Archive

Archive for the ‘t.s.khasis’ Category

mini-interviu t.s.khasis/v.leac

interviuri cu t.s.khasis

„O să scriu pînă o să crăp. Pentru că-mi place, pentru că-s nebun după scris“

interviu de un cristian, publicat în nr. 450 al Observatorului cultural

Întîi de toate, Sergiu Casis, nu vreau să crezi că am venit aici, în Chesinţ, jucînd rolul ziaristului aflat în căutare de subiecte. Am descoperit în textele tale un biografism real, nefalsificat de goana după topuri şi premii. În sensul credibilităţii ca om, nu doar al celei artistice, nu te văd purtînd o mască. Cunosc cazuri de foarte mediatizaţi poeţi douămiişti care sînt capabili să-şi capseze frumos mîna doar pentru a-şi inventa, în sfîrşit, o dramă. Fireşte că aceste academizări stilizate – autoficţiuni puerile, din punct de vedere uman – vin tocmai de la aceia care acuză (mai ales pe poetele etichetate la grămadă drept fals „autenticiste“). Iată de ce, ca-ntre oameni care nu şi-au capsat mîna să dea bine în poză, de la om cu morţi acasă la om cu morţi acasă, te-ntreb cum e „viaţa la ţară“, departe de lumea dezlănţuită a ierarhiilor generaţioniste.

Nu sînt aşa de retras cum aş fi vrut să fiu… Mă gîndesc că într-o cameră cu pereţi foarte albi, cu ţigări, cu „apă“, eşti destul de eficient. Mai trece un tractor, un ATV, un moped şi, fără îndoială, la un kilometru distanţă, natura îşi vede de treaba ei, înmugureşte, înverzeşte… Mi-am dat seama că trebuie să mă simt bine – asta e! Trăiesc într-un sat cu 1.200 de locuitori, buni, răi, chipeşi, atletici, nişte adevăraţi vînători de capete.

De cînd şi cine te-a botezat Khasis?

V. Leac. Se întîmpla acum vreo 3-4 ani, cred că la „Atlantic“, un bar foarte fain din Arad. Îi spusesem că numele grecesc al familiei a fost Kasis. V. Leac a mai adăugat o literă şi a ieşit… Khasis.


33 de ani e o vîrstă „periculoasă“ pentru poezie?

Ca scriitor, nu stai deloc în vîrstă. Vîrsta nu contează poetic, doar biologic. Vîrsta poetică nu e nici cădere, nici urcare. E numai muncă, citit şi cam atît. Indiferent de vîrstă. Cam asta cred despre un scriitor.

Cînd ai început să „devii“ scriitor?

Ideea de scriitor mi-a apărut foarte tîrziu, pe la 27-28 de ani. De scris am început să scriu pe la 13. Nu în mod regulat. Aveam perioade. Eram pasionat de un anumit poet, încercam să scriu ca el. Cred c-am fost mult mai scriitor atunci cînd am scris patru ani sonete italiene şi englezeşti şi nu mă consideram profesionist decît acum. Asta mă şi bîntuie în ultima vreme. Acum, chiar mă consider profesionist; poate doar fac o greşeală şi sînt în continuare un soi de amator pipernicit. De fapt, nu ştiu de ce m-am apucat de scris. Probabil că n-aveam altceva de făcut. Scrisul era, cel puţin în mintea mea, o treabă foarte comodă. Taică-meu era colonel. Avea o bibliotecă foarte meseriaşă şi am avut de unde să aleg. Dar Vasile Leac, spre exemplu, n-a avut de unde alege. A ieşit din şcoală fără poezie. Cum a ajuns la poezie? Mi-a zis că s-a-ndrăgostit de una şi-a început să scrie poezie. Mi se pare fantastic. Aşa a dat de poezie la 25 de ani. Dar la mine n-a fost tocmai întîmplător. Eu am fost cititor de proză. Ca să scrii bine, trebuie să citeşti bine. Poezia era doar un supliment. Maică-mea mi-a băgat în cap nişte chestii cu poezia. A fost casieră, a murit în ’93, într-un accident de maşină. Citea la greu poezie. Mînuia bani şi-n pauză citea Villon şi Rimbaud. Taică-meu, care are trei facultăţi, o dispreţuia pentru treaba asta. El era cititor de filozofie – tobă de carte. Pe mine voia să mă facă securist, iar pe fratele meu, medic. Doar că-i intrase-n cap ideea că nu puteai fi securist dacă n-aveai mai mult de 7 la matematică. Unde eram de groază. Tot insista să fac matematică, fizică, chimie. Mi-au intrat şi pe ochi, şi prin urechi. Degeaba. Ce să-nvăţ? Citeam Villon. Mă linişteşte. Mă duc acasă, îl deschid pe Cristian Popescu şi mă liniştesc. De ce m-am apucat de poezie? L-am întrebat şi pe V. Leac. El putea să rămînă-n avocatură, făcea bani. Efectiv am renunţat la şcoală, să m-apuc să scriu nopţile. Ca un bou. Fără să mă gîndesc deloc la publicat. Poate a fost şi-o chestie de sănătate mintală. Pentru mine. Dar să n-o prind pe fiică-mea că are de-a face cu scrisul, că nu ştiu ce-i fac. Să citească, şi cu asta basta!

Eşti un scriitor profesionist şi, totuşi, nu scrii pentru bani, chiar eşti total străin de jocurile literare.

N-am scris niciodată pentru bani, după cum niciodată nu am iubit condiţionat, adică să fiu părăsit după aceea şi să am un subiect. Îi admir pe Lazurca, pe Leac, pe Măduţa pentru dezinteres. Nu există interes în a face literatură. Fac din drag. Asta le place şi asta contează.

Crezi că va urma şi etapa în care banii te vor interesa?

Urmează. Intervin complicaţiile cu banii. Foamea e cea mai urîtă. Cînd unui om îi este foame, este în stare să facă orice. Mi-am făcut şi supă de slănină sau supă de piersici, ştiu ce vorbesc.

Ţi-e frică de faptul că-ţi va veni rîndul să scrii pentru bani?

Mi-e foarte frică. O să am o naturaleţe a comercialului pe care nu mi-am dorit-o niciodată. Pentru că eu am fost un scriitor încet la minte. Mental, întotdeauna am fost foarte încet. Trebuie să scriu poemele în zile, săptămîni, luni chiar. Au fost poeme pe care le-am scris într-o jumătate de an. Nu e un merit, chiar nu e. Cine zice asta nu ştie ce spune. Sună la fel de fals ca ideea de „inspiraţie“ în poezie. Există doar muncă, doar aşa se scrie poezia. Ai orar, te scoli de dimineaţa la şapte, stai şi scrii. Dar nu atît de „încet“ ca mine.

Crezi că vei reuşi să scrii ceea ce vrei, dincolo de problema banilor?

O să reuşesc. Cînd ascult Recviemul lui Mozart, mă las de scris. De un an îl tot ascult. Dar scrisul vine din plăcere. Şi-o să scriu din ambiţie. O să scriu pînă o să crăp. Pentru că-mi place, pentru că-s nebun după scris. Mă simt liber în momentul în care scriu. Femeia o să fie geloasă, dar asta e.

V. Leac, ai spus-o în multe rînduri, e „leacul“ tău. Un prieten „celebru“, mare şi viu, ca un „animal“, care are grijă de tine. De cînd vă ştiţi?

De vreo 10 ani. Ne-am întîlnit la cenaclul din Arad, singurul cenaclu în care am citit cu emoţie. Acolo ne-am împrietenit. Mi-a sugerat să scriu un poem epic, „doar am ce povesti, nu?“. Lui V. Leac ar trebui să-i mulţumesc 36 de ani pentru „micile“ ajutoare, pentru grija fraternă pe care mi-a purtat-o, pentru prietenie. Cărţile pe care le-am primit de la el sau discuţiile de pe Romanilor, purtate în spatele unui garaj, mi-au deschis mintea, am început să scriu mai relaxat.

Cu ce te-a schimbat „Celebrul animal“?

Am învăţat să citesc. Păcat că n-am învăţat să vorbesc, aveam de la cine.

Ar fi trebuit să ajungi la New York, dar n-ai căpătat viză, americanii nefiind siguri că o persoană care creşte iepuri se va întoarce înapoi. Ce nume au iepurii tăi?

Oricum nu ştiu să citesc în public. Am tot soiul de oprelişti mentale. Cel mai meseriaş iepure se numea Petea; l-am tăiat într-o vară. Era al naibii de cald. Cum dracu’ să ajung la New York, din moment ce eram îmbrăcat ca un irlandez care nu era irlandez: cămaşă cu guler tare, pe sub o haină incredibil de groasă şi plină de scame?

În 2005, la doi ani după ce ai publicat la Arad o plachetă cu ISBN, Editura Vinea te-a aruncat în lumea literară în colecţia „Debut“. Ce s-a schimbat în tine după publicarea cărţii de la Vinea? Ai fost mulţumit de cum ţi-a ieşit cartea? Ai primit drepturi de autor? Ştii cîte exemplare a avut şi cîte s-au vîndut?

Arta scalpării nici nu ştiu în ce tiraj a ieşit. Am primit cîteva exemplare – 8 sau 9. În rest, nimic. Ah, mi s-a făcut o dată cinste cu trei beri. Nu ştiu cîte exemplare s-au vîndut, poate nici unul.

Ce te ţine la Chesinţ? Ai încercat să stai în Arad sau la Timişoara? Cum te simţi „acasă“, fără telefon (ţi-e frică să răspunzi) sau Net? N-ai tendinţa să-ncerci şi-n altă parte? Unde ai fugi de-acasă?

Nu, nu am încercat să trăiesc în altă parte, deşi mi-aş fi dorit: Sarsfield, Bahamas… Am locuit în Timişoara vreo şase luni. Nu mi-a plăcut.

Nu am telefon pentru că nu mă simt în regulă cu un telefon în casă. Încearcă să trăieşti o perioadă fără telefon – să vezi atunci linişte! Bătălii cu mongolii în preajma Adanei, o finală cu Olimpique Lyon pierdută în minutul 92 (gol Benzema din centrarea lui Fred) sau bucuria de a sta la masă împreună cu iubita şi cu fiica ta.

Nu scrii foarte mult şi publici extrem de rar. Există un complex la mijloc sau ai foarte multă răbdare?

Mi-am dorit foarte mult să intru în cercul de scriitori. Dar m-au cam luat de sus mulţi. Nici nu mă băgau în seamă la început – nici măcar să-mi strîngă mîna întinsă! Parcă eram din afară. M-a durut tare mult chestia asta. Apoi s-au apucat să mă laude. Am băut împreună, i-am iertat. Sînt grec, iert, dar nu uit. Sigur că-mi doresc să public, normal că vreau. Dar nu oricum. Pretind puţin respect, puţin bun-simţ. Arată-mi politeţe şi voi fi blînd cu tine! Ca iepurii. Am crescut iepuri mult timp. Pe cît sînt de sperioşi, pe-atît sînt de inteligenţi. Şi nu se iau de urechi, e un prost cel care cred că dacă-l iei de urechi o să-l prinzi bine. Ca şi iepurele, autorul trebuie tratat cu un anumit respect. Dacă-l întrebi pe un editor dacă nu-i e milă să taie, ştii ce-o să-ţi spună despre iepure: la ce să-mi fie milă, nu de-aia e animal domestic?!

Băutura preferată?

Berea. A fost multă vreme votca. Am băut foarte multă votcă. În special Cristal, o vodcă românească, la 43 de grade. Şase luni am băut încontinuu, fără pauze. Adică în fiecare zi eşti beat de trei ori, cam asta era reţeta. Şi scriam zece poeme pe zi, tocmai pentru că beam enorm, în prostie. Acum, m-am dat pe bere. E şi aliment, şi nu-mi mai ies pete. În plus, trăiesc cu o femeie care nu comentează dacă beau sau nu beau.

Care-i treaba cu băutura în literatură?

Un poet adevărat, cînd scrie, nu bea. Exagerez cu afirmaţia asta, pentru că sînt atîţia poeţi care mă pot contrazice: Mircea Ivănescu, Cristian Popescu.

Pe Wikipedia te-am regăsit pe o listă a fracturiştilor, ca şi cum ai fi fracturist. Ce zici de asta?

Nu mă interesează. Întreabă-i pe cei care au postat pe Wikipedia. Nu are nici o importanţă.

În dreptul prezentării tale, la întîlnirea din Club A, apare, la statut social, „foarte sărac“. S-a schimbat ceva între timp?

Nu.

Ce-ai vrea să ţi se-ntîmple în următorii zece ani, să spunem?

Să nu-i lipsească nimic Soniei, dragostea dintre mine şi Florina să crească la nesfîrşit (nu ştiu dacă aşa ceva e posibil), să nu mor şi să ajung în piaţa centrală din Sarsfield cu buzunarele pline de bani.

Dacă ai avea un agent literar, ce i-ai cere?

Nu ştiu ce i-aş cere, pentru că nu ştiu cu ce se ocupă un agent literar. Cineva îţi bate la uşă, deschizi şi ţi se înmînează un plic doldora de RON.

Revin la punctul de pornire. La poeţii care ar face orice să-şi îmbunătăţească/upgradeze „biografia“, poeţii pentru care „invenţia“ e mult prea străvezie şi aşteaptă ca textul să împrumute „ceva“ din amprenta realităţii, trăind doar cu gîndul că-ntr-o zi vor fi, în sfîrşit, decretaţi ca lideri ai unei generaţii care nu interesează pe mai nimeni. Cum te ajută în scris biografia? Cred că ai da orice să „ratezi biografic“ în loc să-ţi „exploatezi biografia“. Mă-nşel cumva? Ai da „aerul tare“ al vieţii de la ţară pentru o viaţă normală, într-un apartament în Bucureşti, fără morţi şi fără grija datoriei de la butic? Ţi-ai „dona“ experienţa inspiratoare pentru o viaţă inspirată de liniştea lucrurilor simple?

Uneori mi-ar plăcea să respir praful din Bucureşti, crede-mă, însă nu mă văd fără datorii, nu mă pot închipui traversat de unde marine. Poezia se face din memorie. Orice amintire urîtă poate deveni acceptabilă după o vreme. Celor fără drame le-am spus şi le repet: experienţa nu e poezie, doar memoria este. Poeţii adevăraţi scriu epic. Cînd o să-ncepi să povesteşti, să ai un subiect, atunci începe poezia. Naum pretinde, într-un poem absolut minunat, ca poezia să nu spună nimic. Eu pretind ceea ce pretinde şi Mircea Ivănescu, cu care aş vrea să pot bea măcar o dată şi să-i spun cît de tare mi-a plăcut poemul cu sconcşi al lui Lowell: poezia înseamnă memorie. Prin asta cred că rămîne poezia. Şi dacă nu e aşa, are vreo importanţă?

Alte interviuri

– „Din Chesinţ se văd luna, soarele şi calea lactee, nicidecum lumea literară”,
interviu cu T.S. Khasis, realizat de Ana Dragu în Tiuk

– Mini-interviu cu t.s.khasis în EgoPHobia (nr. 23)

– Interviu cu t.s. khasis în EgoPHobia (nr.11)


t.s.khasis – un chestionar (V-VI)

V. (Auto)portret

Un autoportret (în cuvinte):

Confuz, leneş, uneori istoric, destul de loial, îmi place la nebunie să urmăresc muştele pe pereţi sau să recitesc unele capitole din În umbra omului de Jan Van Lawick-Goodall. Fiica mea, Sonia, e cel mai important om din viaţa mea.

Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra):

Sunt unii oameni pe care îi admir pentru modul liniştit în care se prezintă sau cărora le-am citit cărţile, întrebându-mă cu ce se „mănâcă“ poezia, dacă se „mănâncă“. Dacă cineva spune despre mine că fac parte din generaţia lui Dan Sociu, a lui V. Leac, mă simt în regulă. Sunt poeţi curajoşi, care nu se feresc să lase pixul din mână dacă nu au nimic de spus, deşi probabil că în felul acesta scrisul devine un subiect bun pentru o poezie – asta, în lipsa unor drame personale.

VI. Ultima dorinţă

Ce-mi doresc/propun eu, ca scriitor?

Să scriu 10 poeme pe an, 10 poeme care să transmită ceva. Mi-a plăcut întotdeauna să scriu, şi – nu ştiu de ce – cred că mă simt liber… sau aşa ceva.

Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori (vreodată)?

Cititorului îi doresc să citească, să străbată lumea în lung şi-n lat şi să ajungă să-şi trăiască imaginea personală a fericirii.

t.s.khasis – la „Poemul prin telefon”

t.s.khasis – un chestionar (III-IV)

III. O…

– întrebare pentru scriitorul preferat

Domnule Mircea Ivănescu, cât a durat traducerea poemelor din Antologia poeziei americane contemporane?

– idee pentru o „viaţă” literară „mai bună”

Băutură mai ieftină şi mersul în Deltă la pescuit. Mi-ar plăcea să merg în Delta Dunării cu fiică-mea şi Florina, să învăţ să pescuiesc.

problemă cu (pe) care te-ai confruntat (ai observat-o) de când ai „intrat” în literatură

Nici măcar nu cunosc tirajul cărţii din 2005, nu am în casă un exemplar al cărţii pe care am scris-o… de bani nu se pune problema.

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare „în regulă” în lit. română actuală?

Sunt scriitori buni şi foarte buni (îmi place mult ce scrie Constantin Acosmei, îmi plac poeziile lui V.Leac, chit că după atâţia ani în care mi-a vorbit despre versurile sale eu tot nu pricep mare lucru) care nu vor deveni înţepaţi şi vor fi în stare să se oprească atunci când nu vor avea nimic de spus.

2. Ce ţi se pare „în neregulă”?(ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”)

Cărţile scrise şi editate prost.

3. Ai vrea să trăieşti din scris? (dacă da, cum vezi posibil acest lucru)

Bineînţeles ca mi-ar plăcea să trăiesc din scris. Aş vrea să mă trezesc acasă cu reprezentantul unei edituri (nu contează care) şi să mi se spună: omule, în doi ani tre’ să produci două cărţi de versuri, primeşti atâta pe lună. Aş fi al naibii de mulţumit, dar ştiu că asta nu se va întâmpla niciodată, aşa că îmi văd de treabă, poate o să mă angajez la o fabrică locală unde se lipesc etichete pe sticluţe de parfum şi şampoane (asigură transportul până la locul de muncă).

4. Cum „cuantifici” performanţa în literatură? (premii, nr. de cititori, statut literar…)

Performanţa în literatură depinde de prea mulţi critici, de prea mulţi bani, de amiciţii ori de copilul de acasă. De fapt, propria literatura se scrie pentru un public imaginat.

Seara, la o bere.

5. Ai un model de performanţă?

Cristian Popescu.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?

Nu ştiu ce înseamna un management literar, aşa că nu pot să-ţi spun ce ar fi bine şi ce ar fi rău. Întrebaţi-l pe V. Leac.

t.s.khasis – „reclamă” pentru ediţia sonoră

t.s.khasis – un chestionar (I)

I. Fişa individuală

Nume: Casis

Prenume: Sergiu

Pseudonim(e) literar(e): T.S. Khasis

Data şi locul naşterii: 22.01.1975, Lipova

Blog/site personal: http://www.tskhasis.eu (am renunţat la el pentru că pregătim ceva mai bun, ştii mai bine)

Cărţi publicate (titlu, an, editura, tiraj): Farmacia cuvintelor, 2003, Editura Viaţa Arădeană (200-300 de exemplare), Arta scalpării, 2005, Editura Vinea

Premii obţinute: Multe şi mărunte. Plus Premiul Euridice în 2006. Şi Bursa Observatorului cultural în perioada noiembrie 2008 – noiembrie 2009. Ăsta da premiu!

Colaborări: Arca, Ca şi cum, tiuk, versus/versum etc.

Cenacluri frecventate: Cenaclul Uniunii Scriitorilor din Arad

Lecturi în cenacluri, cluburi…: Plecam prea vesel ca să-mi amintesc numele lor.

Debut revuistic: Arca

Debut în cenaclu: Cenaclul Uniunii Scriitorilor din Arad

Debut on-line (reviste literare on-line): Nu reţin. În 2005, am fost invitatul EgoPHobiei, nr. 11.

Debut sonor: audiobook Arta scalpării, Ninpress, 2009

Debut underground (tipărituri neoficiale, fără ISBN): Petea la prînz (400 ex), Biblioteca de poezie 2008.

Debut în volum: Farmacia cuvintelor (auziţi bine)