Arhiva

Archive for the ‘editura Charmides’ Category

gabriel daliş – povestea cărţii („până mereu”) – experiment bdp

nă mereu este o selecţie de poeme din cele patru volume de versuri pe care le-am publicat în anii trecuţi, completată cu cîteva poeme noi, recent scrise.

Selecţia cuprinde cinci secţiuni, începînd cu cea dedicată poemelor inedite, apoi cîte o secţiune pentru fiecare dintre cărţile mele, urmînd o cronologie inversă, din 2010 înspre 1996, anul debutului meu editorial.

Cartea îşi propune să aducă în atenţie poeme care nu au reuşit să ajungă la cititori, nici să cîştige în vreun fel o simpatie recunoscută din partea criticii literare.

Nu am avut pretenţia unei antologii, dar această formulă s-a dovedit cea mai practică în situaţia în care ideea de a-mi retipărit integral cărţile anterioare mi s-a părut costisitoare şi nepotrivită.

Selecţia poemelor am realizat-o urmărind un criteriu valoric şi nevoia de unitate a antologiei. Aici Claudiu Komartin, redactorul cărţii, mi-a dat o mînă de ajutor, fiindu-mi dificil în unele cazuri să selectez texte pe care nu le puteam aproxima limpede, ataşîndu-mă de forma lor sau de unele detalii personale ascunse în spatele lor.

În interiorul fiecărei secţiuni, ordinea poemelor este aceeaşi ca în ediţiile princeps, nu ascund faptul că am intervenit pe text ori de cîte ori am considerat că este nevoie.

După ce am construit antologia, am simţit nevoia unei alte păreri avizate, iar Marin Mălaicu-Hondrari a venit cu cîteva sugestii interesante. Am fost norocos să-i am alături şi pe Radu Vancu, care îmi recomandă cartea, Constantin Virgil Bănescu, care a citit anul trecut o primă selecţie care a stat la baza acestei cărţi, Augustin Cupşa şi Gabriel Adelmann.

Până mereu a apărut în luna iulie, la editura Charmides, şi a fost lansat în cadrul Festivalului de Poezie şi Muzică de Cameră Bistriţa, ediţia II, 15-18 iulie 2010. Conceptul grafic al cărţii este semnat de Ana Toma.