Arhiva

Archive for the ‘nr. 25 (Florin Partene, din august 2010)’ Category

florin partene – fragmente dintr-un interviu inedit

florin partene – un chestionar (IX-X)

IX. Cel /Cea / Cele /Cei mai

Cel mai…

Important aspect pentru mine ca autor este să… scriu

Cea mai…

Mare gafă făcută de când „activez” în literatură a fost… să mă cred o clipa scriitor

Cea mai mare emoţie am avut-o… pe scenă, de fiecare dată, cred că, totuşi, când m-a pupat la Botoşani pe scenă însuşi ministrul culturii, domnul Iorgulescu

Cele mai…

Mari speranţe mi le-am făcut cu… literatura

Grele momente au fost atunci când… munceam fizic cu muşchi puţini

Cei mai…

Mulţi bani i-am câştigat pe volumul… Reverenţa

Fericiţi oameni pe care i-am făcut cu o carte de-a mea… Dan Coman şi Marin Mălaicu-Hondrari

X. Dacă…

Ar fi să schimb ceva din traiectoria mea literară, aş schimba… deocamdată nimic. poate totuşi coperta cărţii care nu ţine explicit de traiectorie

N-aş mai scrie, ar fi… ca înainte

N-aş mai putea scrie ar fi… tot ca înainte

-mi pare rău de ceva, e că… nu ştiu să răspund şi o să vă dezamăgesc

E să pun o întrebare suplimentară în acest chestionar şi să şi răspund, aceasta ar fi… nu am nimic de întrebat suplimentar şi prin urmare nici să…

florin partene – un chestionar (VII-VIII)

VII. Ce-aş cere / pretinde:

  1. Unui editor căruia îi predau manuscrisul  sa citeasca şi să dea un verdict cât de repede posibil
  2. Unui jurnalist care mă intervievează  să nu întrebe mult
  3. Unui juriu la un concurs naţional de debut  să câştig eu
  4. Unui agent literar    ar fi frumos să am cui pretinde
  5. Unui organizator de festival literar    să fie cel puţin ca Marin

VIII. Cum ar arăta:

  1. Standul meu la un târg de carte   nu ştiu, nu-mi imaginez
  2. Coperta cărţii mele de debut – dacă ar fi după mine (poate fi şi o fotografie ataşată) nu mă pricep oricum. Arată deja într-un fel….

florin partene – un chestionar (V-VI)

V. (Auto)portret

1. Un autoportret (în cuvinte)

înfăţişare plăcută mie

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra)

mă puneţi pe gânduri?

VI. Ce-mi /ţi doresc?

1. Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor?

Să scriu

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori (vreodată)?

Numai bine       numai bine

florin partene – un chestionar (III-IV)

III. O…

– întrebare pentru scriitorul preferat

îmi stă mintea acum

– idee pentru o „viaţă” literară „mai bună”

n-am

– problemă cu care te-ai confruntat/ pe care ai observat-o de când ai „intrat” în literatură

Scrisul, uneori prost, inutil


IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare „în regulă” în lit. română actuală?  că exista

2.Ce ţi se pare „în neregulă”?(ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”) întâmplările cartilor de poezie

3. Ai vrea să trăieşti din scris?(daca da, cum vezi posibil acest lucru sau cum reuşeşti acest lucru?) sigur că aş vrea,  însă nu ştiu cum. sigur scriind

4. Cum „cuantifici” performanţa în literatură?(premii, nr. de cititori, statut literar…)

Toate acestea

5. Ai un model de performanţă?

Mircea Cărtărescu

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?

nu mă pricep

florin partene – un chestionar (I)

I. Fişa individuală

Nume: Partene

Prenume: Florin

Pseudonim(e) literar(e): – nu

Data şi locul naşterii:  26 septembrie 1974, Maieru, Bistriţa-Năsăud

Blog/ site personal: nu are

Cărţi publicate (titlu, an, editura, tiraj – când e cazul): reverenţa, vinea, 2007 şi 2010

Premii obţinute: Mihai Eminescu, Opera Prima, 2008;  premiul revistei Cuvântul, premiul Tiuk pentru debut,  premiul Dorel Sibii din Arad, premiul revistei Tomis

Cenacluri frecventate: Camera, Sîngeorz-Băi

Lecturi în cenacluri, cluburi…: am fost în câteva locuri

Debut în revistă: Minerva, cred, 1993

Debut în cenaclu: nu ştiu cum se chema, era la Năsăud şi-l ţinea Viorel Paraschivoiu

Debut on-line(reviste literare on-line): tiuk

Debut sonor (înregistrari Radio cu lecturi, casete audio difuzate public, audiobook): nu

Debut underground (tipărituri neoficiale, fără ISBN): nu

Debut în volum: reverenţa

interviu cu florin partene (ana dragu în tiuk)

– Începem interviul cu o reverenţă şi cu rugămintea să încerci să nu răspunzi laconic. Pentru asta dau o bere. Florin Partene, în primul rând unde şi când s-a născut John?

– De unde John? Cred că e o consecinţă a faptului că mă intitulez Ioan Florin. Multă vreme am fost doar Ionică, după care amicii mei mai mari au plecat la şcoli, unde, bănuiesc, au îndurat multe umilinţe şi revelaţii sociale. În prima lor vacanţă eram deja John. Aşa a început. Am fost apoi John pentru că după altă vreme trebuia să-mi spun numele la strângerea mâinilor necunoscute, moment în care Ionică nu putem fi. Eram un sfios şi mă sfiam de numele meu. Când prima domnişoară mi-a spus John am rămas pentru totdeauna aşa. Însă cu adevărat sunt John de când prietenii mă strigă aşa şi sub acest nume mă poartă în gândurile lor. Eu tot sper că pot să fiu şi Florin Partene.

continuarea aici

poeme de florin partene

,… sub mine nu e nici o femeie

dar eu mă zbat de plăcere

ca şobolanii în bere

nici alături

nici sânge de altă nuanţă

doar eu

care sub un tricou verde

cu fermoar fals

sunt o maşină cu tuburi de bambus

prin care trece nepăsătoare

(ca şobolanii prin bere)

cea mai fină picătură

sub mine nu e nici o femeie

dar eu stau ţintuit

ca şobolanii în bere …,

–––––––-

după părerea noastră

ieri lumea s-a umplut de femei

ele toate cîntă dansează

şi desigur ascultă prefăcute părerea noastră

părerea noastră e ca o apă limpede

în care ele prăjesc peşti

doar în vis mai ieşim din laptele lor

şi uşor

ca o basculantă de mare tonaj

ne dedăm la vorbe cu bere

după părerea noastră

lumea e plină

pînă şi-ntr-o femeie

dai de o femeie

conform acestei păreri

e numai bine aşa …,

______

,… o singură dată am văzut toate zilele

ca pe un fir de lumină pe sub uşă

de atunci în fiecare noapte pîndesc

lumina e tot mai puţină

dar eu mestec atît cît mai e

dimineaţa înghit întuneric moale

ca spatele tău

cînd prin somn sunt treaz

şi vin de pe hol

toţi suntem o pulbere fină

şi din delicateţe

plutim în lumină …,

florin partene în suplimentul Gloria Bistrița

Mă dezbrac şi mă îmbrac pentru culcare. În curînd e timpul să mă trezesc. În astfel de momente sînt în plină negaţie şi-mi întorc dureros capul să mă surprind. Pentru că din anii pe care i-am apucat şi observînd atent oamenii măcar atît am aflat: omul nu începe în creştet şi nu se termină cu tălpile sale. Mereu m-am trezit din somnul de noapte în plină noapte. De unde a venit poezia nu m-am întrebat niciodată. Ştiu doar că, într-un fel, a fost mereu cu mine, ştiu pe unde m-a purtat şi ce uşi mi-a deschis. Abia îmi amintesc uşile închise definitiv. La început a fost pămîntul, unghiile murdare şi mîinile mici dureroase. Acum, cînd sînt pe jumătate mort, îmi amintesc o vîrstă stranie despre care orice manual ne spune că e pierdută definitiv pentru memorie. Aşa o fi, nu neg, însă noaptea e făcută pentru ciudăţenii şi pentru fumat. Oricum, de ani buni mă trezeşte ceva noaptea. Ultimele nopţi, la patru douăşapte. Prefer să-mi spun că mă trezesc să fumez, mai ales că explicaţia îmi convine, iar fumatul e unul dintre puţinele lucruri care îmi fac plăcere. Asta şi fac. Iată, am deschis deja o ţigară. Viorel, Ioana, Dan, Marin şi cîteva umbre. Poezie, prietenie, pasiune, muzică, Cenaclul „Camera“ şi poezie. Inconştienţă şi veneraţie. Nu mă pricepeam la nimic din toate acestea. Răsfoiesc în minte acele zile şi, iată, un copac numai bun de urcat în el e la mine pe masa din bucătărie. Se va înţelege, sper, că nu-mi stă în fire să exagerez. Viorel Paraschivoiu, omul care purta poezia ca pe o pîine fierbinte şi o împărţea generos în dreapta şi-n stînga. La dreapta lui, Ioana Nicolaie. La stînga, eu şi Dan (acum Coman). Apoi Marin, chiar el, Marin Mălaicu-Hondrari. Ioana a plecat prima şi-n dreapta lui Viorel a rămas de atunci doar timpul. Cînd cu vorbele lui l-am cunoscut pe Marin se părea că în partea lui dreaptă s-a făcut lumină. Dar nu. Am înţeles mai tîrziu: Marin a fost ultima bucată de pîine, ultimul poem pe care ni l-a oferit nouă.

În ultimii ani, cu Viorel mai umbla doar un baston. Şi acesta însă l-a lăsat. Timpul se depune în privire, ochii se închid şi se face noapte. Patru douăşapte: ştiu că e de necrezut. Omul care a făcut pentru noi o gaură în cer nu mai e. Uneori, în astfel de nopţi, îl aud vorbind cu cineva foarte cunoscut pe limba lor. Ovalul vocii sale e tot acolo, iar mie mi se face ruşine că, în afară de doi, trei autori studiaţi la şcoală, nu ştiu nici măcar numele unui poet. De nu m-ar întreba… Acelaşi om care mi-a arătat prima dată poezia nu a lăsat în mintea mea nici măcar două versuri. Dan însă e aici, Marin e cu noi. I-a adus să mă ocrotească. Viorel Paraschivoiu, de pe vremea cînd, în centrul Năsăudului, nişte băieţi citeau cocoţaţi în copac. Poet. Încet să nu trezesc fetele. Ţigara, ţigara, ţigara. Mormîntul lui Viorel Paraschivoiu e un pătuţ de copil, iar mie îmi vine să-l învelesc cu fumul acesta. Mirele orb Ioana Dan şi Marin, nedespărţiţi, chiar şi după plecarea lui Marin. Eu, eşuat, din nou transpirat, din nou cu gura plină de pămînt. Puterea lor, firescul şi credinţa lor în poezie m-au scos de-acolo. De atunci plutesc la doi centimetri deasupra solului. Uneori, chiar ei se miră de o asemenea ispravă. Mă urc în copacul din agendă, din prima agendă pe care a deschis-o Marin cu degete tremurate şi tot cu degete tremurate ne-a citit. E şi o scăriţă acolo, pe care încerc să urc pînă la Dan, la caietele lui albe scrise cu negru. Nu ajung, mă împiedic în foile mele împrăştiate peste tot. Poezia şi foaia. Întuneric şi jarul ţigării. Nu mă întreb ce mă trezeşte noaptea. Agendele lui Marin, caietele lui Dan şi foile mele. Dacă peste toate aş aşeza luminiţa aceasta de la ţigară, cine ar sări să le stingă? Încet, să nu trezesc fetele… Patru douăşapte. Uimitor: despre mine acum. Am vrut să mă fac şofer şi tată. Acum îmi doresc mult să scriu o poezie pe care băieţii să o citească cu drag fetelor sau, şi mai bine, băieţii să o citească băieţilor… Despre mine. Transcriu direct din scrisoarea către MH-M. Nu am văzut niciodată amintirea vie, amintirea care cu adevărat te rostogoleşte îndărăt în timp, legată de vreo madlenă. Aceasta nu face decît cel mult să te zaharisească. Întotdeauna însă o astfel de amintire vine prin cuvinte şi arată ca o spumă de ras. De aceea, mi-e frică să mă bărbieresc. Există ritmuri ale cuvintelor care fac trupul mic şi trupul mare să tresară deopotrivă. Ridic acum în copac prima carte pe care am citit-o. Din nou, plăcere. Plăcere erotică de bărbat matur. Plăcerea cititului şi a scrisului nu ţi-o poţi refuza, dacă ai simţit-o măcar o singură dată. Nu-mi amintesc despre ce era acea primă carte şi nici acum, cînd o ţin iar în faţa ochilor, nu văd şi nu simt altceva decît atunci. Era o poveste, un el şi o ea, oameni maturi care se plimbau mereu după ritualurile vechi şi corecte ale plimbării. Ştiu doar că, invariabil, la un anumit număr de pagini, oboseau şi se aşezau. Dacă era soare, ea avea umbreluţă, dacă ploua, ea avea umbrelă şi nimic nu-i putea opri. Atunci, magie. El o întreba cu şoaptă gravă: nu vrei să ne tutuim? Mă înfioram. Această expresie, acest „nu vrei să ne tutuim“ era atunci suprema legătură dintre un bărbat şi-o femeie. Cît despre cititor…, el trăia evenimentul în cel mai clasic mod: „erecţie personală“. E de la sine înţeles cum devoram paginile următoare pînă cînd, într-un răgaz, ei iar se tutuiau. Vocea ascuţită a viperei… Îmi strîng jucăriile. Aşa e noaptea. Glorie! Glorie!

