Archive

Archive for the ‘Antologii’ Category

Mircea Ivănescu – versuri poeme poesii

Mircea Ivănescu – versuri poeme poesii

altele aceleaşi vechi nouă

editura Polirom, 2003

antologie şi prefaţă de Matei Călinescu

m-ivanescu-001.jpg

„Înainte de a vedea tipărită opera poetică integrală a poetului, situaţie ideală în care fiecare cititor şi-ar putea face antologiile sale efemere, înlocuindu-le la (re)lectură cu altele, mereu altele, antologia de faţă răspunde, cred, unei necesităţi: publicate în tiraje confidenţiale, volumele lui Mircea Ivănescu – şi mă refer acum şi la cele autoantologice – sunt pur şi simplu de negăsit. (Ce să mai vorbesc de cazul cu totul special al celui mai recent, aceleaşi versuri, scos de Editura Dacia în 2002, pe care nu l-am putut vedea şi despre care autorul însuşi mi-a spus – poate în glumă – că ar exista doar în două exemplare.) […] În această situaţie, m-am simţit îndemnat să alcătuiesc antologia de faţă, amicală, subiectivă, destul de amplă totuşi, pentru a împărtăşi astfel unele din bucuriile estetice pe care le poate oferi poezia lui Mircea Ivănescu.” (Matei Călinescu)

vorbe, vorbe, vorbe… (Versuri, 1968)

trebuie alese vorbele cu grijă,

vorbele lasă urme – îţi aminteşti

mai târziu de ele – aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,

trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor

să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele

să însemne ceva – ceva ce nu se mai aşează

deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat

că e în tine – că simţi.

oricine poate să facă vorbe unele după altele –

oricine poate să vorbească – nu asta

e principalul – ar trebui poate alese

tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)

şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea

ca nişte urme în zăpadă…

Opere – Virgil Mazilescu

Editura Muzeul Literaturii Române
Bucureşti, 2003

Colecţia Integrala Operei
ediţie alcătuită de Alexandru Condeescu

mazilescu-001.jpg

cineva pe lume are nevoie de mine
VERSURI, 1968

cineva pe lume are nevoie de mine
dragostea mea dacă ai nevoie de mine
o dragostea mea dacă ai nevoie de mine
gîndeşte-te la mine
în spaţiul cel mai umilit
te-am sărutat eu mortul
fiecare să-şi ascundă bine îngerul
în buzunar
ca la bîlci ca la
cinematograful mut
poate zborul va ţîşni printre zdrenţe şi urechi
eh ce să-i faci vom fi un biet simbol
şi unghiul dintre toate imposibil

te-am sărutat eu mortul

dormi dragostea mea
FRAGMENTE DIN REGIUNEA DE ODINIOARĂ, 1970

plînsul în oraş: mîini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea – şi
încă o noapte izabela va fi a dreptăţii a nisipurilor (respiraţia
cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă)

şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cîntece: o cheie pe buze
oho şi pe trădare. dulce strigăt. sarea depusă la porţi. spera să se
joace mai frumos (cavalerul în depozite mari de sînge)

tu dormi dragostea mea. sînt singur am inventat poezia şi nu mai
am inimă

Nou VIDEO (Nora Iuga – tribute to)



prefaţă
VA FI LINIŞTE VA FI SEARĂ, 1979

şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină din
adîncul pămînturilor sterpe – curajul şi puterea (omenească) s-au
topit ca aburul

şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc şi că
probabil voi muri cutremurîndu-mă (ceea ce dealtfel am vrut să
spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile) deocamdată vai nu
pot spune

îmi reiau prin urmare vechea limbă: începînd chiar din clipa
de faţă. o sucesc o mîngîi o bat cu sete. dar sintagmele stranii în
care (se spunea că) sufletul meu doarme ca într-o vizuină pierdută
nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor săpa canale-n
pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra încetul cu încetul
în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai tulbură

mazilescu-002.jpg

poetul i se destăinuie lui guillaume
(într-o scrisoare)
GUILLAUME POETUL ŞI ADMINISTRATORUL, 1983

am văzut şi eu ciori pe acoperişul bisericii o guillaume
se încălzeau cu aripile desfăcute la soare
ciorile din emblemă ciorile din embemă

sub fereastra mea echilibru scîrbos – universal – negru
nici că mai poţi
să murmuri ceva să îngaimi o silabă guillaume

„şi liliacul e în plină expansiune privighetoarea cîntă”
pentru drumul despre care ştii totul mi-am reparat cu
grijă încălţămintea
n-a văzut numai kavafis n-a văzut numai eminescu

„mă copilul meu mă străinul meu mă
unde te duci tu mă”

mazilescu-003.jpg

patru fără un sfert
(Opera poetică – Postume)

patru fără un sfert dragostea mea ce faci tu acum
în locurile prin care te mai afli
prin ploaie merg – nimeni – am părul ud
şi gîndul cît un pui de şoarece mic mic şi negru

şi tu ce faci dragostea mea spăl rufe ca întotdeauna
cînd plouă – te aştept întoarce-te
apasă pe butonul liftului etajul şapte
nu era prea departe de mormînt

nimeni
doar dumnezeu
ploaia
mormanul de rufe murdare