răzvan ţupa – un poem inedit

poetic – Monument de aer

Din toate câte nu se spun şi poate/ chiar lucrurile de nu se întâmplă niciodată

sunt structuri care scot oraşe întregi din guri/ Bucurii limpezi

ridicate pe neaşteptate din ani lungi/ de şoapte pe care nu ai apucat să le-nţelegi

dar exact când nu te uiţi apar:

Coloane de respiraţii şi toane pasiuni clare/ peste care ai trece rece dar fiecare

Întrebare se găseşte fix în corpul tău

întins peste toate de la început/ până cândva foarte departe

chiar dacă nu ai putut să îţi amineşti încă:

Dintr-un capăt la celălalt/ al istoriei totul crede sincer într-un singur

corp cu părţile lui unele imaginate, altele

prinse în mijlocul fiecărei mişcări/ şi chiar împinse în margini în intensitatea

diurnă, apropierii ca nişte unghii ca părul crescute doar

ca să te apere/ de zgomotul tău, de căldura fiecărui organ

din care aprinzi flama calmă a fascinaţiei

Lucruri care sunt numai cuvinte/ doar când sunt zise există

te bucuri, altfel rămân pentru totdeauna/ linişte foşnitoare

şi atingerea de fiecare dată când toate astea/ sunt spuse undeva se mai află încă

din nou persoana cea mai frumoasă şi,

de atâtea ori, ca şi poemul, ca şi/ oraşul, persoana asta

eşti tu,/ respiraţia completă