suplimentul poate fi descărcat de aici

florin partene și chestionarul lui mihail vakulovski

Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

Fotbalul desigur.  Am însă şi o poveste. Jocul meu preferat e posibil să  sune aiurea. Mă jucam cu Ofelia de-a mama şi de-a tata. Ai mei se mai certau. Ai ei mai beau. Ăsta era jocul nostru căci ne certam şi beam. Era un joc.

Când te întâlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

Despre prietenie. Chiar cu primii despre nimic. Evităm graţios să vorbim despre prezent. Primii prieteni susţin că m-am schimbat. Vi se pare cunoscut?

Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

Se numeşte echitaţie cred, sărituri cu calul. Au costume frumoase şi cai înţelegători. Pentru că îmi plac aceste animale, caii, pentru că am fost la arat cu ele şi bănuiam eu că sunt bune şi la altceva.

Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

Eu nu deţin personaje. De fapt a fost unul demult se intitula Cosciotoro şi l-am lăsat să facă ce vrea doar că nu prea a ştiut ce. Vorbim în cazul meu, totuşi, despre un om care are câteva poezii publicate şi atunci nu prea sunt personaje.

Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?

Profesor, cu plăcere, cu elevi, cu salariu şi fericit.

Ce sentimente/stări te enervează?

Cele moi, când omul e afumat. Cele deosebite, care ţin să te fac[ mai al dracu’ decât ceilalţi. Simplu spus: largi, îndelungi simţiri.

O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

În faţa fetiţei mele m-aş lăuda cu ea. Şi o faptă ar fi de prisos.

Dacă ai cânta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cânţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?

Desigur. Eu nu înţeleg muzica nici măcar când mă deranjează. De ce şi de când cerinţa muzicii e intrasigenţa?

Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decât cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?

Of of… l-aş cheltui.

Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

Aici e aici. Lăsând timpul să tracă şi cu înţelegerea oamenilor dragi. Nu am muncit mult ci doar mereu pe bani puţini.

chestionarul va fi reluat într-un număr viitor din tiuk!