Prima pagină > nr. 24 (Oana Cătălina Ninu, din iulie 2010), Oana Cătălina Ninu > oana cătălina ninu – fragmente dintr-un interviu inedit

oana cătălina ninu – fragmente dintr-un interviu inedit

Hai să-ncepem c-o poveste care mă irită. Există printre vuvuzelele generaţioniste sintagma asta cum că poezia ta se trage din versurile Angelei Marinescu (există chiar un personaj care tot insistă pe treaba asta; nu vreau să anticipez răspunsul, dar mi se pare o prostie să repeţi o formulă neverificată şi pusă doar în context). Când ai citit prima dată poezia Angelei Marinescu şi de ce crezi că ştampila asta de urmaş al nu ştiu cărui scriitor se tot vehiculează în lipsa unei păreri critice reale?

Povestea cu influența Angelei Marinescu asupra poeziei tinerelor poete care au debutat după 2000 a început cu ceva vreme înainte ca eu să public poezie. De fapt, prima asociere a fost făcută în legătură cu poezia Elenei Vlădăreanu, urmată de poezia Mirunei Vlada. Fisurile Elenei din 2003 și Poemele extrauterine ale Mirunei Vlada din 2004 au stârnit, în rândul criticilor și, mai ales, în rândul poeților de cenaclu (pe atunci, Cenaclul Euridice al lui Marin Mincu își trăia zilele de glorie), tot felul de aprecieri. S-a creat, în mediul literar românesc, un fel de manie a asocierilor, a influențelor, a falsei necesități de a aparține de o anumită formulă poetică. Era o vreme (și poate că mai este și astăzi, doar că mai puțin vizibilă) când nu se putea discuta despre poezie sau despre proză decât găsind sau scornind similitudini cu cărțile scriitorilor pe care fiecare îi purta în bagajul său (mai vechi sau mai nou) de lecturi. Nu se putea vorbi despre un tânăr autor decât așezându-l lângă un altul mai mult sau mai puțin cunoscut. Bineînțeles, ar fi multe lucruri de precizat în această direcție. Țin doar să spun că insistența de a găsi modele s-a dovedit, adeseori, forțată și impresionistă. Nu cred că în felul acesta ar trebui să se vorbească despre niște texte sau despre niște autori.

În ceea ce mă privește, cum am mai spus pe undeva, am citit-o pe Angela Marinescu undeva pe la sfârșitul liceului, în primăvara lui 2004, când Mircea Țuglea (care ținea cenaclul „Pătratul literar”) mi-a adus Parcul. Cât despre celelalte volume ale Angelei Marinescu – le-am citit când am ajuns în București și am intrat la Litere. Or, Mandala a fost scrisă, în mare parte, din toamna anului 2002 și până prin toamna-iarna lui 2003. Așadar, o legătură directă nu a existat niciodată. Ceea ce nu exclude în niciun fel faptul că poezia din Mandala ar putea fi „situată” într-o anumită paradigmă tematică din care face parte, printre alții, și Angela Marinescu.  

   

Ca şi-n clasa politică, există partide. Literare. Cum miroase a ciolan, scriitorul nostru mioritic, chiar şi cel mai tânăr, dă să muşte. Pomanagii, pleşcari, milogi, cu duiumul.  Unul n-ar cumpăra o carte sau o revistă. Şi, mai mult, unul n-ar refuza ceva, fie şi stricat (vezi asocierile care mai de care mai ciudate, de genul : se-njură cu x, dar tot cu x merge la lectură). Practic nu cred că funcţionează onestitatea, iar coloana vertebrală e doar o expresie. Cum îţi explici apetitul pentru gratuităţi în lumea literară (mai ales cea juvenilă) şi cum vezi falimentul moral pe care această lume a bârfei şi a făţărniciei extreme şi-l cultivă fără jenă? Vorbim despre oameni care nu ştiu să-şi ceară scuze, care n-au un cod al onoarei şi care, în numele sau în speranţa gloriei literare, ar face orice (dacă s-ar putea să fure contribuția altora la nota de plată de la o masă comună, cu-atât mai bine – e doar un exemplu teoretic, chiar dacă cu rezonanță în, chipurile, lumea literară) .

Sunt de accord cu existența a ceea ce desemnezi, vădit ironic, drept „partide literare”. Există, într-adevăr, un „machism” (dacă aș putea zice așa) specific unui număr însemnat de scriitori români. Fiecare încearcă să fie în top, iar pentru a ajunge acolo se aliază cu unul și cu altul, după propriul interes, după nivelul de „glorie” pe care acesta din urmă i l-ar putea asigura într-un anumit context și la un anumit moment. Dar nu aș generaliza. Lucrurile astea nu se întâmplă doar în mediul literar, se întâmplă în orice mediu strict specializat. Și e mare păcat că ideea de competiție (cu adevărat necesară) este înlocuită, de prea multe ori, de invidie și de gândirea de tipul „să moară și capra vecinului”. Lucrurile astea țin de mentalite, nu neapărat de un anumit mediu social sau de un altul. Dar cum am anumite tangențe cu mediul literar, în interiorul lui toate aceste gratuități pur și simplu mă dezgustă…

interviul urmează să apară în Observator cultural

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: