emilian galaicu-păun – un chestionar (X)

X. Dacă…

Ar fi să schimb ceva din traiectoria mea literară, aş schimba – momentul debutului: nu Lumina proprie, Literatura artistică, 1986, Abece-Dor, Literatura artistică, 1989, ar fi trebuit să fie prima mea carte (precum şi este, de fapt). În rest, „cărţile sale – de la Al. Cistelecan citire – se înghit una pe alta, fiecare din ele absorbind esenţialul din cele precedente (nu reluând texte, ci reluând, în alte dimensiuni vizionare, aceeaşi reţea de simboluri şi aceeaşi problematică a condiţiei). Numai neputinţa de a scrie direct cartea ultimă, cartea ‚esenţelor’ sau ‚cartea cărţilor’, l-a determinat pe Galaicu-Păun să se apropie de ea prin aproximări succesive. Căci, altminteri, viziunea sa e un proiect piramidal iar expansivitatea scriiturii nu e decât efectul pervers al contracţiei vizionare şi al densificării implozive a semnificaţiilor”.

N-aş mai scrie, ar fi – cu neputinţă, aşa ceva! Când nu mer’e poezia, scriu proza (tocmai închei romanul Ţesut viu. 10 x 10, o vastă pânză epică, în 10 tranşe, a anilor 1960-2010) & eseu, sau traduc, sau… rescriu texte mai vechi (vezi de ex. poemul – a nu se confunda cu romanul! – Gesturi, diferit de la ediţie la ediţie, şi la care s-ar putea să mai revin, o ultimă oară, înainte de a întoarce pagina).

N-aş mai putea scrie, ar fi – nu doar sfârşitul unei cariere literare, ci şi al unei vieţi de om (însăşi raţiunea mea de a fi stă în acest act, uneori ruşinos, alteori de-a dreptul chinuitor, dacă nu chiar pervers, întotdeauna însă edificator).

Îmi pare rău de ceva, e că limba română nu are cel puţin circulaţia francezei: la calitatea poeziei româneşti din ultimele decenii, cred că s-ar putea alcătui oricând o „Naţională de Literatură”, iar la rigoare şi două, în stare să ne aducă titlul continental, dacă nu cumva şi cel mondial. (Asta pentru a scăpa de „obsesia Nobel-ului”, care – atunci când va să pice în cele din urmă – va stârni tot atâta nemulţumire câtă bucurie.)

E să pun o întrebare suplimentară în acest chestionar şi să şi răspund, aceasta ar fi – mai bine citez două versuri, din (po)em G(eo)-p(olitic), cum ar fi întrebarea şi răspunsul:

„(…) – dacă tot scrie în frunte, de ce se citeşte în palmă, cu mînă

sous les jupes des filles?!… – pubis ovidius na[s-o bage pe mînecă] ştie de ce!”

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: