Archive

Archive for the ‘nr. 29 (Sorin Gherguț, din octombrie 2010)’ Category

Sorin Gherguț – un chestionar (X)

X. Dacă…

Ar fi să schimb ceva din traiectoria mea literară… Poate că nu m-aş mai grăbi să debutez. Sau m-aş grăbi şi mai tare. Nu ştiu. Cartea de sub tiparniţă nu se mai întoarce…

N-aş mai scrie, ar fi… cumva, ca şi cum m-aş fi pensionat. Aş avea mai mult timp să citesc.

N-aş mai putea scrie ar fi… Pînă nu scriu, nu ştiu dacă mai puteam să scriu. Dacă aş şti sigur că nu mai pot scrie, ar fi un semn că trebuie să-mi găsesc o altă ocupaţie (preferabil conexă)

 -mi pare rău de ceva, e că… pe alocuri, şi-n viaţă şi-n creaţie, am ales soluţiile facile. Ceva concret: că nu m-am agitat mai mult să obţin o bursă în străinătate şi n-am încercat să fac o carieră didactică.

Sorin Gherguț – un chestionar (IX)

IX. Cel/ Cea/ Cele/ Cei mai…

Cel mai…

Bun poem al meu este… nepublicat. Dintre cele publicate, aş alege, din Time out, poemul Inoperabilul.

Important aspect pentru mine ca autor este să… citesc. Şi să am timp.

Cea mai…

Mare gafă făcută de când „activez“ în literatură a fost… Staţi aşa… poate că debutul în volum individual, în iarna 1998-1999, prea grăbit.

Cea mai mare emoţie am avut-o… În context literar, atunci cînd am vorbit prima dată cu Mircea Cărtărescu. Şi următoarele trei-patru-cinci dăţi.

Cele mai…

Mari speranţe mi le-am făcut cu… Nu-mi aduc aminte. Cu Time out am sperat că o să câştig Premiul „Mihai Eminescu“ pentru debut, care tocmai fusese creat şi era, parcă, de 1000 de euro. Nu l-am primit.

Grele momente au fost atunci când… mi-a fost furat laptopul, la Neptun, la Casa Scriitorilor, în singura împrejurare în care am stat acolo, şi am pierdut textul pe care îl scrisesem cu cea mai mare plăcere de pînă atunci şi de atunci încolo. 

Cei mai…

Mulţi bani i-am câştigat pe volumul… pe care nu l-am publicat încă.

Fericiţi oameni pe care i-am făcut cu o carte de-a mea… Există cineva care a fost foarte nefericit din cauza unei cărţi pe care am tradus-o, Naked lunch, de William Burroughs. Aş fi vrut să pot evita asta, şi în acelaşi timp aş fi vrut s-o traduc mai bine decît am făcut-o. Şi sînt oameni care au avut reacţii mai accentuate decît mă aşteptam în urma lecturii unor versuri pe care le-am scris, dar, dacă-mi voi scrie vreodată memoriile, voi povesti, poate, acolo. 

Sorin Gherguț – un chestionar (VIII)

VIII. Cum ar arăta:

1. Standul meu la un târg de carte

Cam aşa ceva:

 http://en.wikipedia.org/wiki/File:Original_Checkpoint_Charlie.JPG

2. Coperta cărţii mele de debut – dacă ar fi după mine (poate fi şi o fotografie ataşată)

A arătat aşa, în două variante cromatice, verde şi ocru. Dacă ar fi fost după mine, în primul rînd mi-aş fi pus poza (poate una dintre cele ataşate, poate una ad hoc). Îmi plăceau cele scoase la Cartea Românească prin anii ’95-’98, alb cu nuanţe de gri sau maro deschis, cu poza autorului, dar n-a fost să fie. Aş fi ales, la un moment dat, un tablou sau un desen de Sorin Tara pentru copertă.

Şi mai ştiu unul-doi graficieni/desktop publisheri pe mîna cărora m-aş lăsa şi fără ochelari la ochi, dacă nu cu ochii închişi.

Sorin Gherguț – un chestionar (VII)

VII. Ce-aş cere / pretinde:

1. Unui editor căruia îi predau manuscrisul

O confirmare de primire.

2. Unui jurnalist care mă intervievează

O bere.

3. Unui juriu la un concurs naţional de debut

Discernămînt.

4. Unui agent literar

O apă plată.

5. Unui organizator de festival literar

Masă, cazare, transport.

Sorin Gherguț – un chestionar (VI)

VI. Ce-mi/ți doresc?

                                                            1. Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor?

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori (vreodată)?

Pe cititor îmi propun, ca scriitor, să-l uimesc. În rest, cititorului îi doresc ce-mi doresc şi mie. Sănătate, viaţă lungă.

