Archive

Archive for the ‘Elefantul promis (Ştefan Baştovoi)’ Category

Ştefan Baştovoi – Elefantul promis

Decembrie 17, 2007 3 comentarii

editura ARC, Chişinău, 1996

Ştefan Baştovoi

Născut la 4 august 1976 în Chişinău. A absolvit Şcoala de Arte Plastice pentru copii din Călăraşi (1991) şi Liceul de Artă „O. Băncilă” din Iaşi, promoţia 1995. Debutează cu poezie în 1993 la Curierul de Nord, Bălţi. Publică în Caiete botoşănene, Basarabia, Dacia literară, Symposion. Premiul revistei Dacia literară (1994) la concursul naţional „Junimea”, ediţia a II-a. Marele premiu „Costache Conachi”, Tecuci. Premiul revistei Timpul „Junimea”, ediţia a IV-a (1996). Prezent în antologia Junimea azi.

Biografie Wikipedia

Ieromonah Savatie

picture-003.jpg

MIREASA

 În pat trupul tău seamănă

cu drumul laptelui care curge pe cer.

Albă te întinzi de-a lungul păturii negre

dar te ghemuieşti repede

speriată de locul care ameninţă cu naşterea.

Eşti frumoasă

şi proaspătă ca laptele muls dimineaţa.

Nimeni nu a atins trupul tău.

Carnea ta fierbe.

Buzele ţi se înroşesc şi sînt moi.

Sînii se întăresc şi îşi ascut vîrfurile

aşa cum se ascut nişte vîrfuri de suliţe –

pieptul meu e străpuns!

Ca un taur rănit îmi simt rana

tot mai adîncă între picioarele tale.

Sîngele izbucneşte din tine

şi traversează cerul

ca o cometă.

Luna se sperie.

Încă puţin

şi trupul meu e de prunc

şi se naşte din tine

şi te iubeşte din nou. 

bastovoi-1.jpg

RUSOAICA 

Ochii ei sînt pestriţi

ca o hartă veche a Rusiei.

De jur împrejur cresc

pădurile şi Siberia verde,

în mijloc aleargă cerbii

şi veveriţele şi toate

animalele cafenii.

Cînd este surprinsă

sau cînd iubeşte

atît de înalţi devin ochii ei

că însuşi Petru cel Mare

poate intra fără să se aplece.

Cînd cade pe gînduri

ies din pădurile reci camioanele

şi descarcă pe zăpada roşiatică deportaţii.

De jur împrejur cresc păduri

şi Siberia rece

în mijloc aleargă cerbii şi toate animalele cafenii

şi veveriţele stau la foc. 

.

 TIUK! ANTOLOGIE DE POEZIE

.

Dragă stradă, Azi îţi voi închina un poem 

Dragă stradă,

azi îţi voi închina

cel mai nefericit poem.

Dacă vrei

eu îmi pot arunca bocancii

şi ridurile tale pudrate

am să le calc desculţ,

singur şi abătut –

ca un elefant înainte de moarte. 

 vklvsk_bastovoi_vklvsk.jpg (Ştefan Baştovoi, Alexandru şi Mihail Vakulovski) 

CHITARĂ 

De câte ori

grijuliu

îmi leg genele

de degetele picioarelor

o pasăre vine

şi îmi scobeşte în scîndura pieptului.

Sînt o chitară

în care muzica se întoarce.      

.

PEŞTIŞORUL DE AUR 

Omulvacă

de cîţiva ani buni

pescuieşte acelaşi peşte.

Vine dimineaţa pe mal

îşi scoate scăunelul pliant

viermii, undiţa

îşi aprinde foarte calm pipa

şi aşteaptă să vină peştele:

Vreau un trabuc, pălăria,

şi ochelarii lui Sigmund Freud,

zice el adunîndu-şi lucrurile,

şi,

dacă se poate,

un peştişor

pe care să nu-l pot pescui niciodată.        

.

ELEFANTUL PROMIS 

Ţi-am adus

elefantul promis.

Mănîncă iarbă coji de cartofi castraveţi

din cînd în cînd îi poţi da

cîte o portocală.

De dormit doarme în picioare

nu sforăie

şi nu tuşeşte prin somn.

Nu-ţi face griji,

despre aceste animale se spune

că-şi simt moartea

cu puţin înainte

şi pleacă.   

ciclul UN DIAZEPAM PENTRU DUMNEZEU