Arhiva

Archive for the ‘Cristina Ispas’ Category

cristina ispas – un chestionar (IX-X)

IX. Cel/cea/cele/cei mai…

Cel mai…

Bun poem al meu este… Nu-mi dau seama, mă implic în toate.

Important aspect pentru mine ca autor este… Să fiu un autor superb, pur şi simplu, din toate punctele de vedere. Asta a fost gluma, dar nah, nu pot decât să îmi doresc să fiu un autor bun.

Cea mai…

Mare gafă făcută de când „activez” în literatură a fost… Le amplific foarte mult, după care nu mi se mai par deloc importante, aşa că toate sunt mari, după care toate sunt mici.

Cea mai mare emoţie am avut-o… Mă emoţionez des şi total.

Cele mai…

Mari speranţe mi le-am făcut cu… Mari speranţe nu-mi fac niciodată.

Grele momente au fost atunci când… Mi se pare foarte frustrant atunci când cunosc pe cineva de care îmi plăcea dinainte, din scris, şi până la urmă îmi dau seama că am înţeles greşit sau, invers, într-o discuţie, că eu sunt înţeleasă greşit şi că e iremediabil.

Cei mai…

Mulţi bani i-am câştigat pe volumul… N-am câştigat niciodată mulţi bani.

Fericiţi oameni pe care i-am făcut cu o carte de-a mea… Nu ştiu, sper că există şi oameni fericiţi, în general.


X. Dacă…

Ar fi să schimb ceva din traiectoria mea literară, aş schimba…  N-are sens să mă gândesc la asta.

N-aş mai scrie, ar fi… Nu ştiu cum ar fi, depinde, poate să fie trist sau poate să fie frumos.

N-aş mai putea scrie ar fi…  Să vrei şi să nu poţi e întotdeauna trist.

-mi pare rău de ceva, e că… Iarăşi, n-are sens să mă gândesc la asta.

E să pun o întrebare suplimentară în acest chestionar şi să şi răspund, aceasta ar fi…  Nu fac aşa ceva.

cristina ispas – povestea cărţii (experiment bdp)

cristina ispas – un chestionar (VII-VIII)

VII. Ce-aş cere / pretinde:

1. Unui editor căruia îi predau manuscrisul

Să nu-mi ceară mie să fac ce ar trebui să facă el. Măcar atât.

2. Unui jurnalist care mă intervievează

Să nu caute senzaţionalul.

3. Unui juriu la un concurs naţional de debut

Să sape singur după cărţile care nu vin singure la el.

4. Unui agent literar

Energie.

5. Unui organizator de festival literar

Să fie eficient, adică ubicuu şi surâzător.

VIII. Cum ar arăta:

1. Standul meu la un târg de carte

Nu sunt editură, ce stand? Sunt propriul meu stand, dacă vrei neapărat.

2. Coperta cărţii mele de debut – dacă ar fi după mine (poate fi şi o fotografie ataşată)

Arată f bine cum e.

cristina ispas – anchetă

Categorii:Cristina Ispas

cristina ispas – fragmente dintr-un interviu inedit

Ai terminat un doctorat pe „fenomenul poetic românesc postdecembrist”. Nu ţi se pare că, totuşi, poezia e supralicitată ca justificare colectivă (în contextul clar în care publicul poeziei e, cantitativ vorbind, limitat)? Pentru că nu cred ca poezia e o locomotivă în a promova scriitorii contemporani (a se vedea eşecul editorial major al acestei poveşti). De ce te-ai oprit la poezie şi ce dificultăţi reale ai întâmpinat cu acest doctorat ?

În primul rând, dacă pui problema aşa, ar fi trebuit să mă întrebi direct ce mi-a venit să fac un doctorat la Litere, pentru că, dincolo de orice temă, întreprinderea însăşi este falimentară (mai ales atunci când în cauză e cineva care nu-şi doreşte o carieră universitară). Odată ce te-ai angajat în aşa ceva, chiar nu văd care ar fi acele subiecte „magice”, „salvatoare”. Poate îmi numeşti tu câteva…

Da, sigur, nu există subiecte magice sau salvatoare. Dar că se face traseism literar cu ajutorul poeziei poate fi un subiect nu doar jurnalistic, dacă e să verificăm nişte scripte… În cadrul fenomenului literar postdecembrist, poezia a generat multe anomalii, mai ales editoriale, dar sigur că nu asta ne interesează prioritar acum (datele se prelucrează mai greu, dar indică şi următoarea constatare: prin poezie, impostura literară a căpătat aspecte nebănuite: cenacliadă, editoriadă, festivaliadă şi alte asemenea, dar și apariția pleșcarului literar, ca traseist emblemă).

