Archive

Archive for the ‘Cosmin Perţa’ Category

Cosmin Perţa – Bocete şi Jelanii

carnet-pertaBiblioteca de poezie

prezintă

BOCETE ŞI JELANII

ediţie gratuită realizată într-un tiraj de minimum 200 ex. (100 ale autorului)

volum inedit  recomandat de revista Observator cultural

un produs BdP, mai 2009

Zorovavel (Cosmin Perţa)

Întâmplări la marginea lumii. Aventurile lui Axinte Abramovici Papadopulos în pustie (Cosmin Perţa) – cronică inedită de Cristina Ispas

Cosmin Perţa

Întâmplări la marginea lumii. Aventurile lui Axinte Abramovici Papadopulos în pustie

Editura Cartea românească, 2007

povestea cărţii şi incipit în lectura autorului

perta-roman1Vă amintiţi fără îndoială acel scurt episod din Alice’s Adventures in Wonderland, în care micuţa protagonistă protestează în faţa lui Humpty Dumpty, pentru că acesta nu foloseşte corect cuvântul „glorie”. „Bineînţeles că nu înţelegi – până când n-am să-ţi explic. Am vrut să spun că ţi-am adus un argument zdrobitor,” vine dispreţuitor răspunsul. Dar cum nu-i stă nici ei în fire să renunţe, Alice obiectează din nou, pentru că, desigur, „glorie” nu înseamnă „un argument zdrobitor.” Degeaba însă, Humpty Dumpty e de neclintit: „Când eu folosesc un cuvânt, (…) cuvântul acela înseamnă ceea ce vreau eu să însemne, nici mai mult, nici mai puţin. (…) Cuvintele au temperamentul lor, mai cu seamă, verbele – verbele sunt cele mai ţanţoşe; cu adjectivele poţi face ce vrei, sunt maleabile, dar cu verbele, nu – oricum, eu reuşesc să le mânuiesc pe toate. Impenetrabilitate! Asta am de spus.” Exact ăsta îmi imaginez că ar fi răspunsul lui Cosmin Perţa, dacă aş protesta că Întâmplări la marginea lumii. Aventurile lui Axinte Abramovici Papadopulos în pustie nu se încadrează nicăieri, că după ce autorul s-a folosit şi a mixat aici elemente din mai toate speciile şi subspeciile literare, rezultatul ajunge să nu mai semene cu nimic: „Eu reuşesc să le mânuiesc pe toate. Impenetrabilitate! Asta am de spus.” Mai mult decât atât, îl suspectez pe dirijorul Întâmplărilor…, autor a trei volume de poezie, Zorovavel (editura Grinta, 2003), Santinela de lut (editura Vinea, 2006) şi Cântec pentru Maria (editura Vinea, 2007), că tocmai rezistenţa aceasta a verbelor (motoarele acţiunii) l-a făcut să treacă la proză, luând-o desigur ca pe o sfidare, ce se cerea numaidecât stinsă prin virtuozitate de povestitor.

De fapt, dacă tot am aminit deja de opera lui Lewis Carroll, titlul ales de Cosmin Perţa poate fi uşor luat ca o pastişă la acela al capodoperei carrolliene, pastişă în care Ţara Minunilor este cât se poate de sugestiv înlocuită cu … pustia. Dar să nu anticipăm.

Întămplările… se deschid cu Fatima, care tocmai se trezeşte dintr-un vis. Lumea în care trăieşte ea, ni se înfăţişează ca una împărţită în două, pe de o parte fiind locuită de oamenii simpli, cu grijile şi nevoile lor, iar de cealaltă parte de învăţăceii şi profesorii lor, vrăjitorii. Este o lumea paşnică, în care luptele dintre oraşe (lumea este împărţită pe cetăţi, ca în Grecia Antică), se dau numai între Paznici, restul populaţiei văzându-şi liniştită de îndeletnicirile  zilnice. Paznicul este cel care stăpâneşte oraşul, alături de Legiuitor, ambii fiind trimişi direct de pe Munte, unde trăiesc toţi vrăjitorii şi unde sunt duşi, după cum dictează o lege sacră, toţi copiii care se nasc pe lună plină, pentru a fi şcoliţi în ale magiei.

Fatima, care a apărut pur şi simplu în oraşul Aruk într-o zi, nu se ştie de unde, alături de Axinte, un biet nebun, care stă în vârful unui plop de la hanul lui Marghiol şi vorbeşte limbi păsăreşti, de Băiatul cu cămaşă de păr, fiul lui Axinte cu o spălătoreasă, şi de Ruruk pe care şi-l va lua Axinte mai târziu ca tovarăş de călătorie, formează împreună un grup ciudat şi hazliu, care va trece prin tot felul de peripeţii. Lui Axinte nebunia i se trage de la faptul că fusese născut cu o zi înainte de lună plină, când nu-ţi puteai da seama bine dacă e plină au ba, dar nimeni nu venise să-l ia şi el înnebunise tot aşteptând de-atunci. Uneori oamenii chiar vedeau că-i ies unele trucuri, dar ei ştiau că Axinte nu putea fi vrăjitor, pentru că avusese un copil cu spălătoreasa, şi vrăjitorii nu puteau avea copii. Copilul este poreclit Băiatul cu cămaşă de păr, după ce Fatima îi împleteşte o cămaşă din părul pe care mama lui, spălătoreasa i-l lăsase în pătuţ, înainte să-şi ia lumea în cap.

Întâmplările… par să decurgă până aici în cea mai deplină lege a fabulosului, însă tot mai desele ironii şi nonsensuri, replici sarcastice, reacţii sceptice în faţa „minunilor”, vor duce textul spre ceea ce s-ar categorisi mai degrabă ca low fantasy, după modelul britanicului Terry Pratchett.

Pe rând, Băiatul cu cămaşă de păr, Fatima şi Axinte, părăsesc oraşul Aruk. În timp ce Băiatul cu cămaşă de păr dispare cu totul din peisaj (îl vom regăsi abia mai târziu, pe Munte), Fatima rătăceşte o vreme pe fundul mării, în căutarea lui, în tot acest timp fiind protejată şi ghidată de nişte peşti totemici, iar Axinte ajunge în oraşul Haran, unde se dă drept merceolog şi unde-l va întâlni curând pe viitorul său tovarăş de călătorie, vrăjitorul Ruruk. De cum se întâlnesc, cei doi fac o năzbâtie, scăpând preţioşii cai-fantomă ai lui Ta, cumpăraţi de la împăratul Kim Dun. Înainte să fugă de teribila răzbunare a lui Ta, Axinte fură de la acesta o oglindă magică, care are puterea de a-l teleporta instant pe purtăror, oriunde acesta de duce cu gândul. Cei doi nimeresc tocmai în burta unui măgar, pe care o despică imediat pentru a se trezi pe un câmp întins, imens, unde se cam plictisesc. Până la urmă, ca să mai scape de plictiseală, celor doi le vine ideea să facă nişte iepuri, la care să le dea drumul pe câmp, pentru ca apoi să-i vâneze, comportându-se aici ca multe dintre personajele lui Ştefan Agopian, care sufereau de aceeaşi boală.

Toate ar fi bune şi frumoase, dacă firul acesta narativ, care ajunsese să capete bine de tot logică, nu s-ar rupe destul de brutal aş zice, cu un Ruruk care din senin se-apucă să scrie Manifestul dur şi sentimental al noii literaturi semnat de Ruruk şi de bunul său prieten Axinte şi pentru că Axinte, foarte preocupat de problema receptării, crede că acesta nu este destul de bun şi un Al doilea manifest dur şi sentimental. Noua şi adevărata literatură. Strategia este una binecunoscută autorilor postmoderni, care se grăbesc mereu s-o ia înaintea cititorului, anticipându-i orice problemă, neumlţumire, ripostă. Ştiu că o să vă preocupe problema receptării acestui text al meu, ne previne autorul, de-asta am şi fabricat referinţele critice pe care le găsiţi pe coperta a patra, sub care semnează Elfish Times, Wizard’s Word, Herald tribune of Enchantment, the Afterworld Guardian, ca să vă arăt că nu-mi pasă ce credeţi voi că este textul meu, fiindcă n-am scris un text care să fie receptat de cititori obişnuiţi, ci de elfi şi zâne.cosmin-perta-aventurile

Dar să urmărim povestea mai departe. Băiatul cu cămaşă de păr e pe Munte, unde curând îl găseşte Fatima. Împreună îl aşteaptă pe Axinte, care vine însoţit de Ruruk şi se întorc toţi la hanul lui Marghiol. Aici îi găsesc cei 12 vrăjitori (apostoli?) din Marele Cler de pe Munte, care îi trimit într-o triplă misiune: să aducă securea de argint de la piticul Woran, gheara de leu de la vrăjitoarea Helga din mlaştina Valpuriei şi spinul roşu de la groaznicul dragon roşu Ivan. Trei probe iniţiatice, după formula basmului. Toate probele sunt trecute cu cea mai mare uşurinţă, fiind puternic satirizate. Rezultatul trecerii probelor va fi însă, în final (se mai întâmplă unele lucruri până acolo), unul neaşteptat: lumea vrăjitorilor dispare.

După ce în sfârşit ceaţa magică se ridică, îi regăsim pe Axinte şi pe Ruruk (acum Rur Khan) în calitate de scribi în redacţie la prestigioasa revistă grecească de literatură Scrisul liber. De aici, textul virează iarăşi, violent. Toate întâmplările de mai sus rezultă acum că ar fi fost născociri ale celor doi scriitori, care îşi povestesc trecutul, cum altfel dacă nu înflorind lucrurile pe ici-colo. Mai mult încă decât atât, aceste născociri vor fi folosite, pentru o vreme cu destul succes, de către părintele Antonie, pentru a-i educa pe românii care locuiesc în munţii Pindului. Înţelegem acum de ce nimic nu poate fi clar. Pentru că autorul nostru tinde spre un poliformism fără putinţă de scăpare pentru mintea cititorului, pe care-l ameţeşte ba făcându-l să creadă că povestea pe care o are în faţă este o naraţiune onirică (visul Fatimei din deschidere), o ficţiune (născocire a celor doi scriitori), un mit (despre întemeierea lumii) sau o parabolă religioasă. Avem la îndemână mai multe capete de aţă şi un foarte frustrant nod, când ne-am fi dorit în schimb un singur fir cu mai multe noduri pe el, un fantasy impregnat de satiră, după cum păreau să stea lucrurile la un moment dat, în care reciclarea postmodernă a clişeelor să se simtă numai la nivel de microstructură, de sintagmă, şi nu la nivel de macrostructură, generând infinite rame narative, aşa cum se întâmplă.

Am fi preferat de asemenea o mai mare coerenţă onomastică, în locul eterogenităţii de nume latine, româneşti, slave, orientale etc., să existe adică o paletă de nume care să urmeze o anumită regulă, cum se întâmplă de obicei în satire, unde sunt alese fie nume din aceeaşi familie semantică, fie construite după acelaşi principiu morfologic, fie având o  semnificaţie livrescă sau istorică (ca la Agopian) evidentă. Cel mai bine îi reuşeşte lui Cosmin Perţa umorul fin (nu neapărat şi subtil, dar totuşi fin), desenul suprarealist care însoţeşte verbul şi chiar povestea în sine, până la punctul în care începe să devieze spre teză.

Nu ne rămâne atunci decât să ne imaginăm singuri, în continuare, traseul iniţiatic pe care l-ar fi parcurs Axinte, în sens invers decât Alice, de la magie la realitate, dacă nu i-ar fi venit ideea nefericită de a se apuca brusc de … literatură. Poate Cosmin Perţa s-a lăsat intimidat tocmai de această prejudecată, mai mult sau mai puţin recunoscută ca atare, a literaturii în care autorii de fantesy nu intră foarte bine, din moment ce miza lor principală nu este literatura (obiectul de lucru principal la aceştia nefiind limbajul, ci povestea). Sperăm însă, înainte de a ne întoarce să mai bântuim prin universul acelor prime pagini nemaculate de niciun fel de pretenţii metatextuale, că data viitoare n-o va mai face.

Cristina Ispas

Cosmin Perţa – photo shooting

img_1578

img_1566

img_18702

img_2602

Cosmin Perţa – Santinela de lut (2006) / ediţie sonoră BdP

povestea cărţii

iată cum moartea

(1. durerea)

(2.disperarea)

(3. nebunia)

Santinela de lut

Psalm

Exodul (fuga dintâi)

You will never walk alone

santinela de lut

Abia am ajuns în oraşul acesta

De câte ori îţi iei capul în palme

Despre viaţă şi alte obsesii

Poem

Sânge din sângele meu

Marioneta

Tabu

Despre moarte şi alte dihănii

Europa

Binecuvântată şi pudică

Poem

Stop cadru. Imagine cu Jesica-n hol

Stop cadru. Imagine cu Jesica-n pat

The end

Cântece pentru Linalin

primul cânt

al doilea cânt

al treilea cânt

al patrulea cânt

al şaselea cânt

al şaptelea cânt

linalin, moartea şi regatul de-apoi

viaţa mea şi santinela de lut, cântec pentru linalin

viaţa mea şi santinela de lut, cântec pentru linalin II

Moartea unui bunic

Numele meu este Mihai

Primul câine pe care l-am avut

Pe lângă pinii umbroşi

Într-o dimineaţă

Ascultă şi învaţă

Azi noapte

Puţine lucruri

Cuvânt de încheiere

santinela-de-lutintre-zorovavel-si-santinela

Cosmin Perţa – un interviu inedit (44-47)

44. Ai scris la un moment dat cronici de film în Cuvântul. E o mai veche pasiune sau a fost o sarcină redacţională? Ai mai scrie?

E o pasiune mai veche. Probabil ca voi mai scrie, dar acum nu am timp, scriu multe altele.
45. Ce s-a întâmplat la Cuvântul? De ce s-a spart echipa Ţupa-Perţa-Dună?

Poate că nu am fost destul de buni, cine ştie? Cert este că cineva nu a fost foarte mulţumit de ce făceam noi acolo şi a hotărât să aducă pe altcineva. Cam despre asta este vorba.

46. O observaţie valabilă şi-n cazul bistriţenilor. Mult bun simţ în răspunsuri şi tendinţa de a fi fair cu toată lumea. Totuşi, trebuie să existe ceva care te scoate din starea asta (fie şi o astfel de întrebare). Ce te face să-ţi pierzi cumpătul? Ce te sperie?

Mă fac să îmi pierd cumpătul şi mă sperie cu adevărat doar un coktail pe care l-am întâlnit destul de rar, dar există, acel amestec de ignoranţă, prostie, încăpăţânare şi înfumurare.

Alte coktailuri greu de suportat pentru mine sunt inteligenţa de suprafaţă plus ochelari de cal sau mitomanie plus libidinoşenie plus grandomanie.

47. Te-ai înscris în USR? De ce da/nu?

Nu, pentru că nu văd sensul.

Invitat special pentru Cosmin Perţa: Ştefan Manasia („poemul prin telefon”)

Februarie 22, 2009 1 comentariu

Copiii vitregiţi ai tribului mongol (fragment)

Aşez întâlnirea mea cu Perţa al II-lea, Cosmin Perţa, sub semnul renaşterii clujene. Să-ţi explic…

stelian-muller-cosmin-perta-gelu-vlasinradu-vancu-stefan-manasia-rares-moldovan-foto-un-cristian-mai-2007

Cum stai cu berea, Cosmin Perţa?

Berea îmi place pe cât se poate ieftină, nu foarte rece şi în cantităţi mari.

Scriitorul care te-a pus sub masă la băutură ?
Asta doar Ştefan Manasia a reuşit-o de câteva ori în studenţie, când mă prindea foarte flămând. Avea el o regulă: beri îţi dau câte vrei, dar un sandwich niciodată, că te strică la stomac şi nu mai poţi bea:)

Glumesc, evident. Mare om, Ştefan.

De câte ori îţi iei capul în palme şi plângi unui

fluture mic cât o viespe

îi cade-o aripă-n noroi

şi vinele grase şi parfumate

ale plăcerii

se umflă,

se umflă.

Păşeşti încet prin camera copilului beat

şi-ţi reazămi trunchiul de-o bibliotecă de ceară

Ha ha, ha ha, acolo ne vom încălzi cu toţii într-o

dimineaţă de iarnă, albă ca un iepure şchiop.

Ne vom ospăta cu sângele şi ficatul

taţilor noştri adoptivi şi vom juca un şotron maro,

albastru,

nemaivăzut – pe bani de argilă.

Nici nu mai ştiu câte degete vom avea la mâini şi la picioare

şi nimeni nu va bănui nimic. Şi eu cu degetele astea

voi împleti o cămaşă de noapte

pentru prietenii mei trişti şi la fiecare le voi da un

petec călduros

pentru iarnă.

Cu degetele astea voi închiria o cameră

şi-o să mă-mbăt în ea

şi o să-ţi spun că te urăsc puţin câte puţin cu fiecare goliciune a mea,

cu fiecare dinte spart, iar păru-ţi mi se va mula pe corp

ca un cearşaf de teracotă caldă şi mă vei împărţi

bucată cu bucată

prietenilor mei.