Prima pagină > nr. 27 ( V. Leac, din septembrie 2010), V. Leac > v. leac – întâmplări (I)

v. leac – întâmplări (I)

un cristian: zi-mi o întîmplare din timpul liceului.

V. Leac: imediat:

Prin ’88, cred,  cînd eram în clasa a X a; atunci cînd încă nu ştiam ce înseamnă adrenalină, dar ştiam că trebuie să fac rost de bani cu orice preţ – bani pentru îngheţata Anei  Maria de care eram mult prea îndrăgostit – iar posibilităţile de cîştig pentru un licean dintr-un oraş mic din nordul ţării erau practic nule. Era o îngheţată la bulină, cum îi ziceam noi, în nişte bidoane din aluminiu înconjurate de gheaţă, după care colegele de liceu se dădeau în vînt (unele chiar te pupau pentru o îngheţată, normal, pe obraz); şi nu cred că cineva şi-ar fi dorit mai mult decît mine să fie pupat pe obraz de Ana Maria. Aşa că trebuia să fac ceva: la început am lucrat pentru un muncitor care turna borduri în cimitir. Munca asta îmi lua timp şi energie, mai mult, îmi degrada degetele, în special  unghiile, la care Ana Maria era foarte atentă. I-am oferit cîteva îngheţate şi pe urmă mi-am vîrît repede mîinile în buzunar. Într-o zi, în timp ce-mi cumpăram o eugenie de la alimentara din apropierea liceului, văd un ţigan cu două sacoşe pline cu sticle goale de 1 litru pentru apă minerală. Am făcut repede un calcul: 10 îngheţate. Pupilele mi s-au dilatat şi un rînjet mi-a apărut în colţul gurii. Planul economic! Toţi adunam sticle şi borcane pentru depăşirea planului economic. Văd şi acum mormanul de sticle şi borcane din spatele atelierelor mecanice. După ce am studiat terenul, au început pregătirile: am împrumutat o salopetă neagră de la nişte muncitori; mi-am făcut rost de o sacoşă şi de un sac negru de rafie, am întrebat-o pe tanti de la alimentară dacă primeşte sticle: care sînt cele mai scumpe, ce cantitate primeşte? În seara următoare m-am hotărît să dau lovitura la Planul economic. După excaladarea unui gard de vreo doi metri din beton eram lîngă sticle. Vedeam zeci şi sute de îngheţate şi nenumărate limbi care le devoră; pe mine mă vedeam cu faţa mînjită de ruj, pe Ana Maria cum se luptă din răsputeri să mă smulgă din mîinile devoratoarelor de îngheţată. Ţin minte că, atunci cînd am sărit gardul încărcat cu sacul şi sacoşa, am produs un zgomot infernal, urmat imediat de lătratul unui cîine. Mintea mi s-a întunecat, inima îmi bătea să-mi sară din piept. Am plasat marfa într-un garaj gol din  apropierea alimentarei. Nu mai ştiu cum am intrat în casă, în orice caz gazda nu s-a trezit – stăteam în gazdă la o familie de zugravi nebuni. Nu eram fiu de ing., nici de dr., nici de altceva.  Eram un licean care vroia să ofere cu orice preţ îngheţată.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: