Arhiva

Archive for the ‘nr. 06 (Şerban Axinte, din mai 2009)’ Category

Şerban Axinte – un interviu inedit (IV)

Observ că e la modă bilanţul 2000-ismului (deşi aici sunt puţin contrariat de confuzia dintre „douămiişti” şi autori de după 2000). Cum vezi acest subiect? E apropierea lui 2010 un factor psihologic pentru a încerca bilanţuri sau e doar o modalitate de a testa, de data aceasta prin „arma” concluziilor generaţioniste, impactul pe care literatura îl mai are chiar în propria ogradă?

Am observat şi eu că unele reviste au început să facă bilanţuri, să încerce clasamente, să propună discuţii despre 2000-ism din perspectiva istoriei literare. După părerea mea e prematur să vorbim despre bilanţ. Încă nu au apărut marile cărţi ale acestei generaţii (cel puţin aşa sper). Majoritatea autorilor sunt la al doilea sau la al treilea volum. Dar la noi există obsesia clasicizării, a instituţionalizării. I-am auzit pe unii vorbind despre o viitoare generaţie literară a lui 2010. Mi se pare hilar. De cele mai multe ori se întâmplă ca o generaţie să se afirme prin încercarea de a se delimita de cea anterioară. Aşadar „lupii tineri” douămiizecişti îi vor sfâşia pe „lupii tineri” douămiişti? Eu sunt adeptul opiniei consacrate, conform căreia nu pot exista mai mult de trei generaţii într-un secol. Dacă în preajma anului 2010 se va produce o mutaţie în literatură, ea va reprezenta, cred, momentul de vârf al 2000-ismului şi nu afirmarea unei noi generaţii. Istoria literaturii se foloseşte de numeroase artificii. Eşalonarea experienţei scrisului pe promoţii de scriitori e convenabilă. Biologicul e un dat obiectiv. Mai greu ar fi să se realizeze „liste” de autori, pornindu-se de la trăsăturile poeticilor distinctive propunse de/ prin unii şi la care alţii aderă. Bilanţul 2000-ismului e un fals bilanţ. E o modalitate de a pune problema în discuţie, de a o teoretiza. Mereu s-a întâmplat aşa în istoria recentă. Optzeciştii au umplut paginile revistelor cu articole program şi cu profesiuni de credinţă. Antologia realizată de Gheorghe Crăciun, Bătălia continuă, confirmă acest lucru. Nouăzeciştii (generaţie cu statut special din cauza momentului istoric traversat) au avut parte de celebra dezbatere din „Echinox” petrecută în 1995, la foarte puţin timp de la debutul lui Ioan Es. Pop.

DSCF9597Se spune că literatura de după 2000  a avut nişte avantaje de imagine(mai corect spus, autorii ar fi fost avantajaţi, deşi putem discuta mult despre cum se raportau cititorii dinainte de 89 la autori şi cum se raportează cumpărătorii de azi). De parcă societatea nu ar fi evoluat în acelaşi ritm. Bun, aud pe la colţuri, că numita „generaţie 2000” ar fi inventată de edituri sau de presă (câţi îşi mai amintesc de formula „generaţia aşteptată”?). Tu ce crezi, chiar aşa să fie? Ca autor, te-ai considera „produsul” unei anumite edituri/ reviste ?

Eu nu sunt produsul unei edituri, nici al unei reviste. Dar ceea ce spui tu nu e departe de adevăr. Poate că mulţi dintre prozatorii de azi nu ar mai fi apărut, dacă nu ar fi existat un om, Lucian Dan Teodorovici, care să propună o colecţie de literatură tânără (Atenţie! de literatură tânără, nu de autori tineri!) ce părea utopică la început. Egoproză a deschis un nou drum în literatură. Editurile şi revistele nu inventează autori, ci le oferă acestora posibilitatea de a exista pentru un public, nu doar pentru ei înşişi.

Unde începe „generaţia 2000” (ca să uzităm formula generaţionistă)? Cât din generaţia 2000 e în literatura de după 2000 reprezentativă? Daca ai face acum un pariu pe câteva titluri, care ar fi acelea care să rămână şi peste 20 de ani la fel de importante?

Oricât ar părea de bizar, nu vârfurile sunt cele care determină o schimbare de paradigmă, ci media. Probabil că primii 2000-işti s-au lăsat deja de scris. Eu nu cunosc situaţia de la nivelul întregii ţări, dar ştiu cum s-au petrecut lucrurile în zonele fecventate de mine. La OuTopos se vorbea foarte mult despre schimbare. Se vorbea cu pasiune şi în baza unor solide cunoştinţe. Pe acolo au trecut foarte puţini veleitari, care au fost, de altfel, imediat scoşi din circuit. Totuşi, cei mai aprigi combatanţi şi-au încheiat cariera literară odată cu studenţia. Au plecat fiecare care încotro şi nu s-a mai auzit nimic de ei. Toţi aceştia au contribuit la crearea unui orizont de aşteptare, i-au stimulat pe alţii care au confirmat ulterior. Şi pentru că Bogdan Creţu a pomenit pe acest blog despre „chelfăneala memorabilă” pe care a încasat-o în urma lecturii sale în cenaclu, aş vrea să adaug că, la vremea respectivă, nu Bogdan era văzut ca „un scriitor de perspectivă”, ci fratele lui geamăn, Cătălin, autorul unor proze foarte bune, din câte îmi amintesc eu. Începuturile sunt mereu bizare. Florin Lăzărescu ne-a încântat de câteva ori cu poezii pastorale, Adrian G. Romila a început prin a scrie poezie religioasă, eu am trudit o vreme la o epopee modernă, dar m-au lecuit ăştia. Bine au făcut. Ca că răspund la întrebare, pot paria pe cei amintiţi mai sus, pentru că le cunosc potenţialul şi pentru că au realizat deja lucruri importante, vizibile. Cred că Doris Mironescu şi Antonio Patraş vor aduce contribuţii substanţiale în zona criticii literare, a studiilor culturale şi a eseisticii,  cred în poeţii Radu Vancu, Claudiu Komartin, Ştefan Manasia, Dan Coman, Cosmin Perţa şi în prozatorii Lucian Dan Teodorovici (mai trebuia s-o spun? Da, nu-l pomenisem în calitate de scriitor), Bogdan Popescu, Bogdan Suceavă, Dumitru Crudu, Filip Florian, Răzvan Rădulescu. După cum se vede, am introdus în listă atât 2000-işti, cât şi „autori de după 2000”.

Bogdan Creţu – invitat special

I. Fişa individuală

Nume: Creţu

bogdan cretuPrenume: Bogdan-Mihai

Pseudonim(e) literar(e):

Data şi locul naşterii: 21 ianuarie 1978, într-un spital din Medgidia (oraş de care nu mă leagă nimic altceva), pe un cearceaf verde

Blog/ site personal: Nu am timp, răbdare etc.

Cărţi publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale, editura Timpul, Iaşi, 2005; Matei Vişniec – un optzecist atipic, Editura Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi, 2005; Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană, Editura Timpul, Iaşi, 2006; Utopia negativă în literatura română, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008

Premii obţinute: destule, în şcoală; chiar unul pentru poezie în studenţie; pentru cărţi, vreo 4: Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România (2006); Premiul pentru debut al revistei „Convorbiri literare” (2006), Premiul pentru debut al „Ziarului de Iaşi” (2006), Premiul pentru critică al revistei „Ateneu” (2007)

Colaborări: de-a lungul timpului, multe, prea multe: am susţinut (şi, în câteva cazuri mai susţin) rubrici constante la reviste ori ziare precum Adevărul literar şi artistic (seria Marius Vasileanu), Convorbiri literare, Contrafort, Însemnări ieşene, Tribuna, Paradigma, Viaţa românească, Ziarul de duminică, Ziarul de Iaşi. De colaborat am colaborat, uneori destul de frecvent, la Observator Cultural, Vatra, Steaua, România literară, Ateneu, Orizont, Cuvântul, Dacia Literară, Transilvania, Euphorion, Cultura, Poezia, Poesis şi câte şi mai câte…

Cenacluri frecventate: Câteva în Iaşi, dintre care vreme de câţiva ani Cenaclul Outopos, între 1997 şi 2000, în fiecare joi din timpul anului şcolar. Printre combatanţi se mai numărau: Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Codrin Dinu Vasiliu, Livia Iacob, Şerban Axinte, Doris Mironescu, dar, destul de des, şi prietenii din Club 8, de la O. Nimigean, la Radu Andriescu, Dan Lungu, Constantin Acosmei şi Antonio Patraş. Ne-a păstorit şi ne-a găzduit, ani buni, la Casa Dosoftei, Mirel Cană, romancier ignorat, pe nedrept, sub numele Şerban Alexandru.

Am mai participat, strict ocazional, şi la Cenaclul Euridice, condus de scriitorul Marin Mincu.

Lecturi în cenacluri, cluburi: Am citit, în anul al III-lea, parcă (deci prin 1999), poezie în cenaclul Outopos şi am încasat o chelfăneală memorabilă, care m-a făcut să mă las de meserie şi să mă reorientez.

Debut revuistic: Asta nimeni nu are cum să o uite: am debutat în aprilie 1997, în revista Convorbiri literare, cu un articol despre două cărţi despre Nichita Stănescu, semnate de Marin Tarangul şi, respectiv, Daniel Dimitriu. Îmi amintesc şi o întâmplare hazlie, care atunci mi-a ars destui neuroni: cum nu l-am găsit la redacţie pe redactorul-şef, i-am lăsat la birou articolul, scris cu pixul, însoţit de un bilet care începea cam aşa: „Stimată doamnă Cassian Maria Spiridon”. Nu s-a supărat, iar textul a apărut, spre marea mândrie a mea şi, mai ales, a părinţilor mei, cărora li se părea o mare reuşită faptul că vedeau tipărit numele odraslei din anul I în revista lui Maiorescu

Debut în cenaclu: Am mai spus-o, în Cenaclul Outopos, în calitate de poet, care ţinea să scrie, în ciuda tuturor, cu rimă, ritm etc. Azi textele acelea nici măcar nu mă mai înduioşează…

Debut on line: Cred că într-o revistă care se intitula Nordlitera, cu unele articole lungi cât o zi de post, despre Matei Vişniec… Prin 2003 sau 2004. Dacă nu oi fi apărut cu niscaiva poezele înainte, nu mai reţin…

Debut sonor: Din 2006 colaborez frecvent (adică săptămânal şi, de când emisiunea şi-a schimbat formatul, a odată la două săptămâni) la emisiunea Convorbiri literare de la Radio Iaşi, unde prezint câte o carte.

Debut în volum: Aici mi-e greu să spun. Fizic, am ţinut mai întâi în mână Arpegiile critice (editura Timpul), carte cu mult mai mult noroc decât merita. La vreo 2-3 săptămâni mai târziu, a ieşit şi monografia despre Vişniec, pe care eu o planificasem ca debut absolut şi la care lucram de mult timp. Aşa că am luat, fără mustrări de conştiinţă, premii de debut pentru ambele volume, care mi-au ieşit la finele lui 2005.

Bogdan Cretu 4II. Topuri

Edituri: E clar că în ultimii ani piaţa editorială s-a mai aşezat şi asta datorită unor edituri (nu multe) care s-au hotărât să investească şi în literatura actuală. Am regretat mult, pe vremuri, dispariţia editurii Univers. Acum, în ceea ce priveşte literatura universală, cred că Poliromul şi Paralela 45, başca Humanitas au reuşit să suplinească dispariţia. Una peste alta, dacă ar fi să fac un top al editurilor actuale, pe primele locuri s-ar situa Polirom, Cartea Românească, Paralela 45, Cartier (din Chişinău), Curtea Veche, Humanitas şi, pentru seria de poezie tânără, Vinea. Regret diminuarea activităţii editurii Pontica

Reviste literare: Puţine sunt publicaţiile nearondate nici unui grup de interese, căci autocefalia nu mai e profitabilă. Observată în paginile revistelor de cultură, viaţa noastră literară e tare mediocră, uneori chiar meschină. De aceea, mi-au plăcut mereu tentativele independente, care ieşeau din sistem, de la Fracturi, la Ca şi cum ori mai recenta Pana mea. Dintre revistele de top, prefer Viaţa românească (o publicaţie în care chiar ai ce citi), Observator cultural, Bucureştiul cultural, Ziarul de duminică, Vatra, Orizont, Paradigma, Argeş, Tribuna, Contrafortul din Chişinău (o revistă mult mai bună decât majoritatea din ţară), şi, fireşte, anumite pagini din România literară, Convorbiri literare, Timpul, Apostrof, Ramuri. Oricum, prefer să îi citesc, oriunde, pe scriitorii care se manifestă onest şi care nu îşi schimbă opiniile în funcţie de revista în care publică.

Cartea de poezie/ cartea de proză: Nu cred că pot încropi un top pietrificat; voi aminti scriitori, nu cărţi. În funcţie de tonus, de toane, preferinţele se mai modifică. Oricum ar fi, i-aş aminti oricând pe Eminescu, pe ultimul Bacovia, pe Arghezi, Ilarie Voronca, Gherasim Luca, Nichita Stănescu, Mircea Ivănescu, Leonid Dimov, pe Ileana Mălăncioiu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi, Emil Brumaru, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea. Dintre poeţii ultimelor decenii optez ferm pentru Ion Mureşan, Nichita Danilov, Mariana Codruţ, Liviu Ioan Stoiciu, Matei Vişniec, Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, O. Nimigean, Claudiu Komartin, Radu Vancu, Marius Ianuş, Constantin Acosmei, Dan Coman, Ştefan Manasia, Ruxandra Novac, V. Leac, T.S. Khasis. Ştiu, sunt mulţi, dar cred că poezia reprezintă cel mai fertil areal al literaturii noastre. În ceea ce priveşte proza, aş aminti şi trezit din somn nume precum Dimitrie Cantemir (cred că Istoria ieroglifică e cel mai bun roman al nostru), I.L. Caragiale (maestru absolut al prozei scurte), Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, M. Blecher, Mateiu I. Caragiale, G. Ibrăileanu, Călinescu (în special pentru Scrinul negru), Marin Preda, Eugen Barbu (care are 3 romane de neocolit), Nicolae Breban (care îmi place în mod special, are o forţă aparte), Ştefan Bănulescu. Dintre prozatorii mai recenţi, îi aleg pe Ştefan Agopian, Petru Cimpoeşu (mai ales cel din Povestea marelui brigand), parţial Cărtărescu, Radu Aldulescu şi, pe picior de egalitate cu cei înşiraţi mai sus, Răzvan Rădulescu şi Bogdan Popescu, despre care cred că vor deveni prozatori mari.

Bogdan Cretu 3

III. O…

…întrebare pentru scriitorul preferat:

Da, dar care e scriitorul meu preferat? Când răspund la acest interogatoriu, îl recitesc pe Tolstoi şi mai că aş spune că despre el e vorba… Dar dacă mă apucă pohta de Cervantes, de Dostoievski, de Shakespeare, de Eminescu, de Caragiale ori de Borges? Sau dacă mi se face dor de Ioan Es. Pop? Pe care să-l iau la întrebări? De regulă nu cred că există întrebări atât de isteţe, încât chiar să poată pretindă un răspuns care să lămurească o problemă esenţială. Aşa că aş avea curiozităţi benigne, eventual pitoreşti. I-aş convoca, de pildă, pe Eminescu şi pe Caragiale şi i-aş întreba dacă merita Veronica Micle atâta atenţie. Fireşte, Caragiale ar bârfi-o cinic, mi-ar oferi, după câteva halbe, şi amănunte picante, iar bietul Emin m-ar lua la palme… Pe Tolstoi l-aş întreba cum a fost în ultima excursie pe care a făcut-o. Pe Borges l-aş întreba oricum altceva decât l-a întrebat Marin Sorescu (cum i se pare pilaful pe care îl înfuleca); ceva de genul: „Cum vi se pare Marilyn Monroe?” Mi-ar fi plăcut, oricum, să fi petrecut câteva nopţi cu Nichita Stănescu, aşa cum am petrecut cu Ion Mureşan.

… idee pentru o viaţă literară mai bună:

Oho, dacă aş avea o asemenea idee, aş fi mare. Deocamdată nu am decât dorinţe utopice. De pildă, bine ar fi dacă tot scriitorul ar fi onest şi şi-ar recunoaşte limitele. Şi dacă ar avea, totodată, altruismul de a accepta valoarea confratelui. Bine ar fi dacă nu ar mai pune orgoliul pe primul plan. Şi dacă nu am mai accepta să cocoţăm mediocrii în posturi cu decizie. Şi dacă orice favoritism vizibil ar fi înfierat pe faţă. Dacă ar dispărea parti-pris-urile. Dacă şi-ar face critica datoria şi nu ar mai executa tot felul de scenarii. Vieţii noastre literare îi lipseşte, pe scurt, onestitatea. Există prea multe găşti, prea multe interese şi prea mulţi autori care cred că dreptatea şi adevărul nu există dacă nu sunt formulate de ei. Prin urmare, nu am nici o idee, am doar regrete că nu e aşa cum ar trebui să fie.

… problemă cu (pe care) s-a confruntat (a observat-o) de când a „intrat” în literatură:

Am să mă refer la una care ţine de critica literară. Nu-mi plac criticii care scriu la comandă, ţinând cont de tot felul de zvonuri, indicaţii, interese. Nu-mi plac nici cei care îţi dau impresia că îţi arată ei cum stau lucrurile, care cred că un scriitor există doar pentru că a scris el, marele critic, despre el. Nu-mi plac criticii lipsiţi de empatie, cei siguri să sunt invincibili, că nu pot greşi. Nu-mi plac, altfel spus, criticii cărora le lipseşte capacitatea de a comunica propriu-zis cu opera. Nu-mi plac criticii-ginecolog. Toate acestea pornesc de la lipsa de umor. Prin urmare, principala problemă de care te loveşti este lipsa de umor a unor scriitori. Doar un scriitor obtuz îţi poate purta sâmbetele pentru că nu te-ai arătat entuziasmat de o carte a sa. Am mai observat că, în general, critici literari sunt mult mai înverşunaţi decât scriitorii. Cred că e vreun ciolan de împărţit. Ei bine, nu e!

O altă problemă reală căreia am fost nevoit să-i fac faţă este obiceiul scriitorului veleitar de a-l hărţui pe critic. Cel bun, conştient de valoarea sa, nu o face, are încredere în cărţile sale. Iar când acest scriitor este o damă trecută de a treia tinereţe, lucrurile devin chiar dezagreabile. Credeţi-mă, am păţit-o…

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare „în regulă” în literatura română actuală?

Bogdan Cretu 5Mă bucur să contat că, în ciuda scepticismului multora, a apărut o serie de poeţi foarte buni, cum ar fi cei pe care i-am înşirat mai înainte. În regulă mi se pare şi programul pe care şi l-au impus edituri precum Polirom, Cartea Românească, Vinea ş.a. de a publica scriitori tineri. E o şansă şi, de vreo 5 ani, scena literară s-a reconfigurat şi a devenit, oricum, mult mai vizibilă. Există şi câţiva critici literari, de la Paul Cernat la Daniel Cristea-Enache, de la Antonio Patraş şi Doris Mironescu la Andrei Terian, care dovedesc seriozitate, chemare şi de cele mai multe ori onestitate. În plus, paginile revistelor sunt deschise, editurile se află şi ele în căutare de talente, nu-i mai rămâne scriitorului decât să-şi facă treaba. Şi, nu în ultimul rând, „în regulă” mi se mai pare şi Vasile Leac.

2. Ce ţi se pare în neregulă?

Am mai amintit ce mă deranjează, în mare. Sintetizez şi adaug. Lipsa de onestitate. Deschiderea către compromis. Plecarea spinării. Înverşunarea. Exilarea lui Paul Goma. Minimalizarea lui Marin Mincu. Hărţuirea lui Liviu Ioan Stoiciu. Sistemul care nu acceptă independenţii. Tăcerea scriitorului român, atunci când ar fi cazul să răcnească. Prea facila deschidere a Uniunii Scriitorilor către toţi neaveniţii doritori de pensii. Premiile aranjate, cu zecile. Râca, uneori chiar ura dintre scriitori. Literatura „făcută”, falsă.

3. Ai vrea să trăieşti din scris?

Nu, nu aş vrea să trăiesc din scris, pentru că îmi place foarte mult meseria mea de dascăl şi nu aş renunţa la ea. Nu aş putea nici să nu scriu, dar m-ar agasa un ritm care nu ar fi al meu, ci ar fi impus de comenzi, de obligaţii etc. Ar însemna să trec pe pilot automat şi nu mai vreau aşa ceva. A fost o vreme când am păcătuit astfel, dar între timp priorităţile mi s-au reordonat. Am luat, vara asta, o pauză de la cronica literară şi m-am simţit liber. Dar, mi-am dat seama, îmi şi lipsea ceva, aşa că m-am întors spăşit la masa de lucru. Nu ca să trăiesc din ceea ce scriu, ci pentru a-mi satisface o nevoie.

4. Acum cuantifici performanţa în literatură?

Nu văd un criteriu absolut: nici numărul de cititori, nici premiile, nici tirajul, nici reacţiile criticii nu certifică valoarea, deci „performanţa”. S-au scris cărţi despre asta, nu cred că pot eu rezolva aici problemul…

5. Ai un model de performanţă?

Greu, foarte greu… Am cam multe, de la G. Călinescu, la Al. Paleologu. Visez, totuşi, să scriu cândva o carte care să poată sta lângă Gogol-ul lui Lucian Raicu. Sau lângă Dicţionarul personajelor lui Dostoievski al lui Valeriu Cristea.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?

Oameni capabili să se ocupe de toate etapele pe care le are de parcurs o operă de la stadiul de manuscris la cel de carte. Adică agenţi literari. Şi ar mai fi nevoie de oameni capabili, la vârf, care să distribuie cu responsabilitate banii şi care să ceară socoteală pentru ei.

V. Portret/ autoportret:

Bogdan Cretu 2

1. Un autoportret:

Nu ştiu cum sunt, tot ce ştiu e că încerc să fiu un critic onest şi că nu mă apuc de scris dacă nu vine de la sine. Nu mai forţez lucrurile. Critica este tot o formă de expresie a sinelui, aşa că nu are rost să te străduieşti prea tare. Nu înghit literatura din prefabricate, ci doar pe aceea care îmi transmite un puls autentic. Caut, altfel spus, oriunde, viaţa, nu dibăcia. Tot ce ştiu este că dorm liniştit atunci când am impresia că mi-a ieşit un text bun. Altfel, ca om sunt un măscărici care găseşte un motiv de râs din orice. Nu prea am prejudecăţi, am doar principii pe care încerc să nu le trădez. Am comis, fireşte, destule greşeli, dar încerc, şi în viaţă, şi în meserie, să nu fac rău cu bună ştiinţă.

De la o vreme, de când am trecut printr-o experienţă cam grea pentru umerii mei înguşti, lucrurile mi se par mult mai simple decât înainte. Nu mai acord importanţă intrigilor, nu mai sunt orgolios şi nu mă interesează aliş-verişurile vieţii literare.

Încerc, pe scurt, să fiu un profesor bun şi un critic onest, fără să forţez prea mult lucrurile. Atât! Restul nu e de mărturisit în public.

Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra):

Cred în prietenie, nu în generaţii. Am mai scris că, după mine, ceea ce se tot numeşte „generaţia 2000”, „milenarism” etc. nu reprezintă decât găselniţe ale criticii, care dramatizează lucrurile. Prin urmare, nu am cum să confecţionez un portret al tinerilor scriitori, preferând să mă pronunţ cu aplicaţie, când o fac, despre individualităţi. Omeneşte, sunt mai apropiat de Radu Vancu, de V. Leac, de C. Acosmei şi de alţi câţiva. Profesional, mă simt aproape de orice critic sau scriitor care-şi face treaba cu responsabilitate, fără compromisuri.

VII. Ultima dorinţă

Ce-mi doresc eu, ce-mi propun eu, ca scriitor:

Nu cred că sunt scriitor. Altfel, îmi doresc/ propun ca textele mele să mă exprime pe mine aşa cum sunt, cu atuurile şi cu stângăciile pe care mi le ştiu. Dincolo de asta, zace în mine la dospit o materie umană în care mă tem să sap deocamdată, preferând să o mai las să se decanteze. Nu detaliez, dar presimt că o să mă surprind şi pe mine cândva.

Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori?

E simplu: îţi doresc să te bucuri de cât mai multe cărţi bune. Şi să devii un om modelat de aceste cărţi. Adică unul responsabil, cu umor, cu bun simţ şi, din când în când, sărit de pe fix.

Şerban Axinte – un interviu inedit (III)

Cum te vezi în următorii ani? E pariul critic mai important decât cel legat de poezie?
E o întrebare grea. Nu ştiu sigur ce va fi. Tot ce pot să spun este că mă interesează ambele la fel de mult. O diferenţă există totuşi. Critica literară este şi profesia mea. În consecinţă, îi acord mult mai mult timp. Critica literară presupune studiu aplicat şi constant, presupune luciditate şi efort susţinut. Dacă optezi pentru cronica de întâmpinare, toată activitatea ta se desfăşoară automat sub ochii vigilenţi ai publicului. Dacă te retragi în cercetare, este foarte posibil să pierzi contactul cu literatura momentului pe care îl trăieşti, pentru că lipseşte provocarea actualităţii. Ideal este să ai puterea şi voinţa de a le face pe amândouă.
Poezia îţi oferă răgazul de a lucra pe muţeşte. Când te simţi pregătit, când crezi că ai ceva interesant de oferit, poţi reintra în scenă. Aşa fac eu. Fac critică literară la vedere şi scriu poezie fără să fac valuri. Cum proiectele mele critice necesită o perioadă de elaborare mai îndelungată, este posibil ca următoarea mea carte să fie tot de poezie.

Cum a fost la Botoşani? Am văzut că figurai pe lista de invitaţi a Congresului Naţional de poezie. Ai mai participat la acest congres? Ce presupune şi cum crezi că ajută el concret piaţa literară?scan0014
Anul acesta nu am reuşit să ajung la Botoşani pentru că nu eram în ţară în momentul desfăşurării Congresului Naţional de poezie. Am participat în alţi ani. Astfel de evenimente sunt utile deoarece prilejuiesc întâlniri între indivizi cu aceleaşi preocupări. Sunt simple reuniuni ale unor grupuri profesionale. Eu aşa le văd. Nu ştiu cum ajută concret piaţa literară. Cred că la acest capitol editurile au un cuvânt mai important de spus.

Cum stai cu drepturile de autor? Te mulţumesc sau încă aştepţi să le descoperi?
Mai primesc bani de la reviste pentru articole. Am mai câştigat câte ceva şi de la unele posturi de radio şi televiziune. Cam atât.

Eşti un tip extrem de sociabil, ba chiar în grupurile în care te regasim, poţi fi sufletul „petrecerii”. Crezi în sinceritatea parteneriatului literar? Pentru că nu pari genul să ai animozităţi făţişe, cum reuşeşti să te menţii „în formă”, vesel şi deschis, către toate taberele?
Mă intrigă întrebarea asta. Eu nu mă percep deloc aşa. De cele mai multe ori mi se întâmplă ca la petrecerile de care pomeneşti lumea să mă întrebe continuu de ce sunt supărat. De cele mai multe ori sunt exagerat de rezervat şi tăcut. Nu ştiu să spun bancuri, nu mă consider un individ prea spiritual. Bineînţeles, există şi excepţii. Dacă se întâmplă să am un tonus foarte bun, atunci probabil că devin „extrem de sociabil”. Mi-ar plăcea ca parteneriatele literare să se bazeze pe sinceritate, dar nu este chiar aşa. Cei mai mulţi îşi urmăresc doar interesul, cultivă prietenii şi amiciţii în scopuri bine definite. Cel mai tare mă întristează şi mă dezgustă prietenia bruscă pe care o manifestă unii scriitori faţă de mine atunci când le apare o carte. Dacă nu scriu despre aceştia, le devin automat duşman. Am primit mai multe email-uri jignitoare de la astfel de „prieteni”. Aş putea edita la un moment dat (dacă această stare de fapt ar continua) o antologie a linguşelilor şi a răzbunărilor post-linguşeală.  Cred că ar fi un best-seller.
Eu detest conflictele, mă epuizează. Îmi place să mă pot frumos şi civilizat cu toată lumea şi să înţeleg atitudinile tuturor. Nu sunt deschis către toate taberele, dar nici nu mă risipesc în dispute lipsite de un obiect real. A întoarce spatele este atitudinea mea de negare. O negare, cred eu, mai categorică şi mai concretă decât dacă aş purta războaie mediatice, răsunătoare.

Şerban Axinte – „Pragurile” (Experiment BdP)

Nu-mi plce deloc să-mi mitizez existenţa. Totuşi, atunci când trebuie să vorbesc despre mine, nu pot să nu regândesc anumite fapte şi întâmplări petrecute de-a lungul timpului, despre care acum îmi dau seama că au contat cu asupră de măsură. Mă refer la unele întâlniri esenţiale ce au funcţionat ca adevărate praguri  ale redefinirii personalităţii mele. Pretenţios spus, dar ăsta e adevărul.scan0004

Prima mea întâlnire esenţială a fost cu prozatorul Şerban Alexandru (Mirel Cană), cel mai lucid om din lume. Am învăţat enorm de la el. Ani de zile am stat în preajma lui şi mi-am luat notiţe imaginare. L-am cunoscut când aveam doar 15 ani şi am fost martorul vieţii lui mai bine de un deceniu. El mi-a îndrumat lecturile (am citit foarte devreme multe dintre operele esenţiale ale lumii, atât din zona literaturii, cât şi din cea a teoriei şi criticii literare), a acţionat asupra mea cu un tact pedagogic desăvârşit. Aşadar, îi datorez enorm. Îndrăznesc să spun că-i datorez, în egală măsură, calităţile şi defectele mele. El a condus cenaclurile literare pe care le-am frecventat ani de zile cu religiozitate: Eminesciana, Junimea şi OuTopos.  Drespre OuTopos ar trebui să vorbesc mult mai pe larg. Promit să o fac la un moment dat. Deocamdată mă voi limita doar la unele aspecte. Integrarea mea în gruparea literară mai sus amintită a reprezentat a doua mea întâlnire esenţială. I-am cunoscut acolo pe Lucian Dan Teodorovici, Codrin Dinu Vasiliu, Florin Lăzărescu, Doris Mironescu, Bogdan Creţu, Livia Iacob, Adrian G. Romila şi mulţi alţii. Am înfiinţat împreună o editură (eu am publicat acolo în 1999 Pragurile Apeiron) şi am scos o revistă. Şi asta tot sub îndrumarea şi coordonarea aceluiaşi Şerban Alexandru. Atraşi de zelul nostru şi de programul pe care-l desfăşuram cu un entuziasm molipsitor s-au apropiat de noi cei de la Club 8. Ei erau mai maturi, aşa că întâlnirea dintre cele două grupuri a fost benefică ambelor părţi. Mai trebuie să spun? Prietenie mea (pe care mi-o doresc a fi pentru totdeauna) cu scriitori precum Ovidiu Nimigean, Radu Andriescu, Dan Lungu, Michael Astner, Constantin Acosmei, Gabriel H. Decuble, Antonio Patraş m-a făcut să-mi doresc mult mai mult, m-a determinat să mă iau şi mai în serios ca scriitor. În urma fuziunii tacite dintre OuTopos şi Club 8 a rezultat antologia oZone friendly. Iaşi. Reconfigurări literare (coordonator O. Nimigean, Editura T, 2002). Prin această carte (primită cu entuziasm de critică) am reuşit cu toţii să depăşim, într-o oarecare măsură, graniţile oraşului nostru colinar.

Următorul prag a fost intrarea mea în redacţia revistei „Timpul”. Acolo am avut ocazia fericită să lucrez cu Liviu Antonesei, Gabriela Gavril şi Doris Mironescu.  Am stat la această revistă aproape şapte ani. Dar pasul decisiv pentru mine s-a produs în 2002 când, imediat după terminarea facultăţii, am fost angajat la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române – Filiala Iaşi. Într-un timp relativ scurt am deprins foarte multe lucruri. Am trecut de la „amatori” la „profesionişti”.

În prezent nu-mi doresc decât să mă perfecţionez, să merg pe acest drum până la capăt şi, dacă se poate, să mai depăşesc nişte praguri, să mai am parte şi de alte asemenea întâlniri esenţiale.

Şerban Axinte – un chestionar (III)

V. Portret/ autoportret:scan0006

1. Un autoportret:

Un ins simplu cu apucături sofisticate şi contradictorii.

2.Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra):

Mă văd alăturii de criticii Doris Mironescu, Antonio Patraş, de poeţii Radu Vancu, Claudiu Komartin, Dan Coman şi de prozatorii Lucian Dan Teodorovici, Bogdan Suceavă şi Bogdan Popescu.

VII. Ultima dorinţă

1. Ce-mi doresc eu, ce-mi propun eu, ca scriitor?

Îmi doresc să realizez ceea ce îmi propun şi să fiu surprins de rezuntatele muncii mele.

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori?

Îţi doresc, dragă cititorule, să ai multă răbdare. Nu-ţi doresc să-ţi pierzi timpul cu orice carte.

Şerban Axinte – un chestionar (II)

III. O…

…întrebare pentru scriitorul preferat:

Ce carte din literatura universală ar fi vrut să fie scrisă de el.

… idee pentru o viaţă literară mai bună:

Mai multă responsabilitate şi mult mai mult curaj pentru critici de a spune lucrurilor pe nume.

… problema cu (pe care) s-a confruntat (a observat-o) de când a „intrat” în literatură:

Ipocrizia, festivismul greţos, vasalitatea.

scan0016

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare „în regulă” în literatura română actuală?

Apariţiile editoriale din ce în ce mai bune şi mai interesante.

2. Ce ţi se pare în neregulă?

Absenţa în multe zone a spiritului critic autentic.

3. Ai vrea să trăieşti din scris?

Ca cercetător ştiinţific în domeniul literaturii trăiesc din citit şi din scris. Fireşte, îmi doresc să pot trăi mai bine.

4. Acum cuantifici performanţa în literatură?

În funcţie de durata de interes a criticii pentru o anumită scriere, dacă am înţeles eu bine întrebarea

5. Ai un model de performanţă?

Matei Călinescu,  Paul Cornea, Lucian Raicu ş.a.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?

Să nu excludă din oficiu un anumit public ţintă, chiar dacă acesta e puţin numeros.

Şerban Axinte – un chestionar (I)

I. Fişa individuală

scan0007Nume:  Axinte

Prenume: Şerban

Pseudonim(e) literar(e):

Data şi locul naşterii: 27 iulie 1976, Iaşi

Blog/ site personal: –

Cărţi publicate: Starea balanţei (Eurocart, 1996), Pragurile Apeiron (Editura OuTopos, 1999), Lumea ţi-a ieşit aşa cum ai vrut (Editura Vinea, 2006)

Colaborări:  „Timpul”, „Observator cultural”, „Cuvântul”, „Tribuna”, „Bucureştiul cultural” ş.a.

Cenacluri frecventate: „Eminesciana”, „Junimea”, „OuTopos”, „Club 8”

Lecturi în cenacluri, cluburi: „Junimea”, „OuTopos”, „Club 8”, „Poeticile cotidianului”

Debut revuistic: în „Cronica”, 1996

Debut în cenaclu: la „Eminesciana”, 1991

Debut on line:

Debut sonor:

Debut în volum: Starea balanţei, 1996

II. Topuri

Edituri: Polirom/ Cartea românească, Art, Humanitas, Cartier, Vinea.

Reviste literare „Observator cultural”, „Cuvântul”, „Bucureştiul cultural”, „Contrafort”, „Timpul”,

Cartea de poezie/ cartea de proză: Monstrul fericit (Radu Vancu), Cine adoarme ultimul (Bogdan Popescu)

Bloguri/ site-uri literare preferate www.romaniaculturala.ro