Prima pagină > 1. Supliment BdP, 2003, Experiment BdP, nr. 22 (Răzvan Ţupa, din mai 2010), povestea cărţilor, Răzvan Ţupa > răzvan ţupa – fetiş (2003) / povestea cărţilor (experiment BdP)

răzvan ţupa – fetiş (2003) / povestea cărţilor (experiment BdP)

fetiș (2003) – amurgul poeziei la tipar (sau ceva în genul)


Pe atunci, Nicolae Țone ştia că poate să publice la editura Vinea cam tot ce înseamnă poezie care contează. Nu prea avea concurenţă, aşa că faptul că pierduse ocazia de a publica debutul câştigător la Eminescu pentru 2001 a luat-o destul de personal. Aşa că, în locul unei cărţi noi, a acceptat să publice o ediţie revăzută a fetişului din 2001. Ordinea secţiunilor din volumul iniţial era inversă, şi apăruse o secţiune de inedite, corpurile româneşti. Îmi amintesc şi acum, cum a fost legat şi acest volum de Un Cristian şi de Constantin Vică. De la reeditarea fetişului s-a ajuns la o întreagă colecţie de cărţi în a doua ediţie la Vinea. Cristi a adus autori, Kostea a făcut copertele. Domnul Țone a dat drumul maşinii de tipărit. Probabil cu strângerea aceea de mână cu Cristi şi cu Kostea după ce exemplarul 300 a ieşit din print mi s-a încheiat şi debutul pe hârtie. Începuse cu 5 ani înainte în revista doamnei Gămulea de la post-liceala de bibliotecari şi se termina acum, când fetiş urma să intre în câteva librării. O variantă a acelui volum poţi să o downloadezi aici http://www.scribd.com/doc/27508444/FETIS-2003
Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: