Arhiva

Archive for the ‘2001’ Category

mugur grosu ne face un cadou

Octombrie 9, 2010 1 comentariu

Mugur Grosu – Tu nu, frumusete! [Ed. Equivalences – 2001] (click pentru PDF)

„Aceasta este cartea mea de debut, care de fapt i-un e-ebook, Tu nu, frumusețe!, care nu mai e nicăieri pe net (pentru că în deceniul care-a trecut au cam dispărut toate serverele…) așa că aș fi bucuros să-l donez Bibliotecii tale, să am si eu unde pune un link 🙂 Grupajul cel mai consistent din e-book, intitulat Psih, adică partea de început, n-a apărut nicăieri pe hârtie până acum.

E-bookul, debutul underground, conține, practic, două cărți: atât Haltera cu zurgălăi, într-o „primă ediție” [ușor reeditata apoi, împreuna cu Mincu, în volumul de hârtie] cât și un grupaj inedit, numit PSIH, scris între 1996 și 1997, și care ar fi putut fi cartea mea de debut, căci câștigase premiul pentru poezie în ’98 la Concursul Național Cristian Popescu [organizat de Silviu Boerescu, mare animator cultural pe atunci], miza fiind debutul la Eminescu.

Anunțuri

răzvan ţupa – fetiş (2001) / povestea cărţilor (experiment BdP)

De fapt, fiecare dintre cărțile pe pe care mi le-a publicat o editură a avut înainte de apariție ediții neoficiale. Fie a fost vorba despre fascicole pe care le băteam la mașină în diferite formate și le capsam singur, fie de aparițiile din colecțiile carmen sau no name.

fetiș (2001) – fețele debutului


A apărut abia după ce mă plictisisem și eu de formele succesive pe care le tot căpătase. Mai întâi au fost două sau trei caiete în care copiam de mână poemele pe care mi se părea mie că pot să le arăt. Din aceste caiete m-am apucat la un moment dat să selectez încă o dată poeme pe care le-am dactilografiat la vechea mașină electrică de scris pe care o foloseam de la Casa de Copii 10, unde lucra maica-mea. Era un instrument destul de voluminos care, odată băgat în priză, uruia și bătea descentrat litera S, mi se pare. Cum a fost greu de cărat în spate, mai ales după ce nu am mai găsit rezerve de tuș în casetele de care avea nevoie acel model Olivetti care cred că apucase să fie hot prin anii 70 cu bila de pe care imprima orice literă. Multă vreme am transcris poemele pentru fetiş cu maşina Remington portabil a doamnei Câmpianu. Chiar și azi o mai împrumut pentru sesiunile de poezie relațională, cum s-a întâmplat la Street Delivery, anul trecut. Apoi, când lucram la Editura Muzicală a venit momentul în care transcriam în computer poemele și le salvam pe câteva dischete. De acolo  am trimis și manuscrisul spre cinci edituri care publicau poezie în acel moment. Nici una nu a răspuns decât mult mai târziu. Când deja împrumutasem banii pentru tipar și deja apăruseră primele cronici și premiul Eminescu de la Botoșani.

Dar Fetiş a mai avut câteva ediții care au circulat. Mai întâi a fost ediția pe care Un Cristian a făcut-o în colecția carmen, cu titlul „toate obiectele în care înghesuim intenția noastră de apropiere”.  Apoi tot proiectul lui Cristi, Biblioteca de poezie, de la Facultatea de Litere a inclus recitalul, deci varianta orală a volumului care încă nu ieşise de la tipografie. Seara cu înregistrările făcute prin metrou şi pe stradă, cu casetofonul uriaş cu care m-am înfiinţat la sala 305.

foto 1 inedit: Răzvan Ţupa audiţie fetiş la Biblioteca de poezie (2001), fotografie de un cristian

Dar oricâte lucruri ar fi trăit acea variantă a fetiş-ului niciodată nu a fost în librărie. Toate exemplarele le-am plătit şi le-am luat de la editură hotărât să trimit cui ştiam că este interesat de acest volum. Nu cunoşteam personal prea mulţi critici, dar am trimis pe numele lor la adresele revistelor pentru care scriau. Un singur volum mi s-a întors, neridicat niciodată de destinatar de la poștă. Cred că în 2-3 zile apărea prima cronică pe care Elena Vlădăreanu o făcea cărții în Cotidianul, apoi, tot ea făcea un interviu cu mine. Sunt sigur că primul care cred că a avut un titlu de genul nu mă interesează să public sau aşa ceva. Și acum îmi dau seama că nu s-a schimbat prea mult ce credeam atunci.
Printre cenaclurile la care mergeam atunci erau şi întâlnirile pe care Nora Iuga, Constantin Abăluță și Octavian Soviany le ţineau la Uniunea Scriitorilor. De altfel cred că dânşii au fost printre primii scriitori consacraţi care au citit volumul în 2001.

foto 2: Răzvan Ţupa şi un cristian la înregistrarea ediţiei audio, în metrou

Chiar şi aşa, acest volum a legat multe fire. Printre altele şi lansarea la Muzeul Literaturii. Urmanov publicase cu un an mai târziu la Pontica. Marin Mincu i-a promis că îi face lansare dacă mai găseşte o carte de poezie pe care să o prezinte odată cu cannonicele lui. Şi aşa am lansat împreună cărţile. Marin Mincu mi-a spus să îi arăt volumul. Cu un an înainte acel volum care venise înapoi era cel care îi era destinat.

Tot cu fetiş a venit şi prima iluzie şi prima deziluzie legată de literatură. Am aflat foarte târziu că am luat premiul de debut Eminescu. De fapt eu habar nu aveam că există premii de debut și m-am dus să ridic telegrama prin care eram anunțat de premiu chiar pe 15 ianuarie, ziua în care se şi decerna la Botoşani. Am ajuns abia după trei sau patru zile şi pentru mine a fost mai important decât dacă aş fi fost la festivitatea oficială. În prima zi, cel puţin, totul a fost perfect. Mai puţin eu, care am uitat să iau cu mine volumul la decernarea premiului din amfiteatrul Memorialului Eminescu, aşa că nu am putut să citesc nicio poezie. Nu a durat mult până când m-am întors și ne-am strâns cei de la Fracturi în Fire club să sărbătorim mai multe lucruri. O dată că mi se pare că era ziua Elenei Vlădăreanu, apoi premiul ăsta. Ei, când am plecat, pe lângă intrarea în pasajul de la Sf Gheorghe, exact acolo unde anul trecut a avut Băsescu sediul central al campaniei m-am trezit cu Ianuş foarte supărat venind peste mine, şi toţi ceilalţi din grup şi-au dat seama că eu şi Ianuş ne căram pumni într-o bucurie. După două zile ne împăcasem, dar nu am mai crezut niciodată în vreun fel de grup literar.
Au mai trecut doi ani până când o altă variantă a volumului era în librării.

Gabriel H. Decuble – epistola a patra („Epistole… şi alte poeme”)

(din volumul Epistole… şi alte poeme, Editura T, Iaşi, 2001) 

epistola a patra 

 Bila-i amar giuvaer, dragă Canida, cînd ochiu-ţi împroaşcă

                                                   pe dinlăuntru,

cînd cad pline de-otravă cuvintele, mai grele ca plumbul,

grozavă şi rea cînd îţi joac-o esteră-n pupile. unde-am

ajuns şi de ce, te întrebi? cum s-a pierdut nefiindul?

dînd glas raţiunii vei prinde de veste cînd a căzut

primul fulg peste patul bolnav, cînd a-nceput a creşte

                                              tumoarea în inimi. 

ştiutor nu prea şi naiv cu desăvîrşire cercat-am gardul

de suliţi din jur să-l străpung, să joc jocul lumii.

rîsul de-afară să-l rîd. să-ntrevăd copilul din mine

privind la copiii din jur. şi-am văzut – ce puteam dar să văd?

sîni mari şi mai mici; picioare mai lungi ori drastic de scurte;

unghii vopsite, machiaje, frizuri, ciorapi de mătase, veşminte 

                                               aţîţătoare. 

dar nu din acestea, din fructele lumii, s-a nutrit îndoiala,

căci nu certitudinile nasc întrebarea. (vreau să m-asigur,

prin asta, un minim consens că accepţi între noi.) ci iată:

veşteda-ţi poftă de manipulare în colbul din drum a stîrnit

                                            un vezuviu.

ea m-a împins spre lumina de-afară, ea mi-a adus crampele

ovoidale. e iarnă acum, ai ghicit. gîngănii şi broaşte,

în moarte de nu, măcar în găoace şi tot s-au retras,

nu mai orăcăie luna pe lac, nici nu mai bîzîie frunzele-n aer,

de pofta trupească electrizate, păsări deprins-au, care-au rămas

pe acasă, cu toate să croncăne-n stins dialectul esopic

(pleacă-ţi urechea, e plin de tristeţe-nţeleaptă). dar nu e

stingere-n toate, hibernala e-n toi fornicaţie-a lumii

                                                (din apartamente). 

te afli singură? ţi-e greu? gîndeşti cum să mă prinzi înnoit?

vechile practici dau greş, perimate-s. ţi-e clar între timp

că nu menstruîndu-mi cafeaua, sfatul hîdelor vidme

urmîndu-l, sau bobi fermecaţi strecurîndu-mi

în somnul nocturn, sub ureche, redobîndi-

                                              vei trecutul.

trecutul un cal este mort: oricît cu şfichiuri pe cur

de cravaşă l-ai arde, oricîte ghionturi în burtă i-ai da,

nu-l călăreşti, din păcate, şi-i clar ca lumina din zare:

                                       în genere

nu recîştigi, un lucru cînd pierzi, fie acesta iubirea,

decît o părere, un zeu-dumnezeu. (numenu-şi face

culcuş şi-nfloreşte mereu în absenţe,-n durerea

                                                 organului lipsă.)  

la ceas de bilanţ ne-ntrebăm ce-a rămas: cînd mersul

mi-l port ticăit peste cîmpul de tîrşuri, e bine încalte-

amintirea a ceea ce-a fost să re’nvie în sine, comoară

ascunsă pe veci: era, pe-atunci, atît de frumoasă iubirea,

că stam prostit, mă-ntrebam, cum de-o uitaseră în

                                              legalitate.

nu-i cunoscusem încă reversul, nu mă lovise magma de ură.

n-am apucat să-i spunem adio, căci nu a plecat – e aici,

                                                doar pe dos.