Sorin Gherguț – un chestionar (V)

V. (Auto)portret

 1. Un autoportret (în cuvinte)

„(…) trăieşte zi-de-zi făcînd pe plac celei dintîi dorinţi: ba se îmbată în sunetul flautului, ba apoi bea doar apă, punîndu-se la regim, ba face gimnastică, ba trîndăveşte şi nu se sinchiseşte de nimic, ba uneori se ocupă, chipurile, cu filosofia. Adesea, însă, el se îndeletniceşte cu politica şi, luîndu-şi avînt, spune şi face ce se nimereşte. Iar dacă vreodată este gelos pe militari, o ia pe calea lor, iar dacă este gelos pe oamenii de afaceri – pe acolo. Viaţa sa nu ţine de ordine şi de necesitate, ci, numind un atare trai plăcut, slobod şi fericit, aşa vieţuieşte, de la început şi pînă la capăt”. Este descrierea făcută de Socrate, în Republica lui Platon (Partea a IV-a – 504 B, traducere: Andrei Cornea)  “omului democratic”. 

Ca să personalizez, pe cît posibil, adaug un  optimism cam tîmp și o anumită pulsiune mimetică (două trăsături pe care mi le-am identificat gîndindu-mă la “chestionarul lui Proust” și la răspunsul incomplet-inexact pe care l-am dat cînd mi l-am aplicat, în paralel cu o prietenă, acum cîțiva ani).

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra)

Nu știu cît de bine mă pot obiectiva. Pesemne că stau, în bună parte, undeva în trena (reciclez termenul din răspunsul precedent) optzecismului, într-un postmodernism rezidual. “Trenă” și “rezidual” nu au aici, neapărat, o conotaţie valorică. Am fost prezent în două volume colective, a căror alcătuire a ţinut, în mai mică sau mai mare măsură, şi de contingent(ul ontologic și generațional). Mă simt aproape de toți poeții din Tablou de familie, în pofida formulelor clar distincte: și de T.O.Bobe, pe care nu încetez să-l invidiez pentru fantezia narativă, şi de Svetlana Cârstean (mai ales acum, după o lectură de maturitate a Florii de menghină), căreia îi admir puterea de construcție, și, pe alocuri, de Mihai Ignat. Din Marfă, cu Florin Dumitrescu am, pesemne, cele mai consistente afinități.

În vremurile în care aspiram enorm (și vegetam monstruos) visam o sinteză între imaginarul  luxuriant din poezia lui Mircea Cărtărescu și cel neo-expresionist și   intertextualist din textele lui Cristian Popescu (cam așa cum combină Tom Waits influențele din Frank Sinatra, Theolonious Monk și Captain Beefheart…). De prisos s-o mai spun, e o cale pe care n-am avansat.

I-am descoperit relativ recent, abia, pe V.Leac şi Constantin Acosmei, colegi de generaţie biologică. Citindu-i, am căpătat certitudinea liniştitoare că poezia e în continuare cu putință, dar mi s-a accentuat şi temerea – care, mărturisesc aici, mă bîntuie  – că propriile formule ar putea aparţine unui secol încheiat.

Sorin Gherguț – un chestionar (IV)

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare „în regulă” în lit. română actuală?

Cîţiva autori, cîteva autoare şi cîţiva critici (de ambe sexe).

2. Ce ţi se pare „în neregulă”? (ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”)

O anumită cultură a văicărelii (bine împămîntenită, de altfel, şi în afara tărîmului literar).

3. Ai vrea să trăieşti din scris?(dacă da, cum vezi posibil acest lucru sau cum reuşeşti acest lucru) 

Da şi nu. Presupunînd că aş putea să scriu „de meserie“ şi că aş începe s-o fac, s-ar putea ca apăsarea termenelor şi cantităţii să nu-mi fie neapărat propice, deşi, în, e adevărat, foarte puţinele împrejurări în care am scris ceva literar presat de un deadline (şi, mai mult, pe o temă dată), rezultatele m-au mulţumit. Asemenea unui prieten pe care-l preocupa, recent, modul în care s-ar putea reproduce constrîngerile economiei concurenţiale în condiţiile proprietăţii colective asupra mijloacelor de producţie, mă întreb, mai egoist şi modest totodată, cum aş putea să creez un text ca şi cum aş fi obligat să îl predau într-un anumit interval, fără să existe, însă, o miză exprimată în capital (simbolic sau pecuniar).

O variantă care îmi surîde ar fi, poate, ca 20% din venitul pe care-l apreciez drept îndestulător, optim, să mi-l asigur prin “muncă de creaţie”. Un lucru pe care, da, nu-l văd cu putinţă nici în viitorul apropiat, nici imediat după el.   

4. Cum „cuantifici” performanţa în literatură? (premii, nr. de cititori, statut literar…)

Atunci cînd mergeam la cenacluri (şi am în minte în primul rînd Cenaclul “Litere” din anii 1993-1995), era simplu, o cuantificam după reacţiile (unei părţi a) audienţei. E importantă propria euforie în momentul în care închei un text, dar, cu timpul, mi-am dat seama că poate fi înşelătoare (mai cu seamă pe fondul oboselii sau/şi al consumului de bere/vin în timpul producţiei). Există cîţiva oameni – dintre care unii sînt scriitori consacraţi, alţii nu, iar unii nu scriu – a căror părere mă interesează foarte tare, chiar dacă nu mă pot aştepta – şi nici nu încerc neapărat – s-o aflu. 

5. Ai un model de performanţă?

Da. Cîteva. În momentul în care mă aflu mă tem că ar fi ridicol să le numesc.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?

Nu ştiu.