mandala – povestea cărții (experiment bdp)

Am început să scriu Mandala în noiembrie 2002, după moartea bunicii mele. Primul poem a fost, în ordinea cronologică a scrierii, decojesc pielița unei felii de portocală (al cincilea din carte). În câteva săptămâni am mai scris câteva texte, care au alcătuit grupajul intitulat, încă de la început, Mandala – probabil datorită lecturilor mele de mistică, simbolistică și psihanaliză din acea perioadă de adolescență tulbure și (pseudo)depresivă.

Cum activam pe atunci în cenaclul „Pătratul literar” condus de Mircea Țuglea, mi-am anunțat intenția să citesc grupajul Mandala, format din vreo zece texte. Reacțiile au fost foarte diverse. George Vasilievici venise și el la cenaclu – era consternat. Îmi amintesc că un prieten din liceu, care rareori comenta în cadrul cenaclului, deși participa întotdeauna a ședințe, a spus că aproape îi venea să vomite – lucru care mi s-a părut de bun augur. Nu îmi doream altceva decât ca poezia mea să stârnească reacții. Visam, la vremea aceea, la o poezie de maximă violență imagistică și lingvistică.

Nu după mult timp, cum eu îmi făceam veacul prin cabinetul de limba și literatura română (mă pregăteam pentru etapa națională a olimpiadei), Mircea Țuglea – pe atunci profesor la același liceu – înainte să intre la o oră, mi-a spus, aproape în treacăt, că textele mele din Mandala vor apărea în Paradigma. Șocată, nu am putut să am nicio reacție, nu l-am întrebat nici măcar când va apărea numărul. Era vorba de numărul despre „generația 2000” al revistei, apărut în primăvara lui 2003. În iunie am citit aceleași texte la cenaclul Euridice al lui Marin Mincu, care activa pe atunci la Uniunea Scriitorilor.

Am mai scris la volum pe tot parcursul lui 2003 și 2004. Același grupaj vechi, citit la Euridice, a apărut și în antologia Generația 2000 (Pontica, 2004) – și mi-a părut rău că nimeni nu mi-a cerut măcar o variantă actualizată a textelor, dacă nu o selecție personală.

Prin februarie 2005 mi-am „aranjat” volumul, am renunțat la o serie de poeme și am făcut mici rectificări pe marginea altora. Am dat manuscrisul la editura Vinea, deși aveam o „ofertă” de publicare și din partea lui Marin Mincu, la Pontica. Mandala a apărut în mai 2005 la Vinea, în cadrul târgului de carte Bookarest de la TNB. Mi-am dat seama, chiar înainte de apariție, că aș fi renunțat și la alte câteva poeme – dar era deja prea târziu. Într-un fel, Mandala ar fi trebuit să apară în 2004, pentru că a fost scrisă, în mare parte, în 2003. Pe de altă parte, aș fi putut aștepta încă o vreme, dar ar fi trebuit, cel mai probabil, să renunț de tot la ea. Așa că, până la urmă, mă bucur că a apărut și în 2005, când am împlinit douăzeci de ani (mai ales că întotdeauna am avut un fel de superstiție favorabilă în legătură cu anii terminați în 0 sau în 5). Mandala este cartea adolescenței mele „tulburate”. Și mi le asum pe amândouă.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: