Miruna Vlada şi chestionarul lui Mihail Vakulovski

Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

În copilărie am fost o fanatică a jocului cu păpuşile.  Cred că îmi permiteau foarte bine sa fantazez, să-mi dau frâu liber imaginaţiei. Făceam tot felul de scenarii complicate, ajungând la un moment dat (clasele a 6-a, a 7-a, perioadă cam târzie pentru astfel de joculeţe, ce-i drept) să mobilizez în scenariile mele peste 20 de păpuşi. Ştiu că mă amuzam atunci când scenariile erau prea complicate şi nici eu nici colegele mele de joaca nu mai puteam urmări firul poveştii. În adolescenţă jocurile s-au rezumat la cele de limbaj, celebrele „Cadavre exquise” fiind preferatele mele (am o colecţie impresionantă de poeme scrise în comun în cele mai stranii împrejurări).

Când te întâlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

Trecutul este cel care ne leagă dar începem să îl desfăşurăm cu nostalgie doar după ce epuizăm datele prezentului. Dar cea mai mare pondere o dăm amintirilor.

Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

Am practicat timp de un an de zile karate Shotokan şi când privesc acest sport la TV mă apucă uneori dorinţa de a-l aprofunda. Am avut un Sensei care ne ţinea şi prelegeri frumoase şi ne arăta că acesta nu este un sport, ceea ce facem nu sunt simple tehnici „de bătaie” cum sunt considerate adesea, ci forme de explorare a sinelui, pacificare, spiritualizare realizată cu energiile trupului. Un alt sport pe care îmi place să îl joc este basket-ul. Dar de privit preferatele mele sunt fotbalul, patinajul artistic şi înotul sincron. Mă atrage probabil combinaţia între duritate şi eleganţă, între efort fizic maxim şi senzaţia de plutire pe care anumite sporturi ţi-o dau.

Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

Până acum am scris în cheie autenticistă, şi am urmat orbeşte această grilă. Aşa că în mare parte am jucat onest. Nu am transferat în ficţiune ceea ce nu mi s-a întâmplat. Cu toate astea un personaj liric, să spunem aşa, omoară cu sadism gândaci şi stă printre şobolani foşgăitori. Eu nu aş putea face asta, acolo am transferat clar în ficţiune.

Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?

Profesoară. Ar fi cea mai frumoasă meserie pentru mine. La gimnaziu. Copiii mă încarcă foarte mult cu energie.

Ce sentimente/stări te enervează?

Neputinţa. Atunci când simt că nu pot să duc ceva la bun sfârşit sunt de-a dreptul terorizată de această stare.  Şi mă enervează că sunt prea atentă la părerile şi reacţiile celor din jurul meu şi asta adesea îmi paralizează acţiunile.  Sunt stări pe care nu le pot controla şi care mă enervează pentru că sunt imprevizibile.

O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

M-aş lăuda cu faptul că am participat constant, timp de 5 ani, la un cenaclu literar deşi în acest timp, adolescentă fiind, puteam face multe alte lucruri. Şi că m-am ţinut de poezie, deşi totul în jurul meu a fost potrivnic. Părinţii meu s-au bucurat nespus pentru premiile literare pe care le cîştigam ca elevă în diverse localităţi ale ţării. Îmi adfuc aminte că câştigarea concursului de poezie la Roşiorii de Vede in clasa a 10-a i-a bucurat peste măsură. O dată am luat şi premiul literar de la Beiuş şi au fost de-asemenea foarte mândri. După ce mi-am publicat primul volum şi-au ponderat entuziasmul.

Dacă ai cânta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cânţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?

Teoretic sunt cam fundamentalistă în ceea ce priveşte compromisurile, dar depinde şi de situaţia în care m-aş afla. Aş fi ipocrită să spun că dacă nu aş avea nici un ban şi nici o altă soluţie nu aş accepta să cânt manele. Deşi aş prelungi foarte mult luarea unei asemenea decizii. Ca scriitor nu aş accepta să mi se ceară să scriu într-un fel anume sau pe o anumită temă, dată la comandă.

Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?

Aş lua premiul şi l-aş împărţi cu acea persoană.

Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

Prin intermediul multor coincidenţe fabuloase, misterioase cărora nu am dorit niciodată să le desconspir originea. Şi pentru că nu mi-a fost niciodată teamă să mă las purtată de instinct în dauna raţiunii.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: