Arhiva

Archive for the ‘Ion Mureşan’ Category

Ion Mureşan – Poemul care nu poate fi înţeles

Editura „Arhipelag”, Tg. Mureş, 1993

serie coordonată de Al. Cistelecan

ion-muresan.jpg

Poemul care nu poate fi înţeles

Eu lucrez la poemul care nu poate fi înţeles.

El este o piatră neagră şi lucioasă

din care brusc începe să crească părul aspru

                        a treizeci şi trei de sălbăticiuni;

El este mlaştină verde ce se întinde în piaţa oraşului –

din trestiile ei latră moale, linguşitor o vulpe

                        singuratică;

El este mireasa de lemn (o, minunată mireasă

                       de lemn!) – rochia vînătă,

                       gura de ierburi,

scîncetul acoperind ca un muşchi alb fereastra;

El este văgăuna din cer şi norul de sînge ce mîrîie

                         în văgăuna din cer;

El este stolul de ciori ce se roteşte cu voioşie

                        în jurul frunţii,

bruma neagră a frunţii mele: limba în gură e rece

                        ca gheaţa şi aproape casantă,

                        ca o decoraţie acordată de Dumnezeu

                        profeţilor;

El este vinul care nisip se face în gura ta.

.

O, vremuri pe cînd casa noastră înflorea pe ţărmul

                          unui limbaj lunecos!

Pe cuvintele ieşind din scorburi vorbitoare,

Pe cînd cuvintele ieşind din scorburi vorbitoare,

asemeni melcilor urcau pe ziduri…

Apoi, blîndele, prăfoasele arhive ale ospiciilor

unde am cercetat semnele inventate de nebuni,

unde am întocmit o mare istorie a lor,

.

pe care scriind-o în chiar semnele acelea uscate

nici eu vreodată nu am putut-o citi.

De aceea am cuprins-o în poemul care

                       nu poate fi înţeles.

Văd capul rotund ca un balon de aur

                       îndepărtîndu-se peste înaltele rafturi.

.

Aud valurile mării lovindu-se de zidurile unui

                       înalt şi galben depozit

şi aproape bătrîn, aproape gîrbov,

cu aureola împăturită sub braţ,

mă aşez la rînd, după sute şi sute de oameni,

să pot vedea şi eu, măcar spre sfîrşitul zilelor mele,

poemul tămăduitor,

poemul care nu poate fi înţeles.