aida hancer – povestea cărţilor

Am rupt-o la fugă din realitate

motto: Acum serios, câte şanse sunt să prinzi o fată de împărat care se furişează de trei ori pe noapte în camera de scris şi nimeni nu-i dă de urmă?

Pe la 17 ani, întâmplător, mi-a venit ideea să-mi scriu cărţile, aşa că nu mi-a trebuit mult timp ca să neglijez puţin şcolile şi să mă întorc la lucrurile cu adevărat importante, adică la poezia altora- mai întâi, şi în cele din urmă la poezia mea. Aşa încât mi-am făcut bagajele (adică am adunat cam tot ce era util şi corect din jurul meu şi am aruncat nu în foc ci sub pat, fiindcă nu cred că „trebuie, tată, să rămâi între lucrurile utile”) şi am rupt-o la fugă din realitate.

Pe urmă, aşa cum se cuvine să facă orice copil dulce şi năzbâtios, cu aspiraţii de Herta Muller, am învăţat să-mi scriu numele pe o foaie, şi mai târziu să pun, alături de nume, şi poezii comandate de-un dictator imaginar, unelte ale sistemului meu personal şi imaginar şi care nici acum nu reuşesc să funcţioneze întocmai ca un sistem, da’ merge.

Voi toţi aţi jurat că volumele mele una-s, chiar dacă pe mine împrejurările m-au forţat să le fac două, şi mai ales cu nume de femei şi mai ales femei, fiindcă pentru o carte-bărbat nu primisem instrucţiuni precise de sus, şi nici n-avea sens să risc. Astfel că m-am gândit că am să pun fratele siamez în femeia mea preferată, în Amadiada. De aici a pornit totul, acest volum apărut la editura Princeps în 2008 înseamnă pentru mine mult mai mult pretenţioasele copilăreli din Eva nimănui, cartea bucureşteană. Prin simplul fapt că Amadiada e cartea mea bosumflată de suflet iar eva cartea de luptă, vă sugerez că n-aveţi decât să citiţi pe una din ele de la început la sfârşit tur retur şi tot nu veţi înţelege prea multe. Ceea ce vreau să spun este că n-am scris două cărţi, şi că barza se simte confortabil şi-ntr-un picior, oricât de subţire vi s-ar părea vouă că este.

Şi-apoi marfa o dată adusă din străinătăţuri trebuie vândută la suprapreţ. Dacă n-are fundă îi pui şi tot aşa, de m-am gândit să îmi sprijin volumul bucureştean de-un manifest prea puţin obraznic pentru vârsta mea de acum, dar pertinent pentru anii de-atunci. Ca să nu mă trădez definitiv să vă păcălesc cu ceva argintărie şi să vă fac să vă simţiti vinovaţi de neglijarea fratelui meu siamez, v-am scris aceste lucruri pentru ca eva nimănui să vă pară sinceră, curăţată de simboluri şi bătrâniciozităţi, pusă pe şotii şi pe jucat şah cu poeţii (şahiadele).

Pe urmă am pus cursa mea de şoareci la Gaudeamus, În vara lui 2008, ca să mă conving că pisica nu-i o invenţie inutilă. Deşi n-am aflat nici până acum, am reuşit să lansez cărţile, să prind prietenii şi să-i scot din cursă nevătămaţi şi încântaţi de cărţi, mai ales pentru că neobişnuiţii locului şi obişnuiţii textelor mele s-au adunat acolo. Venise până şi nepregătitul cu temele- Robert Şerban cu timişoara lui fistichiu agăţată la rever şi-a vorbit despre cărţile mele.

Oricum, ca la o nuntă de oameni bogaţi şi superstiţioşi, ziua de lansare s-a încheiat cu o ploaie, o straşnică şi prăfoasă ploaie bucureşteană, după care ne-am făcut şi mai curaţi şi ne-a apropiat şi mai mult. Dar ce să faci cu moldoveanul care, încântat de cărţile prospăt ieşite de sub tipar, se gândeşte să aplaude întocmai şi în Moldova lui! Am luat rapidul de Iaşi şi m-am dus acolo de unde niciun sudist nu se mai întoarce, anume la Iaşi, unde ninge cât ninge şi-n rest se-alintă prin Parcul Copou.

Acolo s-a lăsat iar cu scâncete pe seama Amadiadei, volumul despre care Bucureştiul nu zice nimic. Şi m-am lansat eu cât m-am lansat, tot într-o petrecere până-n examenul de bacalaureat, după care capul lui Harap Alb a fost lipit cu apă vie, apă moartă şi trei smicele de măr dulce şi-atât.

Acum serios, câte şanse sunt să prinzi o fată de împărat care se furişează de trei ori pe noapte în camera de scris şi nimeni nu-i dă de urmă?

Şi fetele (cărţile) mele nu-s încă de măritat. S-or duce după cine le place.

aida hancer – poemul prin telefon

aida hancer – un poem inedit

Lupii de casă

când toate lucrurile dorm în zăpadă

stai treaz pentru mine când

toate lucrurile mucegăiesc tu

pune plicuri de ceai de iarnă

în dulap                         printre rufe

zbiară dar să n-audă

lupii care topesc gheaţa cu boturile fierbinţi

când toate lucrurile se opresc

lasă aerul cald să se frece de pulpele tale

într-un dans

respectă ritmurile albe ale patului

de noapte

şi sângele lupilor e ca sângele din vis

alb

şi rece şi-nconjoară de trei ori orice ruină

păzită de-un foc

dar sângele lucrurilor nu se prelinge

stă încolăcit ca iedera

acum toate lucrurile dorm în zăpadă

şi tu o clipă n-ai putut să veghezi împreună cu mine

Aida Hancer citind din Ioan Es. Pop

aida hancer – un chestionar (IX-X)

IX. Cea/Cel/Cele/Cei mai

Cel mai…

Important aspect pentru mine ca autor este să.. îmi dau seama când încep să scriu prost…

Bun poem al meu este…

Fratele meu siamez (Amadiada, 2008)

.

fratele meu siamez umblă peste inima mea

cu picioare de lut

bea apă din casa lui Dumnezeu şi poartă strânse

pe gleznă

pieile duse ale lui Iov

este fratele meu bun

scos din noroi în vreme de sete

.

dar umblând pe oasele umbrei

cu spatele gol

fratele meu siamez

m-a urcat pe cruce

trăgând din sângele meu sângele lui

.

lovit sunt de fratele meu siamez

la care ţin şi care ţine la mine

şi urcat sunt pe cruce

ca tâlharul

.

sunt

cum s-ar spune

frate drept cu părinţi lui Isus

.

iar între mine şi fratele meu

se luptă carnea pe întuneric

şi ne desparte minţile

şi oasele capului

.

nu vom putea niciodată deci

fi capul

căci el stă veşnic într-o singură groapă

.

Cea mai…

Mare gafă făcută de când „activez” în literatură a fost… să debutez

Cea mai mare emoţie am avut-o… la lansare la Bookfest, în 2008

Cele mai…

Mari speranţe mi le-am făcut cu… editura CR

Grele momente au fost atunci când… DCE m-a respins, în cenaclu

Cei mai…

Mulţi bani i-am câştigat pe volumul… niciunul

Fericiţi oameni pe care i-am făcut cu o carte de-a mea… o grămadă

X. Dacă…

Ar fi să schimb ceva din traiectoria mea literară, aş schimba… debutul şi editurile la care am debutat

N-aş mai scrie, ar fi… neliniştitor

N-aş mai putea scrie ar fi… frustrant

-mi pare rău de ceva, e că… am debutat la 19 ani

aida hancer – un chestionar (VII-VIII)

VII. Ce-aş cere / pretinde:

1. Unui editor căruia îi predau manuscrisul: să-l citească şi să-l trimită şi altora pentru obiectivitate
2. Unui jurnalist care mă intervievează: să pună întrebări concrete şi scurte
3. Unui juriu la un concurs naţional de debut: să citească toţi membrii juriului toate manuscrisele
4. Unui agent literar: ?
5. Unui organizator de festival literar: (Să mă invite la festival după ce termin sesiunea). Să aducă în ţară autori străini

VIII. Cum ar arăta:

1. Standul meu la un târg de carte: Semnalizat din toate părţile, cu lansări non-stop şi toţi prietenii de peste mări şi ţări
2. Coperta cărţii mele de debut – dacă ar fi după mine (poate fi şi o fotografie ataşată)-grena

aida hancer – un chestionar (III-VI)

III. O…

–  întrebare pentru scriitorul preferat

S-a întâmplat să simţiţi că s-a sfârşit talentul şi puterea de-a scrie? Şi cum aţi continuat?

– idee pentru o „viaţă” literară „mai bună”

Să ne vindem cărţile bune în interiorul şi mai ales traduse, pe cât posibil, peste hotare.

– problemă cu care te-ai confruntat/ pe care ai observat-o de când ai „intrat” în literatură

Proasta distribuţie a volumelor de poezie. Buna distribuţie a prozei proaste.

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare „în regulă” în lit. română actuală?

Avem de unde alege.

2. Ce ţi se pare „în neregulă”? (ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”)

N-are cine s-aleagă.

3. Ai vrea să trăieşti din scris? (dacă da, cum vezi posibil acest lucru sau cum reuşeşti acest lucru?)

Evident. Păcat că-i inflaţie şi volumele-s tot mai subţiri.

4. Cum „cuantifici” performanţa în literatură? (premii, nr. de cititori, statut literar…)

Premii ca premii, cititori fideli, statut literar loading…

5. Ai un model de performanţă?

Şi multe altele de ratare.

V. (Auto)portret

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra)?

Dacă ne-am inventa o generaţie n-ar fi politically correct. Prin urmare, eu şi prietenii mei suntem ultimii deocamdată, cu unicul scop de-a ne izola împreună şi unii de ceilalţi pentru diversitate.

VI. ce-mi /ce-ţi

1. Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor?

Un premiu şi o pâine albă.

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori (vreodată)?

Nu ţi-aş dori să n-ai painea albă, că premii sunt.

aida hancer – un chestionar (I)

I. Fişa individuală

Nume: Hancer

Prenume: Aida

Pseudonim(e) literar(e): –

Data şi locul naşterii: 15.03.1989- Suceava

Blog/ site personal:

Cărţi publicate (titlu, an, editura, tiraj – când e cazul): Eva nimănui, Vinea, 2008;  Amadiada, Princeps, 2008

Premii obţinute: Premiul filialei Iaşi a USR pentru volumul Amadiada

Premiul Luceafărul pentru debut

Premiul Ronald Gasparic

şi altele

Colaborări: România literară, Convorbiri literare, Luceafărul, Dacia literară, Vatra, Poesis etc

Cenacluri frecventate: Cenaclul Euridice, Institutul Blecher, Cenaclul de la muzeu

Lecturi în cenacluri, cluburi…: Cenaclul Euridice, Cenaclul de la muzeu etc

Debut în revistă: Luceafărul

Debut în cenaclu: am ajuns la cenacluri prea târziu

Debut on-line (reviste literare on-line): Egophobia

Debut sonor (înregistrari Radio cu lecturi, casete audio difuzate public, audiobook): lecturi la Radio România Cultural şi Radio România Actualităţi

Debut underground (tipărituri neoficiale, fără ISBN):

Debut în volum: Eva nimănui şi Amadiada

aida hancer – un poem inedit

undeva în cer se discută obsesiile noastre

şi noi stăm liniştiţi

bolnavi terminali la petrecerea de crăciun

ologii primesc invitaţia la dans a reginei

.

în linişte. nu poţi să faci un pas greşit dacă n-ai picioare

dar de la brâu în sus să urli cu mâinile

.

ca nişte samovare spunea makine

nenorocite de samovare împărţite-n oribile ceşti chinezeşti

din care sorb guri care cândva sărutatu

şi-şi lăsau sărutate picioarele

.

cu ochii apatici

ca nişte melci mângâiaţi de gene

vorbim ceaiul fâşâie

petrecerea muţilor

un fast al naturii aproape executate

în mijlocul căreia un samovar încearcă

să se ridice înspre tavan

şi fiecare parte a corpului lui delirează

şi fiecare parte a corpului lui sunt chiar ceilalţi

care stau pe coate

semn al îngenuncherii mâinilor

.

samovare vă rugăm fierbeţi-ne ceaiul

gurile-s ca floarea uscată de tei

dansul vă paşte pe dinăuntru

Dumnezeu v-agită ca pe manunchiuri

de chei

.

mâine dimineaţă vom număra din nou

ceştile şi pentru samovare

caleştile

şerban axinte despre aida hancer (inedit BdP)

O naştere din absenţă

Aida Hancer a debutat în 2008. La vremea respectivă i-au ieşit de sub tipar, la o distanţă de doar câteva zile, două plachete de versuri. Aşadar,  prin Amadiada (Princeps Edit) şi Eva nimănui (Vinea) şi-a anunţat intrarea în literatură una dintre cele mai talentate poete de după 2000. Bineînţeles, prin recunoaşterea existenţei talentului nu propun o judecată de valoare absolută, pentru că, după cum se ştie, acesta nu reprezintă decât o condiţie necesară, primară, dar  insuficientă împlinirii demersului estetic. În cele ce urmează, voi încerca să disting acele elemente din scrisul Aidei Hancer, care mă fac să fiu foarte optimist cu privire la viitorul poetic al scriitoarei, fără însă a ascunde sub preş carenţele explicabile, fireşti ale prezentului.

Am ales să citesc volumele amintite mai sus ca pe o carte unică. Şi nu doar stilistica unitară sau micropoeticile complementare îmi justifică alegerea, ci însăşi ideatica ordonatoare – comună la modul profund celor două plachete – întemeiată pe motivul inepuizabil al dublului. Acesta apare în scrisul Aidei Hancer în mai multe variante, sub forma prezenţei „fratelui siamez” – proiecţie a sinelui în confruntare cu diferitele stadii de  asimilare şi decelare a realului şi sub forma absenţei unui determinant antropologic al Evei.

Trebuie să subliniez faptul că scriitoarea controlează bine registrele stilistice care guvernează toate segmentele – independente în primă instanţă – ce tind intermitent spre unitate. Ştie, de asemenea, să gradeze tensiunea lirică, să nu o expulzeze toată deodată, făcând loc, atunci când simte că este oportun, unor zone neutre de expresivitate. Amadiada se deschide astfel: „neavând în cine să lovesc/ am lovit în mine/ şi-am tras de mine/ ca un frate simamez care urcă pe cruce/ cu fratele lui/ şi nici aşa nu m-am despărţit/ de mine/ şi-aşa rămăsesem strânsă/ în acelaşi capăt de carne/ cu altcineva”. Aceste rânduri, dispuse cumva în afara cărţii propriu-zise, îşi află complinirea în mai multe poeme precum pilda bunului frate sau fratele meu siamez, acesta din urmă reprezentând sinteza unor fragmente lirice dispuse în subsidiarul altor texte: „fratele meu siamez umblă peste inima mea/ cu picioare de lut/ bea apă din casa lui Dumnezeu şi poartă strânse/ pe gleznă/ pieile duse ale lui Iov/ este fratele meu bun/ scos din noroi în vreme de sete/ dar umblând pe oasele umbrei/ cu spatele gol/ fratele meu siamez/ m-a urcat pe cruce/ trăgând din sângele meu sângele lui”. Fratele siamez nu e doar o proiecţie a sinelui, ci şi o cale de a fi întru Dumnezeu în mod direct. Fratele siamez e substanţa ce uneşte sinele uman de sinele superior, divin. Dar acest schimb de esenţe, „de glicemie” nu poate fi altfel posibil decât intermediat prin actul scrierii: „scrisul meu creşte din locul gol dintre Dumnezeu şi om/ schimb de glicemie/ scrisul meu creşte din plămâni cu sânge/ desenat cu creta/ o viaţă tristă cu labele întinse de-a lungul străzii”.

Un alt merit al liricii Aidei Hancer este acela al resemantizării şi revalorizării unor locuri poetice devenit prin exploatare excesivă (decenii de-a rândul) locuri comune. Ilustrativ în acest sens este textul intitulat drum 1. Pentru că este citabil în întregime, alegem să nu cităm din el deloc. Poeta are şi curajul sau inconştienţa de a se încerca în valorificarea unor teme majore ale umanităţii, cele de sorginte biblică. Riscă şi are de câştigat. Textele cele mai cursive, dar şi cele mai dense ale Amadiadei sunt  petru, ioan, luca ş.a, toma, exod, arca lui noe şi cântarea cântărilor. Mai puţin realizate sunt poemele ce comunică la modul explicit un crez. În mod paradoxal, teza lucrează în favoarea poetului, dar în detrimentul poeziei. Un poet poate ieşi din rând prin teza sa, dar valoarea lui se va distinge mereu în altă parte.

Motivul dublului se împlineşte prin al doilea volum, Eva nimănui. Se întregeşte astfel „ecosistemul” poetic. Poemul gemenii (final) e un răspuns-complinire pentru multe dintre textele din prima carte: „să fim ironici unul cu celălalt şi asta e-o formă de-a maltrata/ dexteritatea evei. imposibil de inventat ea s-a smuls dintr-un corp care/ nu era încă al ei. din glicemie a devenit nevoie/ din globulă o frică circulară. din eva nimănui a devenit/ femeia pentru care au refuzat caii să gonească primindu-şi numele/ împăcată cu sine eva a vrut un tunet apoi un fulger. zgomotul/ a impresionat-o încă de când era în el iar el în nimic (s.n.)”. Aşadar, pentru o înţelegere mai profundă a poeziei Aidei Hancer nu trebuie neglijate sintagmele-definiţie, recurente în multe fragmente lirice. Ele reprezintă tot atâtea chei de lectură. Dar autoarea ştie foarte bine că interpretarea înseamnă creaţie. Din acest motiv, ceea ce se instituie ca sens deschis are şi rolul de a potenţa insolubilul, care trebuie să rămână în proporţii variabile în orice text poetic.

Unul dintre cele mai bune poeme din carte, gemenii II este, în acelaşi timp, o interpretare a celorlalte: „femeia putea fi luată din femeie. şi din nou/ încă o lume în miniatură nesigură pe cele două picioare/ umplute cu vid/ într-un lut oarecare ea ar fi fost golul care contează golul/ în care torni apă şi sufli/ golul care oricând ar putea lua forma păcatelor tale…”. Geneza putea să se întâmple în mai multe feluri. Femeia putea să se nască din femeie, din bărbat, din vid. Lucrurile puteau să înceapă de oriunde. La originea tuturor lucrurilor putea să stea oricine. Oricine ar fi putut să îmbrace haina păcatelor încă neîntâmplate. Şi pentru că începutul putea să fie în atâtea feluri, el, începutul, rămâne mereu suspendat, lipsit de însuşiri. El, începutul, rămâne absent, ascuns în propria coastă. Cine din coasta cui se naşte? Ea, cea care a dat naştere lumii, s-a ivit din absenţă: „femeia putea fi luată din bărbat din greşeală/ un somn oarecare un vis oarecare şi un prim om care/ şi-a simţit stânga inimii/ sau dreapa mai uşoară cu un bulgăre de pământ/ femeia nu poate fi decât somnul bărbatului cu părul aproape lung/ şi mâinile sub cap. ea nu poate fi decât absenţa lui/ ceva ce creşte un timp în inimă/ se extinde apoi pe toată pielea/ şi se vindecă/ femeia e curajul care ne-ar face pe toţi să dormim şi să aşteptăm”. Astfel mi-ar fi plăcut să se termine poemul şi cartea.

Aida Hancer trebuie să mai înveţe să taie. Unele poeme suferă din cauza surplusului. Autoarea are tendinţa de a-şi prelungi discursul mai mult decât este necesar. Uneori poemul se termină, dar ea nu-şi dă seama şi continuă să scrie. De aici derivă unele carenţe. Dar ele sunt relativ minore în economia ansamblului. Oricum, poezia Aidei Hancer este convingătoare şi, foarte important, are spre ce să evolueze.