Arhiva

Archive for the ‘"De ce migrează autorii de la o editură la alta?"’ Category

Augustin Cupșa – „de ce migrează autorii de la o editură la alta?” (anchetă)

Când mă gândesc la situația editurilor din România, îmi vine inevitabil în cap o vorbă a unui fost profesor de chirurgie care ne spune așa – când există mai multe variante chirurgicale pentru aceeași problemă, înseamnă că niciuna nu e perfectă. La fel și cu alegerea editurii. Casele editoriale consacrate sunt pe de o parte puține și implicit aglomerate iar de cele mai multe ori impun o linie editorială suficient de stricta ca mulți autori greu clasificabili să rămână pe dinafară. În schimb, au avantajul distribuției și implicit al unei vizibilități mai bune. Editurile mici care apar peste noapte, tot mai des în ultima vreme, primesc și chiar caută autori neconvențiali și în general manuscrise bune indiferent de gen sau stil dar au dezavantajele nișelor de piață. Având în vedere această situație, migrația autorilor, mai ales a celor tineri nu mi se pare curioasă și în niciun caz de blamat.

Emilian Galaicu-Păun – ancheta „de ce migrează autorii de la o editură la alta? „

De ce n-ar migra, pe o piaţă şi ea în mişcare (browniană), unde nu competiţia continuă, ci big-bang-ul post-decembrist? Cum cele mai performante case abia dacă au atins – unele – vârsta majoratului, se-nţelege că nu au avut răgazul să-şi fidelizeze autorii, cu 2-3 excepţii notabile, cât să le pună în vitrină, pe post de „specialitatea casei”. Poţi însă foarte bine publica la aristocratica Humanitas, bunăoară, fără să fii „autor Humanitas” (alias, „boier al minţii”) – şi asta pentru că doar câteva nume se identifică mărcii de firmă. Pe de-altă parte, ce-ar însemna să fii, de plidă, „autor Polirom”, în condiţiile în care harnica & democratica editură ieşeană a publicat sute de autori români, de toate vârstele, aparţinând tuturor generaţiilor, de la clasicii în viaţă Norman Manea, Gabriela Adameşteanu, Alexandru George la tânărul neliniştit Alexandru Vakulovski?! Spre deosebire de Franţa ultimelor decenii, să zicem, unde trece o frontieră clară între „autorii Gallimard” şi „autorii Minuit” – a propos, aceştia din urmă au dat doi „laureaţi Nobel”, Samuel Beckett şi Claude Simon –, la noi editurile încă nu au ajuns să fie şi purtătoare ale unor ideologii literare bine definite. Oricât de „optzecistă” s-a vrut, într-o primă fază, Paralela 45, în cele din urmă tot s-a deschis spre alte generaţii, adevărat mai degrabă pe filiera textualistă, publicându-i insistent pe scriitorii „şcolii de la Târgovişte”; şi invers, unul dintre ideologii editurii, prozatorul & capul teoretic Gheorghe Crăciun, a preferat să-şi publice romanul său de vârf, Pupa russa, la Humanitas. Cazul poeţilor e şi mai delicat – există câteva colecţii de poezie contemporană de top (de la Brumar, Cartea Românească, Cartier), foarte căutate, şi, de cealaltă parte, una pour tout le monde, de la Vinea. De regulă, autorii migrează de la această din urmă spre Cartea Românească (Dan Sociu, Elena Vlădăreanu) sau Cartier (Dan Coman, Claudiu Komartin, subsemnatul). Bref, „jucăm” cu toţii pe o piaţă încă destul de fragilă, pentru ca transferurile de autori de la o editură la alta – mă gândesc la Michel Houellbecq, ce şi-a mutat „căsuţa” pentru 1.000.000 de Euro – să constituie adevărate afaceri. D’aia nici nu avem autori de milioane!

florin partene – „de ce migrează autorii de la o editură la alta?” (anchetă)

Eu nu am migrat. Mi-e îndepărtat răspunsul dar am o explicaţie. Din cauza editurilor. Şi mă gîndesc în primul rînd la Vinea. Ar veni cam aşa: sigur ca ne-a scos cărţile, bravo, respect. Sigur că unora, vorbesc de noi mai tineri şi contemporani, şi ediţia doi, respect. Sigur ca am aşteptat la stand şi pe domnu’ şi carţile. Au ieşit şi aşa, cel puţin eu am publicat. Aici gata şi respect şi editura şi domnu’.

Să ne gîndim acum la prietenul nostru Marin Mălaicu-Hondrari. Un poet care scrie proză. Cu nici o şansă dacă nu schimba editura. Citit acum de mai mulţi şi pentru că a schimbat editura. Să ne gîndim apoi la cine vreţi. Dacă editura nu vrea să păstreze autorul şi în folosul autorului, atunci autorul, bravo lui, migrează.

Cum vă spuneam, domnule un cristian, pentru un om cu o carte mică şi singura, cel puţin pînă acum, întrebarea îi depăşeşte puţin autorizaţia de-a vorbi cu sens.

Sfîrşitul anchetei.

gabriel daliş – „de ce migrează autorii de la o editură la alta?” (anchetă)

  1. Din cauza nemulţumirilor faţă de editura care i-a publicat anterior;
  2. Pentru că autorii găsesc un brand mai puternic, care îi reprezintă profesionist, le asigură o distribuţie mai bună şi le oferă o companie selectă;
  3. Pentru că autorilor li se prezintă o ofertă de nerefuzat;
  4. Pentru că unii autori fac alegeri din ce în ce mai proaste, creditînd edituri din ce în ce mai proaste.

oana cătălina ninu – „de ce migrează autorii de la o editură la alta?”

În cazul prozei, nu mă pot pronunța.

În cazul poeziei, cred că este vorba, în primul rând, despre faptul că „oferta” editurilor care publică poezie este foarte limitată.

 Majoritatea editurilor de poezie nu pot asigura altceva decât publicarea cărților într-un tiraj de aproximativ 300 de exemplare.

 Despre drepturi de autor, difuzare, trimiterea unor exemplare criticilor literari, revistelor sau juriilor premiilor literare – aproape că nu poate fi vorba.

De aici, necesitatea de a „migra” de la o editură la alta.

răzvan ţupa – „de ce migrează autorii de la o editură la alta?” (anchetă)

Din ce mi s-a întâmplat mie pot să spun că nici editorii, nici autorii nu îşi doresc acelaşi lucru de la toate titlurile pe care le publică. Cel puţin în cazul meu aşa a fost. Fetiş, la prima ediţie vroiam pur şi simplu să fie publicat. La a doua ediţie, cea de la editura Vinea m-a interesat să poată sa găsească volumul cineva care ar vrea să îl cumpere. Şi chiar şi acum, cei care văd la un târg carte, sau un eveniment de poezie, un stand al editurii conduse de Nicolae Ţone găsesc şi cartea. Iar pentru Corpuri româneşti editura Cartea Românească a reuşit să ducă volumul în mai toate librăriile mai mari din ţară. Probabil tot aşa se explică şi de ce pentru al treilea volum, „corpuri român3şti. poetic” nu mă grăbesc  să merg la o editură. Mai întâi am propus artiştilor să realizeze exemplare unice. Până la toamnă astept să văd dacă se împlinesc promisiunile celor care s-au arătat încântaţi de idee. Apoi, cred că depinde numai de condiţiile pe care o editură ar putea să ofere pentru volumul de poezie. Uite, diseară, de la 19.00 o să lansez ediţia orală a corpurilor român3şti la Ringul de vorbe în Old School Pub, la Casa studenţilor.

andra rotaru răspunde la ancheta „de ce migrează autorii de la o editură la alta?”

„Debutul nu-ţi garantează nimic”

(în pana mea, nr. 2 / 2007)

Ce te-a făcut să alegi Vinea?
Ca orice tânăr din acele vremuri aflat la început de drum şi mai ales nefamiliarizat îndeajuns cu sistemul editorial, nu mă gândeam atât de departe. Vroiam doar să scriu şi îmi era teamă de o publicare ulterioară. Participam la concursuri,
luam pulsul vremurilor, mă întâlneam întâmplător cu ceilalţi care scriau sau erau la fel de “debusolaţi” ca şi mine. Editarea la Vinea mi se părea în acele timpuri un lucru de proporţii, poate şi din cauza lipsei suficiente de contacte
care să mă facă să văd realitatea la dimensiuni reale. Totul a început cu tabăra organizată la Mănăstirea Râşca unde s-a întâmplat să fiu aleasă şi eu pentru publicare, dacă după încheierea cursurilor de acolo reuşeam ca până în toamna lui 2005 să scriu o carte. Aveam la dispoziţie mai puţin de 3 luni şi nici un subiect pe care să-l explorez… ştiam doar
că am nişte idei din care poate ieşi ceva. Aşadar a urmat editarea pentru că am reuşit atunci să scot din mine cartea pe care nu mă gândisem vreodată că o voi scrie, aveam alte sute de ciorne şi idei de carte pe care le-am abandonat.


Ce te-a nemulţumit în relaţia cu editorul?
Nu m-a nemulţumit nimic, tocmai pentru că nu a existat vreo relaţionare cu acesta. Fiecare şi-a văzut de ce avea prioritar atunci: eu scriam, el edita, restul nu m-a interesat la început, că tot a fost pusă întrebarea la trecut.
Ce astepţi de la el?
De ce să aştept ceva de la un editor? Poate aş aştepta ceva de la o Editură, adică plan de marketing, publicitate, tiraje, ediţii secunde şi alte asemenea. Editorul ca om nici nu ar trebui să existe, ar trebui să existe numele editurii şi în spatele ei o întreagă echipă de oameni în slujba autorului. Pui bazele unei edituri, plăteşti taxe, semnezi contracte,
consulţi avocaţi, totul pentru binele literaturii. Dacă vrei să fii proslăvit ca nume propriu, nu-ţi face editură.