E un act egoist, dacă vrei. Îţi alegi ce vrei să faci, din pură plăcere. Mai mult nu te interesează. E adevărat că mai departe poţi să ambalezi tema astfel încât ea să pară şi celorlalţi cât mai atrăgătoare şi mai interesantă cu putinţă. Şi am făcut şi eu asta, în momentul în care m-am hotărât să nu scriu despre „poezia română postdecembristă”, ci despre „fenomenul poetic românesc postdecembrist”, iar din perspectiva asta nu mai contează cât de supralicitată e tema, pentru că te poţi ocupa de însuşi fenomenul supralicitării, nu? Dar, ca să-ţi răspund punctual, nu, nu mi se pare că poezia e supralicitată. De altfel, chiar modul în care pui tu întrebarea arată clar cât de „supralicitată” este. Poezia funcţionează într-un spaţiu destul de restrâns, e adevărat, dar până la urmă nici proza contemporană nu stă chiar atât de bine. Cunosc destui oameni care citesc în mod constant proză (din aceia care nu se ating de poezie), dar care evită sistematic proza românească, citind exclusiv traduceri. De fapt, au impresia că nu s-a mai scris nimic bun la noi de foarte mult timp. Şi nu mi se pare nici că scriitorii sunt obsedaţi să promoveze poezia. Cel puţin eu n-am văzut aşa ceva. E adevărat că unii poeţi fac asta, dar pentru ei e absolut firesc, ce-ai vrea să facă? Părerea mea este că poezia ocupă în acest moment în societate exact locul pe care l-a ocupat dintotdeauna, n-avem de ce să ne panicăm.

Nici vorbă de panică. Mă bucur când aud un şofer care-mi spune că a scris poezie la viaţa lui şi s-a lăsat. Sunt zeci de bloguri de poezie, care mai de care mai personale, dar nu asta mă sperie (e natural să fie aşa), mă sperie rolul pe care scrisul poeziei la kilogram îl ocupă (cu două cărţi la purtător orice „poet” devine la fel de poet ca, nu ştiu, poeţii din manual, ca să nu dau nume). La acest „rol” de ascensor pentru glorii personale mă refer…

Poate a ocupat, într-adevăr, un loc mai important pe vremea trubadurilor sau pe vremea comuniştilor, dar trubaduri avem şi astăzi, numai că între timp am învăţat să facem clar distincţia între poezia din cărţi şi cea de pe scene, iar perioada comunistă a fost una total aberantă, nu intră în discuţie. În concluzie, cred că e şi multă isterie şi multă prejudecată, care nu folosesc nimănui, în toată povestea.

Consider că www.clubliterar.com a reprezentat măcar un 15% din ceea ce generic vorbind am putea numi generaţia 2000, un fel de aripă de dreapta a generaţiei (aş zice gherilă, dar mă abţin de la ironii suplimentare și stângace pe deasupra, simpla enunţare a clubului e, în ceea ce mă priveşte, suficient de ironică). Ce-ţi place şi ce nu-ţi place în acestă structură (de neomis, totuşi, dacă e să privim în ansamblu) ?

De când activez pe acest site, mi-am schimbat de multe ori părerea vizavi de ce ar trebui să fie el şi cum să funcţioneze. Până la urmă, pentru mine  nici nu mai contează ce nu-mi place acolo (de obicei nu e vorba de structură oricum, ci de câţiva oameni obositori, care sunt inerenţi oricărei structuri), contează numai ce-mi oferă şi mă interesează. Şi ajungem iarăşi la oameni, pentru că sunt câţiva acolo pe care îi apreciez foarte mult şi pe care nu-i întâlnesc (sau cel puţin nu la fel de activi) în altă parte. Într-un top personal www.clubliterar.com ar fi pe primul loc, în ciuda faptului că au existat perioade, unele destul de lungi, în care n-am mai avut pur şi simplu chef să deschid pagina.

interviul urmează să apară în Observator cultural

cristina ispas – photo shooting

cristina ispas – un chestionar (IV-VI)

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare „în regulă” în lit. română actuală?

Apar cărţi care-mi plac şi mie.

2. Ce ţi se pare „în neregulă”?(ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”)

Nu e nimic care să-mi fi rămas aşa pe creier, dar sigur că uneori mă nemulţumesc lucruri, la care reacţionez etc. Dar e vorba de chestiuni concrete, datate.

3. Ai vrea să trăieşti din scris?(dacă da, cum vezi posibil acest lucru sau cum reuşeşti acest lucru)

Sigur că aş vrea şi cred că aş avea şi o variantă, dar îmi dau seama că nu e un plan prea reuşit, aşa că nu mă laud cu el.

4. Cum „cuantifici” performanţa în literatură?(premii, nr. de cititori, statut literar…)

Toate astea sunt superflue. Eu ştiu foarte bine ce mă interesează, ce zonă anume etc. şi numai în funcţie de asta îmi aleg autorii. Sau, uneori, mă atrage un gest sau îmi place un interviu al autorului sau mi-l recomandă oameni în al căror gust am încredere, sau un critic în al cărui gust am încredere, dar chestiunea cu premiile, cu numărul de cititori şi cu statutul … să fim serioşi…

5. Ai un model de performanţă?

Nu, nu am aşa ceva.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?

Creier.

V.(Auto)portret

1. Un autoportret (în cuvinte)

Am răspuns la o mulţime de întrebări, de ce ar mai fi nevoie şi de asta?

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra)

Nu e treaba mea.

VI.Ce-mi/ţi doresc?

1. Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor?

Ştiu că îmi doresc multe chestii, dar le-am uitat.

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori (vreodată)?

Îi doresc ce îşi doreşte şi el.