Mugur Grosu – un chestionar (IV)

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare „în regulă” în literatura română actuală?

„Actual” e un cuvânt dificil. Şi nici „contemporan” nu-i mai breaz: o ciorbă de potroace în care Grosu înoată alături de Păunescu şi Mircea Dinescu, să spunem. (Cu ultimul chiar s-a nimerit să citesc „împreună”, la Festivalul Oskar Pastior.) În „Iepoca de aur”, cei doi erau antipozii care marcau literatura „momentului”, o literatură ideologizantă, care „datează”, fie că era aservită regimului sau codificat-subversivă (şi care, peste o vreme, va trebui tradusă din română-n română); mai reţinem, în tabloul vivant, un soi de Zabriskie Point butaforic, de Bărăgan, optzecismul (tot o ideologie şi asta, pentru filologi agitaţi), plus nişte glorioşi lupi de stepă şi cireada obişnuită de literataţi – scriitorii de meserie, care-o duceau binişor din traficul de majuscule şi patalamaua de scriitor. În acele vremuri, de pildă, n-am putut cumpăra „Romanul adolescentului miop”, de Mircea Eliade, decât la pachet cu o carte de poezele de George Ţărnea. Asta se întâmpla cu o groază de lucruri, cărţile se vindeau la pachet cu hârtia igienică, iar hârtia igienică adevărată n-o găseai decât la pachet cu un căcat ambalat. Măcar asta-i „în regulă” azi: literatura ideologizantă e pa, cum pa sunt şi iştii sau ismele. Şi, cel puţin aparent, am scăpat de „pachete” (acum li se spune inserturi…). Iar hârtie igienică este destulă…

2. Ce ţi se pare „în neregulă”?(ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă„)

După ’89 s-a dat liber la Eliade et co., iar editurile care i-au adus pe tarabe s-au umplut de respect, pe seama prestigiului autorilor „lor”. Schema asta (s-o numim „parazitare de brand“) a continuat cu vânarea laureaţilor Nobel şi-a altor urşi împăiaţi. Păi asta poate oricine: nu-i mare sfârâială să vinzi nişte lingouri care-ţi pică în poală. În schimb câţi se înghesuie la târnăcop şi cazma, la căutarea pepitelor, deşi taman editurile „mari” şi-ar permite: paradoxal, vitrina lor de trofee îmi aminteşte de vânătorile lui Ceauşescu, unde viteazul cârmaci nu apăsa pe trăgaci până nu-i lipeau ursul de ţeava puştii. La mijlocul anilor ’90, când încă eram exaltat de ideea că suntem „a doua falangă”, a doua generaţie „liberă de ideologie” după interbelici, m-am dus la o astfel de editură „de top” cu o propunere extrem de naivă: o carte-obiect, făcută de mână, în care textul devenea grafică şi viceversa, un soi de dans ritualic în jurul semnului, o uluială postapocaliptică în faţa misterelor scrierii. Cam multe pretenţii pentru un debutant! Iar tipa care m-a primit mi-a explicat, cu multe riduri în glas, că ei lucrează doar cu gabarit depăşit, de la Cioran şi Eliade în sus. Vai, dar cum mi-am permis? M-a amuţit indignarea, pentru că efortul lor era nul – efortul care contează fusese deja făcut, cu mult înainte, de alţii. Cam aşa şi acum: când ursul ia premiul Nobel, se calcă-n picioare să se fotografieze cu el împăiat. Nimeni nu s-ar duce după el în pădure. Cel mai notoriu e cazul Hertei Müller: înainte de Nobel, cartea „În coc locuieşte o damă” fusese refuzată de-o editură „de gabarit“, aşa că a apărut la Vinea, „cot la coc“ cu autori underground… Iar după Nobel, circul cunoscut… Mă nemulţumeşte la sânge că un scriitor ca George Vasilievici – care-a crezut în literatură cum copilul crede-n cofetării –ne-a lăsat în blogul său, ca-ntr-o sticlă zvârlită-n ocean, un mesaj de naufragiat: „roman tânăr, caut editură“. Niciun ecou, până azi, la mai bine de jumătate de an de la sinucidere. Hilara „epocă foiletonistică“ a lui Hermann Hesse a făcut loc „erei CV-ului“. Un scriitor mort e un mort cu CV. Şi atât.

 

3. Ai vrea să trăieşti din scris?(dacă da, cum vezi posibil acest lucru sau cum reuşeşti acest lucru)

De ani buni îmi stă pe creier o carte cu titlul de lucru Hoax (eventual Mincinos): un bestiar cu toate avatarurile scriitorului strâns cu uşa de facturi, chirii şi alte burdihane flămânde. Mi-am început „cariera“ din pubertate, măsluind scrisorele de dragoste, ca Cyrano (nasul mă recomandă…) – aşa făceam rost de bani de ţigări şi alte, nenumărate, urgenţe. Am sucit nişte minţi… Nu-i în regulă că un autor nu poate trăi din scris „cinstit“, pentru că cei mai mulţi ajung să-şi atârne farmecele prin te miri ce bordeluri: publicitate, presă, discursuri politice şi televiziuni. Nu ţin să trăiesc din scris. Aş putea trăi pentru scris, de exemplu…   

 

4. Cum „cuantifici” performanţa în literatură?(premii, nr. de cititori, statut literar…)

În fiecare noapte, îngerul meu îşi numără penele rupte. În fiecare dimineaţă ridic capul de pe perna umplută cu ele. Când penele mele vor umple perna cuiva, voi fi ajuns şi eu undeva.

 

5. Ai un model de performanţă?

M-au fascinat nenumărate făpturi glorioase, de la Michelangelo Buonarroti până la straniul Von Braun – care-a-nceput meşterind rachete de război şi-a isprăvit suind primul om pe Lună – poate cel mai delirant şi mai frumos happening al umanităţii.

 

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?

Abilitatea de-a descoperi în scriitor un Von Braun care poate sui oameni pe lună doar cu ajutorul cuvintelor.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: