Prima pagină > Gabriel Daliș, poeme de Gabriel Daliş > poeme de Gabriel Daliş

poeme de Gabriel Daliş

autoportret

: sunt tot mai orb când e vorba de oameni.

văd numai ferestre vechi prăbușindu-se

din pereți

pe străzi înguste

pline de ceilalți oameni.

par un înviat

trezit pe o streașină.

m-am închegat în mine

ca sângele sub o căzătură,

dorm într-un pat înfricoșător și adânc

și niciun vis şi nicio parte trează.

îmi place să mă ascund

îmi place să caut

sunt ca un câine mare și alb

abia găsit.

––-

lampa

: să-mi dărâm casa,

să sugrum animalele în ogradă

cu palmele.

.

să mint o femeie până mă va iubi mult

să o leg de un zid

să-i tai cu o foarfecă părul

să-i omor lişiţele cu o lopată

să-i bat obrazul cu scuipat

rece.

.

apoi să mă așez

pe jos

cum se așază și praful pe o lampă

aprinsă.

–––

spaimă

: mă scutură de umeri

din fiecare somn abia sosit

mă trezește

sub o piele zdrobită.

.

îmbrățișarea mi se pare acum

un întuneric între pat și pernă.

( Din volumul : până mereu, ed. Charmides, 2010 )

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: