emilian galaicu-păun – un chestionar (IX)

IX. Cel /Cea /Cele/ Cei mai…

Cel mai…

Bun poem al meu este – “VAcA~ “ (din cele deja publicate).

Important aspect pentru mine ca autor este – să-mi reînnoiesc scrisul, ca sângele, odată cu fiecare poem/carte.

Cea mai…

Mare gafă făcută de când „activez” în literatură a fost – să debutez în plină stagnare post-brejnevistă (1986), cu un volumaş „curăţel” din p.d.v. ideologic (nu tu poezii închinate Partidului, nici ode „prieteniei dintre popoare”, nici imnuri „patriei sovietice”), dar „supt vremi” ca expresie artistică (vai! poetica tradiţionalistă „se pupa” foarte bine cu metoda realismului socialist, altminteri detestată cu toată convingerea unui ins maximalist de nici 22 de ani).

Cea mai mare emoţie am avut-o – când, la puţin timp de la apariţia volumului Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, Dacia, 1994, cu care practic redebutam în literatura română, m-am pomenit că mi „s-a luat” scrisul (într-atât mă investisem în Cel bătut…), à jamais, şi de-odată, din senin – pe dracu senin: mama era într-un spital, tata în alt spital – mi-a venit versul, cap-coadă: „tatăl nostru cel carele-n cer eşti pripon precum eu pe pământ îţi sunt vaca legată cu funia mu”, care a tras de mine, a tot tras mai mult de jumătate de an, dacă nu cumva vreo 9 luni de zile, până s-a născut “VAcA~ “. La rându-mi, am renăscut odată cu acel poem, astăzi reluat de nenumărate antologii, din ţară şi străinătate, încât iată-mă-s proprietarul unei mici cirezi.

Cele mai…

Mari speranţe mi le-am făcut odată cu – apariţia volumului Yin Time, Vinea, 1999, unul „de ruptură”, primit excelent de critica literară, dar „ocolit” de premii, chit că a intrat pe lista finală a USR.

Grele momente au fost atunci când – scrisul s-a întors împotriva mea, literalmente (n-aş vrea să deschid paranteza, mult prea încăpătoare).

Cei mai…

Mulţi bani i-am câştigat pe volumul – Levitaţii deasupra hăului, Hyperion, Chişinău, 1991, apărut în chiar zilele puciului ratat de la Moscova într-un tiraj de 5.000 exemplare, pe banii căruia aş fi putut trăi bine-mersi un an întreg, dacă pe 1 ianuarie 1992 reforma monetară a lui Pavlov nu-i transforma în simple hârtii fără nici o valoare. Acelaşi volum îmi aducea Premiul Ministerului Turismului şi Sportului din R.M., ceea ce în echivalent bănesc a însemnat preţul unui fotoliu (îl mai am şi azi), incomod pentru dormit, dar ideal pentru a veghea până târziu – cu o carte în mână.

Fericiţi oameni pe care i-am făcut cu o carte de-a mea – sunt doi tineri îndrăgostiţi, de-acum un deceniu, certaţi de la o nimic toată (mde, supărările iubirii!…), şi care s-au împăcat cetind (el la Paris, ea la Chişinău) la patru mâini micro-romanul meu Gesturi, Cartier, 1996 (reed.: Litera Internaţional, 2004; Ştiinţa-Arc, 2004).

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: