Arhiva

Archive for the ‘editura Muzeul Literaturii’ Category

Mutilarea artistului la tinereţe – Mariana Marin

Ianuarie 27, 2008 3 comentarii

editura Muzeul Literaturii Române, 1999
copertă de Tudor Jebeleanu

Premiul USR şi premiul ASPRO

mariana-marin.jpg

Mutilarea artistului la tinereţe O casă nouă,

ca un alt mormânt,

mai aproape parcă de cel definitiv,

mai aproape de ceasul

pentru care atât am trudit.

.

Nu mai aveam încredere în mine.

Dispăruse furnica de la care învăţasem

să pun pe picioare orice dezastru,

să înving fără să rănesc

nici măcar aerul pe care-l respir.

.

Până şi poezia

(ea, urmând existenţa, niciodată înlocuind-o)

uitase să mai pună

sticla de lapte în faţa uşii.

Uitase să-şi mai aducă aminte de mine.

.

Atunci s-a întâmplat.

Printre dărâmături şi abur proaspăt de ceai

s-a aşezat la masa mea,

a aranjat cu grijă

cele două-trei firimituri insomniace de pâine,

şi-a aplecat uşurel capul (ciudă copilăroasă!)

în semn de trecerea timpului,

a bolborosit printre colţoasele-i falduri:

.

“încrederea în sine vine şi pleacă

după cum de la început

ai stat ghemuit la pământ

sau ai privit stelele drept în faţă.

.

Vei mai răsturna zaruri

şi lehamitea te va îmblânzi

în dulce scorpie parfumată.

Vei mai atârna de obsesii

cu acelaşi scris larg la pungă,

până când frumuseţea va zornăi

şi-n casa săracului

şi-n galeria de cârtiţă.

.

Vei mai da ceva de ronţăit gurilor rele

precum sexul, alcoolul

şi pisica ruptă-n două din suflet.

.

Te vei golăni tot mai mult.

Doar la apusul soarelui

vei începe cu adevărat să trăieşti

printre tufişuri şi sperme galinacee

de refacere a echilibrului psihic.

.

Va râde lumea de tine

când în pas cocoşat

vei debita despre munci şi zile

cu pagina albă.

.

Va hohoti duhoarea de proastă

agăţată de alţii mai proşti decât tine

dar cu şfanţ şi cu ştaif,

numit stil câteodată”.

.

O casă nouă,

ca un alt mormânt,

mai aproape parcă de cel definitiv,

mai aproape de ceasul

pentru care atât am trudit.

Opere – Virgil Mazilescu

Editura Muzeul Literaturii Române
Bucureşti, 2003

Colecţia Integrala Operei
ediţie alcătuită de Alexandru Condeescu

mazilescu-001.jpg

cineva pe lume are nevoie de mine
VERSURI, 1968

cineva pe lume are nevoie de mine
dragostea mea dacă ai nevoie de mine
o dragostea mea dacă ai nevoie de mine
gîndeşte-te la mine
în spaţiul cel mai umilit
te-am sărutat eu mortul
fiecare să-şi ascundă bine îngerul
în buzunar
ca la bîlci ca la
cinematograful mut
poate zborul va ţîşni printre zdrenţe şi urechi
eh ce să-i faci vom fi un biet simbol
şi unghiul dintre toate imposibil

te-am sărutat eu mortul

dormi dragostea mea
FRAGMENTE DIN REGIUNEA DE ODINIOARĂ, 1970

plînsul în oraş: mîini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea – şi
încă o noapte izabela va fi a dreptăţii a nisipurilor (respiraţia
cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă)

şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cîntece: o cheie pe buze
oho şi pe trădare. dulce strigăt. sarea depusă la porţi. spera să se
joace mai frumos (cavalerul în depozite mari de sînge)

tu dormi dragostea mea. sînt singur am inventat poezia şi nu mai
am inimă

Nou VIDEO (Nora Iuga – tribute to)



prefaţă
VA FI LINIŞTE VA FI SEARĂ, 1979

şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină din
adîncul pămînturilor sterpe – curajul şi puterea (omenească) s-au
topit ca aburul

şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc şi că
probabil voi muri cutremurîndu-mă (ceea ce dealtfel am vrut să
spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile) deocamdată vai nu
pot spune

îmi reiau prin urmare vechea limbă: începînd chiar din clipa
de faţă. o sucesc o mîngîi o bat cu sete. dar sintagmele stranii în
care (se spunea că) sufletul meu doarme ca într-o vizuină pierdută
nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor săpa canale-n
pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra încetul cu încetul
în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai tulbură

mazilescu-002.jpg

poetul i se destăinuie lui guillaume
(într-o scrisoare)
GUILLAUME POETUL ŞI ADMINISTRATORUL, 1983

am văzut şi eu ciori pe acoperişul bisericii o guillaume
se încălzeau cu aripile desfăcute la soare
ciorile din emblemă ciorile din embemă

sub fereastra mea echilibru scîrbos – universal – negru
nici că mai poţi
să murmuri ceva să îngaimi o silabă guillaume

„şi liliacul e în plină expansiune privighetoarea cîntă”
pentru drumul despre care ştii totul mi-am reparat cu
grijă încălţămintea
n-a văzut numai kavafis n-a văzut numai eminescu

„mă copilul meu mă străinul meu mă
unde te duci tu mă”

mazilescu-003.jpg

patru fără un sfert
(Opera poetică – Postume)

patru fără un sfert dragostea mea ce faci tu acum
în locurile prin care te mai afli
prin ploaie merg – nimeni – am părul ud
şi gîndul cît un pui de şoarece mic mic şi negru

şi tu ce faci dragostea mea spăl rufe ca întotdeauna
cînd plouă – te aştept întoarce-te
apasă pe butonul liftului etajul şapte
nu era prea departe de mormînt

nimeni
doar dumnezeu
ploaia
mormanul de rufe murdare