Augustin Cupșa – un chestionar (V-VI)

V. (Auto)portret

1. Un autoportret (în cuvinte) : Un autoportet cu paralele fotbalistice că tot e foarte la modă acum. Cât am fost microbist, am ţinut 20 de ani cu Olanda, până m-a exasperat complet. Ei jucau din plăcere, pentru bucuria jocului, uneori cu lejeritate, făceau din fotbal un spectacol, uneori – exces de zel, erau încântători şi publicul cânta tot timpul. Ajungeau sus în competiţi şi se împotmoleau când ţi-era lumea mai dragă. La meciul decisiv se prezentau deplorabil, cu presiunea mizei, dacă era conduşi deveneau haotici iar dacă înscriau primii, prindeau aripi. Cred că semănam cu ei, într-un fel. Alţii seamănă cu Germania sau Italia – aleargă mult, driblează cât trebuie, pasează unde trebuie şi înscriu când trebuie. Olandezii dacă ajungeau la penaltiuri, trăgeau fix în bară, îşi puneau tricoul în cap şi se lăsau în fund pe iarbă.

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra) : Ultima generaţie de care ştiu eu, e cea din 2000. Unii spun că nu există, de fapt iar alţii că da. Aşa cred şi eu.

VI. Ce-mi/ți doresc?

 1.Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor? Mă preocupă să-mi fiu fidel, să nu mă las amăgit de formule literare facile să fiu conştient mereu că am numai drumul meu, oricât de greu sau de lin ar fi e singurul care mă duce undeva. Pe drumurile bătătorite, soarele te bate în cap.

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? La mulţi ani! Cei care-şi sărbătoresc astăzi ziua numelui – o dedicaţie muzicală. Vremea se anunţă tocmai bună de plajă.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: