Prima pagină > chestionarul lui Mihail Vakulovski, Nora Iuga, Uncategorized > Nora Iuga şi chestionarul(1-2) lui Mihail Vakulovski (exclusiv BdP)

Nora Iuga şi chestionarul(1-2) lui Mihail Vakulovski (exclusiv BdP)

Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

În copilărie, mi-amintesc, eram la Sibiu, în clasa a IV-a primară, la Ursuline. Jucam jocuri germane, fiindcă nu aveam decât colege săsoaice. Jocul ăla care-mi plăcea mie cel mai mult am auzit că se numea pe româneşte „Rege, rege, vrem ostaşi!”. Probabil, dacă-l jucam în limba română cu textul ăsta, pentru mine n-ar fi avut niciun haz. I-auziţi cum era în germană; încerc să-l traduc pe româneşte: „Şi vine-un domn din Ninive, Ninive, Ninive, rege din Pillatus. Pe cea mai mândră să i-o dai, să i-o dai, să i-o dai, să i-o dai, rege din Pillatus… şi bineînţeles tocmeala asta se sfârşea cu lupta corp la corp şi câştiga cel mai tare. Interesant, abia acum îmi explic, de ce mă fascina jocul ăsta. Nu pentru miza lui, ci pentru poezia acelui text care avea ceva necunoscut, numele exotice, misteriosul domn din Ninive… şi ce voia? Voia o fată. Mereu ardeam de nerăbdare şă fiu eu fata… cu frică şi cu dorinţă ardeam. Şi mai era un joc care-mi plăcea mult fiindcă era mut. Se chema „Statuile”. Cineva te lua de mână şi te învârtea până ameţeai şi-ţi dădea brusc drumul, iar tu trebuia să rămâi nemişcată, în poziţia în care te-ai oprit. Erau atât de ciudate acele figuri contorsionate statice; mi se părea că ne vrăjise cineva şi că vom rămâne toată viaţa aşa. În felul ăsta îmi închipuiam pe atunci că trebuie să arate muzeul figurilor de ceară. Poate aveau şi astea misterul lor, aşadar vatelina, aia care iese la iveală numai când se descoase căptuşeala.

Când te întâlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

Îţi închipui că la vârsta mea ar fi normal să vorbesc de trecut. Sinceră să fiu, mi-ar plăcea, pentru că pe atunci vorbeam de literatură ca despre iubire, fiindcă în viaţa adevărată nu se prea trăia, se aştepta. Acum nu mai vorbim despre literatură ca despre iubire, vorbim ca de o marfă de consum, ca despre fetele de noapte de pe Oranienburger sau Stuttgarter Platz. ce scoatem pe piaţă, cu cine defilăm, cu cnem scoatem banii?

Anunțuri
  1. Lil
    Mai 2, 2010 la 7:24 pm

    Ce bucurie! „Statuile” au rămas la fel şi peste 20-30 de ani, undeva, mai în sud, mai precis la Craiova.
    În schimb, „Rege, rege, vrem ostaşi” s-a scindat în două jocuri: „Ţară, ţară, vrem ostaşi” şi „Vine-un domn din Bucureşti”.
    În cadrul primului erau două „tabere” aflate faţă-n faţă la distanţă 6-8 m, alcătuite din copii care se ţineau strâns de mâini, ca şi cum ar fi vrut să se integreze în absolut. Un reprezentant al uneia dintre acestea se adresa celeilalte tabere: „Ţară, ţară, vrem ostaşi!”. „Şi pe cine?” era întrebat în cor: „Pe Marcel!” (de exemplu, sau Mihai, Cătălin, Radu, Sorin, Mena, Dorina, Puşa, Dana etc.). Şi cel desemnat îşi lua avânt şi din fugă corpul său trebuia să taie într-un loc pe care-l bănuia vulnerabil cordonul de mânuţe şi trupuri. Şi dacă reuşea, se întorcea în tabăra lui, iar dacă nu, era luat prizonier. Ş.a.m.d.
    Al doilea joc se defăşura tot pe echipe şi era mai mult o competiţie de creativitate. Îl jucau numai fetele. Dintr-o tabără se desprindea cineva, îndreptându-se într-un fel de ritm dansant şi cântând: „Vine-un domn din Bucureşti, dia-dia-da!”-. Şi i se răspundea tot în cor: „Ce vrei, domne, ce pofteşti, dia-dia-da?”. „Eu poftesc o domnişoară, dia-dia-da!”.”Şi pe care domnişoară, dia-dia-da?”. „Pe domnişoara Luiza, dia-dia-da!”. (Să zicem, sau Mirela, Arabela, Adriana, etc.). „Nu putem că-i-nchisă-n casă, dia-dia-da!”. „Şi ce face-acolo-n casă, dia-dia-da!”. „Stă la masă şi visează, dia-dia-da!”. (Sau pictează, valseză, argumentează, perorează, etc.).”Daţi-ne-o şi pe fereastră, dia-dia-da!”. „Şi ce dar îi dăruiţi, dia-dia-da!”. Ei, şi de-aici începea partea inventivă:”O peereche de cercei, garnisiţi cu şoricei” sau „O pereche e sandale, garnisite cu sarmale” sau „O pereche de papuci, garnisiţi cu nişte nuci” sau „O rochiţă de mireasă, ca să zboare peste casă”, „O peereche de mamuţi, garnisiţi cu nişte struţi”, mă rog, în funcţie de imaginarul fiecăruia.
    Se dădeau şi premii celor mai inspirate dedicaţii (peştişori, susan, alviţă şi bragă de la domnul turc aflat cu prăvălia încă peste drum) şi se dădeau şi pedespse (porunci) pentru cei care încălcau regulile…Vremuri…Îi mulţumesc doamnei Nora Iuga pentru reînvierea acestor amintiri.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: