Archive

Archive for the ‘cv Oana Ninu’ Category

Ana Dragu – Păpuşa de ceară / Cartea de vineri – (Oana Ninu)

coperta1alex3Ana Dragu – Păpuşa de ceară

Editura Charmides, Bistriţa, 2008

O păpuşă de ceară nu poate fi, în primă instanţă, decât o păpuşă voodoo, o reprezentare cât mai fidelă a unei fiinţe reale, susceptibilă de manipulare. Dar ce se întâmplă în momentul în care păpuşa de ceară se transformă într-un fel de obiect al autopersecuţiei individului care a creat-o?

smulg trei scânduri, scot păpuşa de ceară. nu mai ştiu

cum se doarme. după două zile nu mai recunosc vocile la

telefon şi mi-e groază când bate la uşă. aşa că încep să

urlu şi urlu cât mă ţine capul. că nu mă caută nimeni că

toţi sunt morţi. că totul e o minciună. afară se minte. se

râde îngrozitor. mă închid în casă şi după trei zile nu-mi

mai recunosc mâinile şi mâinile încep să mă lovească

peste faţă ca nişte cârlige. scormonesc în locurile oarbe

în care ar trebui să am ochi şi urlu că nu văd nimic şi nu

vreau să văd pentru că nu mai e nimic de văzut şi urlu şi

nu-mi aud urletele. după patru-cinci zile strâng toată

hârtia din casă. de mult nu mai am covor şi fac un

muşuroi de hârtie. îi dau foc şi patru-cinci zile

alerg prin casa în flăcări” (p. 29).

Poezia Anei Dragu este poezia unei revolte mute şi, în acelaşi timp, (auto)ironice. Mereu aceleaşi câteva personaje (eu, tu, teodor, păpuşa de ceară, tata) se rotesc într-un spaţiu închis ermetic, în care gesturile suplinesc tăcerea şi exacerbarea simţurilor ţine locul expresiei sentimentelor. Pentru că dramele nu sunt exhibate, ci sunt minuţios păstrate în oase, aranjate în cutii mascate, camuflate în sertare închise cu cheia. Nu ajung la noi decât acele bătăi „în ferestre, pe dinăuntru”, mai exact imaginea deformată a trăirilor, al căror sens este, evident, imposibil de pătruns. Totuşi, această imagine stilizată nu stirbeşte cu nimic frumuseţea tragică a gesturilor disperate din spatele vitrinei.

Altfel spus, o poezie-vitrină în care manechinele din interior nu sunt obiecte neînsufleţite, ci fiinţe captive îndărătul unui geam, repetând la nesfârşit povestea coliviei cu gratiile de aur.