec-pentru-maria

Cosmin Perţa – un interviu inedit (7-9)

Februarie 12, 2009 3 comentarii

7. Cele 15 minute de glorie au venit sau sunt încă aşteptate?

Nu visez la glorie, ci la confort fizic şi psihic, relaxare, stări de bine, linişte, o linişte din care nu ştiu dacă voi prinde vreodata 15 minute.

8. Numărul norocos?

Nu cred să am unul în mod special. De obicei numerele impare. Probabil într-o mai mare măsură: 1, 5, 13.

9. Mici orgolii personale?

Destule, prea multe. Daca aş reuşi să scap de vanităţi aş fi un om liber. E greu dar încerc în continuare. Deci, cea mai mare vanitate a mea este să mă consider un scriitor bun. De aici mi se trag multe metehne (micile orgolii personale de care vorbeşti). Fac exerciţii în care îmi spun că sunt de rahat (în ultimul timp m-au ajutat mult cu asta şi cei din jur), aşa că sunt mai relaxat şi mai cinic.

video document 30 august 2007 (un cristian)

Cosmin Perţa – „Numele meu este Mihai”

xxx

Numele meu este Mihai. Povestea mea începe ca

toate celelalte: un fetus rozaliu într-o placentă albicioasă.

Mi s-a spus că am venit pe lume zâmbind.

Probabil încă unul dintre miturile

autopotenţatoare ale părinţilor mei.

Îmi amintesc foarte puţine lucruri din copilăria mea.

De fapt prima amintire o am de pe la trei ani: o

bărcuţă gonflabilă pe Mureş, un copil durduliu în ea

şi ţipetele mele. – Treci acasă, Mihai!

Îmi amintesc cu exactitate lăzile de ciocolată

chinezească şi portocale, care se aşezau în frigiderul

din „bujdă”, camera în care nu aveam niciodată voie

să intru. Camera în care se aflau cele mai de preţ

lucruri ale casei: acordeonul mamei, flautul şi

hainele de sâmbătă ale bunicului.

Portocale şi ciocolată, un tandru substitut al

părinţilor. – Nu, Mihai, portocala aceasta nu este

mama ta. Mănânc-o şi fii fericit. Doar ştii că nimeni

nu mai are portocale ca tine. Ceauşescu le mănâncă

pe toate.

.

Părinţii tăi lucrează departe. Părinţii tăi sunt în nămol până în gât şi nu îi mai dor ochii.

.

Îmi amintesc cu exactitate şedinţele lungi de

la psihiatrie: Da, sigur, în imaginea asta văd balaurul

acela roşu care mănâncă oameni. Da, îl visez în

fiecare noapte şi nu mi-e frică. Nu, doamnă, eu

îl iubesc pe prietenul meu Adi, el ştie cel mai bine să

mă înveţe să joc fotbal.

.

Nu, mamă, nu am nimic. Sunt normal.

Nu voi mai fi niciodată.

.

Imense culoare lăsate în urmă de coasa bunicului

prin iarba grasă ce-mi ajungea până la umeri. Melci,

broscuţe, şopârle, greieri şi mere.

– Bunicule, unde se termină iarba?

.

din volumul „Santinela de lut” (2006)

video document inedit de Violeta Vavură

Cosmin Perţa – iată cum moartea (1.durerea)

din volumul „Santinela de lut” (2006)

video document inedit de Violeta Vavură

Cosmin Perţa – Jelanie (poem inedit)

Sunt puternic, puternic şi tânăr,

am crescut într-un sat cu zăpadă,

cu păduri întoarse de-a valma,

ce ajungeau până în prag,

am crescut singur şi gol,

cu o livadă, o puşcă de lemn şi un bunic

alb cum sunt zorii lăptoşi

care intrau dimineaţă de dimineaţă pe uşa deschisă

până la mine în pat.

Sunt tânăr, tânăr şi laş,

şi asta pentru că am crescut

ascuns, sălbăticit, pentru că acolo

până la şcoală mergeam prin pădure,

iar la întoarcere mirosul de fiară,

de zăpadă topită sub blana mare şi caldă a fiarei

mi se lipea de nări ca un alt simţ,

care mă făcea să mă mişc mult mai repede

şi mai sigur pe mine

şi fiecare crenguţă ruptă, fiecare zbor de liliac

erau atât de aproape

încât aş fi putut muşca din ele

să muşc,

să muşc cu putere înainte să urlu,

erau atât de aproape şi vii fiecare respiraţie

a fiinţelor mici şi a fiarei

încât le purtam cu mine dincolo de uşa de lemn a casei,

dincolo de barda ascuţită a bunicului,

dincolo de mângâierile reci ale bunicii,

până în somn, până în măduva visului care mă cuprindea

ca o rădăcină uriaşă de frasin ce-ascunde un foşnet de şerpi.

new-11Sunt tânăr, puternic şi tânăr,

şi asta doar pentru că am văzut sângele la timpul lui,

scurgându-se cu grijă-n pământ,

doar pentru că am văzut mâinile bărbatului puternic şi îndurerat

fără vlagă, la vremea lor, doar pentru că

nimic nu s-a pierdut atunci de pomană,

ci în locul acela a crescut la început un copac,

apoi s-a lăsat o mireasmă

şi-n jur un puternic zgomot începea să se-audă

direct din plămâni

şi se împrăştia ca o ceaţă

în inima lucrurilor,

în iarbă, în pădure, în insecte şi flori

în lumea aceea verde verde şi luminoasă

cuprinsă de iarnă şi dor.