Archive

Archive for the ‘poeme de Andrei Doboş’ Category

andrei doboş – mănăştur story (poemul prin telefon)

mănăştur story (audio)

bineînţeles de altceva nu dispunem

şi putem să facem lucrul acesta la nesfîrşit.

în majoritatea cazurilor avem amîndoi

numai de cîştigat: împreună cu ea

am tăiat într-o zi

cîteva roşii zemoase într-un castron,

era încă rouă pe iarbă

şi soarele abia începuse să lumineze.

m-am lungit pe pătură

şi-am expirat tot aerul din plămîni,

satisfăcut de mirosul trupului meu.

s-a aşezat lîngă mine,

a început să se întindă

şi să rîdă. în vis spaţiul vizibil

se cîrlionţează şi ies păduchii

ca o coloană de maşini sport,

iar pe fiecare bloc din mănăştur stă scris:

sit tibi terra levi.

.

memoria mi se pune greu în mişcare

fumez încontinuu şi cu cît mă intoxic

mai mult cu atît îmi place mai mult.

.

o altă descoperire importantă pe care am făcut-o:

roşesc pe neaşteptate şi-mi pun într-un castron

porumb şi miere. mă plimb de colo-colo

de parcă n-ar fi vorba despre mine,

pînă la urmă renunţ şi mă arunc în fotoliu,

mă uit la un meci de fotbal,

poate ca să am o digestie mai interesantă – şi am –

încep să mă simt un animal plăpînd şi fără apărare.

.

ea îmi spune că miros a hîrtie,

că nu-i o metaforă – priviţi tricotajul! –

mă gîndesc

că nu-i obligatoriu

şi stau într-o toaletă comună de cămin studenţesc

cu mîinile întinse sub robinet

lîngă ale ei şi săpunul

sare de la unul la altul

ca un peşte mic

înlăturînd pentru o clipă

atmosfera gravă care ne adoarme.

mănăştur story (audio)

„tragicul originar constă în faptul că înăuntrul unui conflict,

ambele părţi ale opoziţiei, considerate pentru sine, sunt îndreptăţite…” (Hegel)

aveai un tricou roz cu everybody loves me

şi-ţi vedeam ţîţele

.

eram în staţie aşteptam autobuzul

mă gîndeam la conflicte

la europa

la mirosul de brînză topită închegînd aerul

la cum am zburat eu cînd eram mai mic

la un meci de fotbal

şi mama nu m-a crezut

nu mă crede nici în zi de azi

.

ţi-aş fi prins tricoul între dinţi

mi s-ar fi strepezit cerul gurii

m-aş fi luptat pentru tine

m-aş fi sinucis

te-aş fi strîns de gît

pînă la orgasm

aş mai fi zburat o dată

pentru tine

poeme de Andrei Doboş

capul acestuia rostogolindu-se pe suprafaţa moale a butucului

şi mă dau cu bicicleta prin mănăştur

seara, cînd gelaţii sparg seminţe în faţă la fast-food

şi îşi admiră frizurile în parbrizele maşinilor.

ador să mă dau cu bicicleta prin mănăştur

să privesc blocurile afumate

să trag puternic, în nări, forfota demenţială a şmecherilor.

nu e loc mai frumos în lume decît ăsta.

aici inima mea îşi găseşte pe de-a-ntregul liniştea,

iar picioarele îmi sunt furnicate plăcut pe pedale.

aici mă simt un soldăţoi în pantaloni scurţi,

care este decapitat oră de oră, zi după zi,

al cărui cap se rostogoleşte, mînjind cu sînge gros străzile mişcătoare.

străzile mişcătoare, vibraţia din dîra fiecărei ticăloşenii, abia perceptibilă.

se rostogoleşte, alandala, spre suprafaţa moale a butucului.

şi mă dau cu bicicleta prin mănăştur.

dîndu-mi seama că îmi creşte păr din ficat şi din splină.

dîndu-mi seama că am sîrmă ghimpată la gură,

cî întreg cartierul se comprimă

venind tăvălug spre mine

să mă înghită. văd

trepidaţia halbelor de bere pe mesele teraselor,

pe toţi tipii ăia cu feţele congestionate privindu-le.

e ceva ca un cutremur, naiba ştie, respir furios,

picioarele au început să mi se înmoaie.

.

dinţii îmi devin lichizi şi asud abundent.

ultimul lucru pe care pot să-l fac este să duc mîna la buzunar

să văd dacă am toţi banii la mine

iulia

iulia pregăteşte ceai

şi buclele îi acoperă ochii.

.

îmbrăcată cu o rochie gri

iulia pregăteşte ceai.

.

afară latră cîini

şi-un aer plăcut se împrăştie

.

în bucătăria micuţă

unde micuţa iulia –

guguştiuc în rochie gri

pregăteşte ceai.

xxx

îmi iubesc din ce în ce mai mult părinţii

îmi iubesc din ce în ce mai mult prietenii

îi iubesc din ce în ce mai mult pe necunoscuţi

şi simt cum toate se răstoarnă în mine

cum se învîrt haotic şi cald

.

asta, la 22 de ani, seamănă destul de mult cu o presimţire a morţii.

(din volumul mănăştur story, poeme preluate cu acordul autorului)

andrei doboş – un poem inedit

Forma lucrurilor care vor veni

Cîteva bătăi din aripi

în spatele casei

la urzicile înalte şi bătrîne

la straturile de pînză,

pînă-n Cenuşer

cu ramuri mici şi strîmbe­

Pin, zadie, brad, molid—

nu-i ăsta!—

încerc să recunosc coniferul din faţa geamului

deşi nu cred să fi văzut vreodată

plăcerea mîţei:

două ciocănitori cu ciugulitul de insecte pe crengi,

alte două ciori deasupra planează

O bătrînică-ochelari

din spatele perdelei

mă observă.

Lumina vineţie

şi norii grei în franjuri

semn că urmează

terapie, absolut

terapie.

Ciorile alungă ciocănitori

Bătrîna de la geam taie ceapă

Vine o maşină

Pleacă o maşină

Se-nteţeşte un pic

Pe urmă se întoarce.

Grija din care baţi

pînă acolo la fir

şi tremură linul

apelor de toamnă ­

Pisica s-a ascuns în casă

vîntul a venit tare

şi s-a stins

Omul a trecut pe cărare

mîlul s-a tras înapoi

a vibrat printre buruieni

a şerpuit pînă departe-

pe bicicletă, printre copaci

o femeie-n alb negru pedalează,

jucăria unui cîine

sub un nuc. Vîntul

o mişcă de colo-colo.

O fetiţă trece strada pînă îi pierd urma.

Cîteva mămici atente

îşi ceartă băieţii.

Tocurile vii pe trotuar.

Din două trei biserici

clopotele cheamă la utrenie.

Adolescente

în cămăşi albe;

pe şnurul bine întins

haine la uscat

şi nu poţi şti

cînd se întîmplă din nou

şi din nou.