Ce fel de contract ai semnat?

Cum lucrurile astea ar trebui să fie confidenţiale, nici eu nu îmi pun problema câţi bani se scot dintr-o revistă sau cu ce
ajutor sau cu cine semnează sau nu contracte. Nu sunt interesante problemele astea pragmatice. Dacă vă interesează
tipuri de contract, sunt pagini de net, al meu în particular nu înseamnă decât un pai într-un căruţ cu nenumărate alte paie care au fost sau nu culese.
Ce ai de gând sa faci în continuare?
Ce să fac? Să plec un pic din ţară, să caut edituri care se pot ridica la standardul care mi se pare decent, care au echipe profesioniste, să mai experimentez, să mă joc cu tot ceea ce am la îndemână.
Ce îi sfătuieşti pe cei care vor debuta?
Dacă sunt pregătiţi pentru public, dacă scriu nu din dorinţa de a fi la modă sau de a fi în centrul atenţiei pentru câteva luni, dacă asta le place şi asta vor, să debuteze. Debutul e mai mult formal ca titlu, şi foarte personal ca finalitate. Se poate întâmpla orice pe parcurs şi după. Debutul nu-ţi garantează nimic, e ca şi cum ai încerca din cal să faci maimuţă. Nu se poate dacă nu eşti făcut pentru literatură, să spunem.
Unde ai vrea să publici ?
Oriunde. De exemplu în Argentina, Mexic, Scoţia, Insulele Canare.
De ce?
Din simpa dorinţă de a călători şi de a avea acces la experienţe. Din dorinţa de a întâlni oameni noi, situaţii noi, de a mă rupe de toţi cei cunoscuţi. Vreau să văd cât de legată sunt de trecut, şi cât de mult pot rezista făcând ce nu am mai
făcut până acum. Situaţiile comode nu îmi sunt prielnice nici din punct de vedere uman, nici literar. Poate am nevoie de un plus de adrenalină, sau de bucurie, nu ştiu. Dar mereu mi-am dorit să o iau de la capăt atunci când îmi era mai bine.


Ţi-ai păstra primul editor?

Nu, de ce? Ca să mă îngrop singură în limite, restricţii şi filme de benzi desenate? Toate au un început aşa cum au şi un sfârşit. Continuarea e mereu provocarea de a face şi altceva, nu mi-a plăcut niciodată să mă întorc în acelaşi loc.

Ediţia bilingvă (din Mexic) ţi-a fost facilitată de editorul român sau a fost “din sursă proprie”?
“Sursa proprie” e întâmplarea că în 2007 este centenarul Frida Kahlo şi se serbează şi în Mexic. Asta nu avea cum să o potrivească nimeni, nici editorul, nici străbunicii, pur şi simplu s-a întâmplat şi era păcat să nu fac ceva în sensul ăsta. Am cunoscut câţiva scriitori şi pictori din Mexic care m-au încurajat şi, din aproape în aproape, am făcut un proiect, am căutat edituri şi alte instituţii cărora să li se potrivească genul meu de propunere. Din ţară îi pot număra pe degete pe cei care mi-au dat un sfat, probabil e foarte adânc întipărită mentalitatea ca cel din curtea vecină să nu cumva să-ţi sară gardu (http://www.letralia.com/161/caracol01.htm). Tot discutând cu oameni de la mii de km depărtare am ajuns la Editura Praxis din capitala Mexicului, şi mai sunt două propuneri din Uruguay şi din Spania. Mi se pare mult mai simplu şi curat cum se lucrează în afară, oamenii sunt foarte deschişi, te ajută fără să te ştie, fără să li se pară că te
milogeşti (aşa cum se întâmplă în ţară când vii cu vreun proiect), sunt foarte flexibili şi nu cer nimic în schimb. Îţi
citesc cartea, scriu cronici, te caută, îţi dau sfaturi, te redirecţionează către alţii mai apţi atunci când nu au suficiente modalităţi de a îţi respecta proprietatea intelectuală. De exemplu o cronică dintr-o revistă din Venezuela care deschide poarta editurilor, mai ales că acolo pari nebun dacă vii fără vreun agent literar. Cartea va apărea în ediţie bilingvă
pentru că am dorit ca ultimul exemplar din tirajul scos pe piaţă în ţară să nu însemne şi dispariţia acestei cărţi pe care nu aveţi cum să o găsiţi în vreo bibliotecă din România.