Arhiva

Archive for the ‘catalog 2000-2010’ Category

Gabi Eftimie – povestea cărții (experiment BDP)

Am scris-o la birou. Nu aveam foarte mult de lucru și căscam ochii pe internet, îmi făceam prieteni virtuali pe diverse site-uri și îmi imaginam prostii, scriam pentru ei, copiam imagini și le lipeam în text, era un fel de jurnal pe calculator, un compendiu cu *imagini și texte și citate care ne plac. Nimic mai mult. Doar că la un moment dat mi-am imaginat că e *ceva special și i-am trimis-o unui prieten virtual care în felul lui sicko m-a încurajat să particip la un atelier de cw, și apoi acolo am intrat într-un fel de tabără/sanatoriu feeling, am și uitat de ce am mers acolo, am stat mai mult de vorbă cu a.urmanov, organizatorul atelierului, și de aici am ajuns să public la vinea, despre care nu știam nimic.

Asta a fost. A fost foarte surprinzător pentru mine care mă învârteam printre oameni care scriau și publicau, dar nu mi-am imaginat niciodată că ceea ce scriu e publicabil *:)… dacă e.

De atunci mi-am luat nasul la purtare și mă tot chinui să mai scriu ceva care să fie chiar publicabil, cu intenție și tot.

debutul în literatură

Pot spune despre “debutul” meu doar cîteva lucruri:
N-a fost aşteptat în nici un fel pentru că nimeni nu ştia cine sînt. N-am citit la nici un cenaclu pînă atunci şi n-am intrat / nu eram membră pe nici un site literar sau cultural.
Promovarea n-a existat, sau dacă da, cred că cei care au fost la Rîşca au făcut-o mai informal. Mă refer la Adi Urmanov, Mihai Iovanel şi Octavian Soviany, poate şi Elena Vlădăreanu.
Cartea a ieşit unde “putea” ieşi, şi a fost ok, coperta a făcut-o un prieten, Cătălin Furtună, şi m-am bucurat că nu au schimbat nimic, nu şi-au impus ideile.
Cred că am avut noroc cu faptul că am putut să dau multe cărţi personal  ( pt că mi s-au cerut, nu cred că s-a vîndut cine ştie ce).
Există f multe complexe la debut, fireşte. Eu scrisesem toată cartea sub formă electronică, era un fel de jurnal în calculator, unul mai adolescentin, cu poze “preferate”, linkuri la site-uri care mi placeau şi aşa, deci n-am crezut niciodată c-o să apară aşa ceva tipărit. Forma finală nu e tocmai cea din calculator, şi asta e păcat puţin, cred, pt că cosmeticizarea aia finală i-a luat din autenticitate, din chestia aia genuină.
Sună prostesc, dar am fost copleşită de părerile (bune sau rele) legate de carte, pt că am simţit tocmai asta: că i s-a dat atenţie.
Premiile, tirajul şi editura contează în măsura în care-ţi dă vizibilitate mai mare, nu rămîi într-un mic cerc de prieteni care sa te încurajeze, deci strict “administrativ”. Cine se pricepe şi poate să profite de asta, e cîştigat, cred. Nu e şi cazul meu.
Îmi plac debuturile altora, îmi plac toate lucrurile imperfecte şi foarte grave, asumate.

Anunțuri

mugur grosu ne face un cadou

Octombrie 9, 2010 1 comentariu

Mugur Grosu – Tu nu, frumusete! [Ed. Equivalences – 2001] (click pentru PDF)

„Aceasta este cartea mea de debut, care de fapt i-un e-ebook, Tu nu, frumusețe!, care nu mai e nicăieri pe net (pentru că în deceniul care-a trecut au cam dispărut toate serverele…) așa că aș fi bucuros să-l donez Bibliotecii tale, să am si eu unde pune un link 🙂 Grupajul cel mai consistent din e-book, intitulat Psih, adică partea de început, n-a apărut nicăieri pe hârtie până acum.

E-bookul, debutul underground, conține, practic, două cărți: atât Haltera cu zurgălăi, într-o „primă ediție” [ușor reeditata apoi, împreuna cu Mincu, în volumul de hârtie] cât și un grupaj inedit, numit PSIH, scris între 1996 și 1997, și care ar fi putut fi cartea mea de debut, căci câștigase premiul pentru poezie în ’98 la Concursul Național Cristian Popescu [organizat de Silviu Boerescu, mare animator cultural pe atunci], miza fiind debutul la Eminescu.

gabriel daliş – povestea cărţii („până mereu”) – experiment bdp

nă mereu este o selecţie de poeme din cele patru volume de versuri pe care le-am publicat în anii trecuţi, completată cu cîteva poeme noi, recent scrise.

Selecţia cuprinde cinci secţiuni, începînd cu cea dedicată poemelor inedite, apoi cîte o secţiune pentru fiecare dintre cărţile mele, urmînd o cronologie inversă, din 2010 înspre 1996, anul debutului meu editorial.

Cartea îşi propune să aducă în atenţie poeme care nu au reuşit să ajungă la cititori, nici să cîştige în vreun fel o simpatie recunoscută din partea criticii literare.

Nu am avut pretenţia unei antologii, dar această formulă s-a dovedit cea mai practică în situaţia în care ideea de a-mi retipărit integral cărţile anterioare mi s-a părut costisitoare şi nepotrivită.

Selecţia poemelor am realizat-o urmărind un criteriu valoric şi nevoia de unitate a antologiei. Aici Claudiu Komartin, redactorul cărţii, mi-a dat o mînă de ajutor, fiindu-mi dificil în unele cazuri să selectez texte pe care nu le puteam aproxima limpede, ataşîndu-mă de forma lor sau de unele detalii personale ascunse în spatele lor.

În interiorul fiecărei secţiuni, ordinea poemelor este aceeaşi ca în ediţiile princeps, nu ascund faptul că am intervenit pe text ori de cîte ori am considerat că este nevoie.

După ce am construit antologia, am simţit nevoia unei alte păreri avizate, iar Marin Mălaicu-Hondrari a venit cu cîteva sugestii interesante. Am fost norocos să-i am alături şi pe Radu Vancu, care îmi recomandă cartea, Constantin Virgil Bănescu, care a citit anul trecut o primă selecţie care a stat la baza acestei cărţi, Augustin Cupşa şi Gabriel Adelmann.

Până mereu a apărut în luna iulie, la editura Charmides, şi a fost lansat în cadrul Festivalului de Poezie şi Muzică de Cameră Bistriţa, ediţia II, 15-18 iulie 2010. Conceptul grafic al cărţii este semnat de Ana Toma.

gabriel daliș – povestea cărților (experiment bdp)

A venit Bacalaureatul şi plecarea la Iaşi, la facultate. Aici l-am cunoscut pe Lucian Vasiliu, am început sa frecventez cenaclul Junimea şi m-am împrietenit cu Daniel Corbu, care în toamna lui ’98 mi-a publicat la editura lui, Panteon, a doua mea carte, Întoarcere acasă (al cărei titlu trebuia să fie Brăţări, dar l-am schimbat pe ultimul metru), iar în decembrie ’99, Chip Împreună. Cărţile au venit ca două surori gemene sănătoase, după travalii intense.

În 2002 am ajuns în Bucureşti cu un postuniversitar la ASE. M-am dus de cîteva ori la cenaclul lui Marin Mincu, dar mi s-a părut inutil. Mi-am văzut de viaţă, mergând la Facultate şi la serviciu. Au fost ani grei, plini, munceam câte 12 ore pe zi, pe un salariu de nimic. Prin 2003 am reînceput să scriu, căutând într-o geantă foile cu însemnările din ultimii ani. Aşa a apărut, doi ani mai târziu, Copacul fără urmaş, o carte scrisă de mine pentru mine, dovada că precocitatea mea literară nu a fost un scurtmetraj de adolescenţă.

Copacul fără urmaş a fost reafirmarea încrederii mele în şansa poeziei pe care o scriu. Am avut nevoie de acea carte, altfel simţeam că înnebunesc. Singura carte care mi-a adus bucuria şi speranţa, de aceea nici n-am arătat-o nimănui. A fost o dragoste nebună, aproape incestuoasă, consumată pe ascuns, cu libidoul la cote invizibile.

Uneori simţeam că nu mai rezist psihic, stăteam pe marginea patului, îmi luam capul în mâini şi mă întrebam ce să mai fac. Am decis să aştept să treacă douămiismul cu care nu aveam nimic consangvin. Mă simţeam oribil când eram întrebat “mai scrii?” Adică mă vezi că mişc şi mă întrebi “mai trăieşti?”, mă vezi că mănânc şi mă întrebi “mai mănânci?”Am fost îngrozit, apoi distrat, mai apoi distant şi îngrozit iar. Cum închideam uşa, mă aruncam pe pat şi adormeam îmbrăcat şi încălţat şi fără speranţă.

Eu nu cred în poezie, eu iubesc poezia. Dacă aş crede în poezie, ar trebui să fiu poate supus şi mărturisitor. Eu iubesc poezia ca pe un adevăr infailibil. Iar adevărul ăsta nu se negociază, nici potriveşte. Oricât se va mai spune greşit că “adevărul e întotdeauna la mijloc”, scriind am învăţat că poezia este un adevăr cunoscut, iar atunci când un alt adevăr e trimis la mijloc, de fapt devine adevăr exclus din toate părţile.

mandala – povestea cărții (experiment bdp)

Am început să scriu Mandala în noiembrie 2002, după moartea bunicii mele. Primul poem a fost, în ordinea cronologică a scrierii, decojesc pielița unei felii de portocală (al cincilea din carte). În câteva săptămâni am mai scris câteva texte, care au alcătuit grupajul intitulat, încă de la început, Mandala – probabil datorită lecturilor mele de mistică, simbolistică și psihanaliză din acea perioadă de adolescență tulbure și (pseudo)depresivă.

Cum activam pe atunci în cenaclul „Pătratul literar” condus de Mircea Țuglea, mi-am anunțat intenția să citesc grupajul Mandala, format din vreo zece texte. Reacțiile au fost foarte diverse. George Vasilievici venise și el la cenaclu – era consternat. Îmi amintesc că un prieten din liceu, care rareori comenta în cadrul cenaclului, deși participa întotdeauna a ședințe, a spus că aproape îi venea să vomite – lucru care mi s-a părut de bun augur. Nu îmi doream altceva decât ca poezia mea să stârnească reacții. Visam, la vremea aceea, la o poezie de maximă violență imagistică și lingvistică.

Nu după mult timp, cum eu îmi făceam veacul prin cabinetul de limba și literatura română (mă pregăteam pentru etapa națională a olimpiadei), Mircea Țuglea – pe atunci profesor la același liceu – înainte să intre la o oră, mi-a spus, aproape în treacăt, că textele mele din Mandala vor apărea în Paradigma. Șocată, nu am putut să am nicio reacție, nu l-am întrebat nici măcar când va apărea numărul. Era vorba de numărul despre „generația 2000” al revistei, apărut în primăvara lui 2003. În iunie am citit aceleași texte la cenaclul Euridice al lui Marin Mincu, care activa pe atunci la Uniunea Scriitorilor.

Am mai scris la volum pe tot parcursul lui 2003 și 2004. Același grupaj vechi, citit la Euridice, a apărut și în antologia Generația 2000 (Pontica, 2004) – și mi-a părut rău că nimeni nu mi-a cerut măcar o variantă actualizată a textelor, dacă nu o selecție personală.

Prin februarie 2005 mi-am „aranjat” volumul, am renunțat la o serie de poeme și am făcut mici rectificări pe marginea altora. Am dat manuscrisul la editura Vinea, deși aveam o „ofertă” de publicare și din partea lui Marin Mincu, la Pontica. Mandala a apărut în mai 2005 la Vinea, în cadrul târgului de carte Bookarest de la TNB. Mi-am dat seama, chiar înainte de apariție, că aș fi renunțat și la alte câteva poeme – dar era deja prea târziu. Într-un fel, Mandala ar fi trebuit să apară în 2004, pentru că a fost scrisă, în mare parte, în 2003. Pe de altă parte, aș fi putut aștepta încă o vreme, dar ar fi trebuit, cel mai probabil, să renunț de tot la ea. Așa că, până la urmă, mă bucur că a apărut și în 2005, când am împlinit douăzeci de ani (mai ales că întotdeauna am avut un fel de superstiție favorabilă în legătură cu anii terminați în 0 sau în 5). Mandala este cartea adolescenței mele „tulburate”. Și mi le asum pe amândouă.

răzvan ţupa – corpuri româneşti / povestea cărţii (experiment BdP)

corpuri românești (2005) – începe povestea

De data aceasta lucrurile au trecut la nivelul următor. Cartea Românească relansa colecţia de poezie şi Constantin Vică a propus ca variantele audio ale poeziilor să fie incluse în CD-uri pe ultima copertă a noilor volume. Zis şi făcut. Şi nu doar atât, a fost vorba de un întreg plan de promovare pe logistica pe care o avea în acel moment editura Polirom. Totul a fost atât de clar încât, poezia, pe care eu încercam să o împing spre limpezire după luptele semantico-sintactice din fetiş, a dat impresia de obscuritate şi mai mare. Aşa am ajuns în studioul de înregistrare, unde directorul postului de radio partener în toată povestea ne-a întrebat senin: sunteți numai poeţi? niciun scriitor?
Şi de aici au început avatarii relaţionali ai corpurilor româneşti. Cu poeticile cotidianului săptămânale, cu cele peste 100 de ediții de scriitori invitați până anul trecut. Şi video-poemele şi tot.
Formula inițială a corpurilor românești este aici http://www.scribd.com/doc/27508572/Corpuri-Romanesti-Volum-2005-Forma-Initiala

răzvan ţupa – fetiş (2003) / povestea cărţilor (experiment BdP)

fetiș (2003) – amurgul poeziei la tipar (sau ceva în genul)


Pe atunci, Nicolae Țone ştia că poate să publice la editura Vinea cam tot ce înseamnă poezie care contează. Nu prea avea concurenţă, aşa că faptul că pierduse ocazia de a publica debutul câştigător la Eminescu pentru 2001 a luat-o destul de personal. Aşa că, în locul unei cărţi noi, a acceptat să publice o ediţie revăzută a fetişului din 2001. Ordinea secţiunilor din volumul iniţial era inversă, şi apăruse o secţiune de inedite, corpurile româneşti. Îmi amintesc şi acum, cum a fost legat şi acest volum de Un Cristian şi de Constantin Vică. De la reeditarea fetişului s-a ajuns la o întreagă colecţie de cărţi în a doua ediţie la Vinea. Cristi a adus autori, Kostea a făcut copertele. Domnul Țone a dat drumul maşinii de tipărit. Probabil cu strângerea aceea de mână cu Cristi şi cu Kostea după ce exemplarul 300 a ieşit din print mi s-a încheiat şi debutul pe hârtie. Începuse cu 5 ani înainte în revista doamnei Gămulea de la post-liceala de bibliotecari şi se termina acum, când fetiş urma să intre în câteva librării. O variantă a acelui volum poţi să o downloadezi aici http://www.scribd.com/doc/27508444/FETIS-2003