Archive

Archive for the ‘Rita Chirian’ Category

Rita Chirian – poemul prin telefon şi „Parazitofobia”

audio aici

Rita Chirian – poem prin telefon şi motanul Pitic

Ianuarie 31, 2009 1 comentariu

Sevraj (Rita Chirian) / Cartea de vineri (Şerban Axinte)

Ianuarie 30, 2009 1 comentariu

dscf9597 Rita Chirian scrie o poezie puternică, virilă, ce te loveşte frontal şi te cucereşte imediat. Principalul merit al poeziilor reunite în volumul Sevraj (Vinea, 2006) decurge din faptul că autoarea are ştiinţa dozării efectelor expresive. Titlul, uşor teribilist, anunţă o carte furioasă, încrâncenată şi violentă. Nu este chiar aşa. Tensiunea lirică evoluează gradat, nu ni se dă totul deodată, mitraliat, într-o rafală unică. Rita Chirian ştie că pentru a convinge trebuie să renunţe la stările induse, iar autoscopia trebuie să-i dezvăluie identitatea reală, neretuşată. Şi aşa face. Nimic nu e ostentativ, gratuit. Trăirile par autentice pentru că nu sunt sufocate prin supralicitarea unei anumite formule, fie ea originală.

Prima strofă a primului poem din carte, povestiri din oraşul b., dă măsura întregului volum: „până în anul acela nu se ştia despre rita ca despre o posibilă/ pradă. vânătorii treceau cu armele ascunse pudibond în genţi diplomat/ şi zâmbeau reverenţios, mă sărutau pe frunte şi pe buzele lor uscate/ simţeam saliva animalelor mute. în acelaşi timp, oraşul b. se sutura de mine ca un câine ud”. Strofa de faţă este descrierea, poetizarea unei stări de asediu. Violenţa lumii înconjurătoare nu e afişată, „vânătorii treceau cu armele ascunse pudibond în genţi diplomat”, dar în spatele gesturilor tandre şi binevoitoare, „zâmbeau reverenţios, mă sărutau pe frunte”, se ghiceşte furia controlată, plăcerea reţinută de a agresa, de a sfâşia, „pe buzele lor uscate simţeam saliva animalelor mute”.

Aşa ia fiinţă sentimentul de teamă. A fi la dispoziţia unui agresor invizibil şi omniprezent. Oraşul este o cupola de sticlă care nu protejează, ci sufocă. Acest sentiment străbate întreaga carte. Poemul ce teamă absurdă de cuvintele mari anunţă cele două texte numite sevraj. Aici se întrepătrund două probleme majore. Pe de o parte devine vizibilă frica autoarei de a nu cădea în conformism, de a nu folosi cuvinte mari, pe de altă parte, însăşi revolta de a nu călca pe poteci bătătorite conduce tot către conformism, către un conformism al negării continue. Autoarea îşi dă seama de acest fapt şi încearcă să se debaraseze de orice formă de trăire extatică. Doar aşa, nimic din ceea ce se găseşte afară nu-i mai poate face vreun rău. Constată doar că: ne tragem în fiecare zi peste piele singurătatea./ intrăm în ea ca-ntr-o haină prea largă şi/ carnea noastră miroase din ce în ce mai mult a/ nimeni, a paturi străine şi a clor./ suntem în sfârşit curaţi ca lacrima./ nimic din ceea ce e afară nu ne mai înghite./ singurătatea, moartea, tristeţea sunt atât de demodate”.

Volumul Sevraj al Ritei Chirian este, o spun apăsat, unul dintre cele mai interesante debuturi în poezie din ultimii ani.

cronică de Şerban Axinte

Rita Chirian – un interviu inedit (fragmente)

Ce-ţi propui ca autor?

Nu am „program”, nu mă bălăcesc în apele călâi ale coerenţei, nu ştiu ce voi scrie cum nu ştiu care dintre ovulele mele va fi, la un moment dat, fecundat. Sunt o sumă de virtualităţi. În literatură, în actul artistic, primează insolitul, crash-ul. Ce-ar putea căuta aici schema, planul, rigoarea şi celelalte închisori? Scriu, e important că scriu şi că vreau să scriu.

Cum te vezi peste 20 de ani? scan0006

Peste 20 de ani? Adică dac-aş avea aproape dublul vârstei mele de acum? Încă o viaţă? Cu câteva cărţulii de care să nu-mi fie ruşine, cu încă vreo câteva citite, cu o mizantropie vindecată şi cu şase-şapte pisici.

Cât de în serios te iei ca scriitor? Crezi că e o „meserie” de cursă lungă (pentru tine) sau o pasiune de tinereţe?

Cam tot ce e luat prea în serios ajunge să fie derizoriu, obstinaţie şi frecţie la picior de lemn. Am oscilaţiile fireşti, clivajele uzuale, incertitudini care fac tabula rasa şi realcătuiesc, reconfigurează, reaşază cartoanele de puzzle. Cu toate astea, seriozitatea de care vorbeşti trebuie să implice responsabilitate: responsabilitatea de a gestiona aseptic eşecul. Astfel, îmi doresc să nu fiu niciodată nevoită, din raţiuni de… autolustraţie, să renunţ la scris.

Primul scriitor pe care l-ai cunoscut?

De-adevăratelea? Octavian Soviany.

interviul integral urmează să apară într-un număr viitor al revistei Observator cultural.

Rita Chirian – Alte povestiri din oraşul B (2) şi un 20 mai la Botoşani cu Dan Sociu

rita-chirian-arhiva-biblioteca-de-poeziedan-sociu-bdp

Eşti născută în aceeaşi zi cu Dan Sociu. Mi-e greu să cred că nu v-aţi cunoscut, fiind amândoi din Botoşani.

În 96, pe 20 mai, în parc, la Foişorul rockerilor. Se ştie: să-ţi faci buletin e un moment de răscruce; să împlineşti 18 ani, şi mai şi. Şi să bei vodcă noaptea în parc. Cu unul pirpiriu, cu părul creţ, Sociu parcă; şi cu unul mătăhălos, puţin adus de umeri, cu un nume care te-a făcut să pufneşti în râs, Perdivară (că, fir-ar să fie, parcă mai bine sună Chiribuţă!). Şi să vă plângeţi de milă: unul că-i de nici o zi cetăţean cu drepturi depline şi se vede deja însurat, cu burtă, copil şi chelie – burghez până peste poate; cealaltă – Dumnezeu ştie de ce, iar Perdivară… cine-şi mai aminteşte din ce pricini. Şi să vină poliţia şi să vă legitimeze cum scrie la carte, că doar aţi tulburat liniştea publică; şi: „pe cuvântul nostru că nu”; şi: „lasă, lasă”; şi, cuminţi: „Sociu Dan, serie…, număr…, data naşterii: 20 mai 1978″, „bă, tu faci mişto de mine”, „nu, domnu'”; „Chiribuţă Alina Rita, nu mi-am scos buletinu’, data naşterii: 20 mai 1982″; „măi, vă duc la secţie”, „nu, domnu’, că plecăm acum”. Şi-am plecat, dar ne-am întors, că era târziu, şi acolo erau păsări de noapte, şi era aproape vară, şi noi voiam să scriem, şi aşa auziserăm că fac poeţii, beau noaptea licori care-ţi ard limba şi nu se ştie când mai reuşesc să şi scrie.

audio aici

Octavian Soviany despre Rita Chirian

Invitat special: Octavian Soviany

Rita Chirian poem inedit şi „Valea Hîrtibaciului”