ioana nicolaie şi chestionarul lui mihail vakulovski

Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

Au fost două: fotbal şi „Ţară, ţară vrem ostaşi!”. În adolescenţă, jocurile au dispărut. Au rămas cărţile.

Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

Nu mai am „primi prieteni”. Nu din clasele mici, în orice caz. Am mulţi fraţi însă, pe care-i văd puţin şi rar. Vorbim atunci despre imaginile noastre străvechi. Turnăm, astfel, încă un strat de culoare pe ele.

Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

Am jucat cîţiva ani handbal. În echipa şcolii. Am cîştigat multe meciuri, am fost la campionate. M-am antrenat, aveam curaj. În jurul terenului se-agita mereu galeria. Deşi aş fi vrut postul de inter, eram mereu doar extremă. Acum e altceva. Sporturile, la tv, nu-mi plac. Detest şi ştirile sportive, jumătatea de oră cu false ştiri despre fotbal. Vreau, totuşi, să fac puţină mişcare. Poate să alerg, să-mi cumpăr o bicicletă, să joc ping-pong. Doar să fiu sănătoasă.

Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

Eu am scris, în general, cărţi foarte legate de biografia mea reală. Acolo unde am inventat – în „O pasăre pe sîrmă”, mai mult – nu mi s-a părut că-mi scot fantasmele din sertar sau că-mi rezolv o frustrare. Cărţile sînt autonome, trăiesc singure, au o mecanică interioară. Şi personajele trebuie să fie diverse. Nu ştiu cum e să faci doar eroi negativi. Dar, cred că, pînă la urmă se poate. Deşi textele sînt mereu revelatoare. Oricît ai construi, în desenul adînc e vorba tot despre tine.

Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?

Vreau să scriu. Să am timp de scris. Dar, în mod normal, fac drumuri lungi prin oraş. Mă ocup de copil, de casă, de ce e nevoie. Timpul e undeva, foarte aproape, dar cu puţine intersecţii spre mine. Mi-a plăcut să fiu profesoară. Dar nu mai sînt, fiindcă acolo e vorba de bani.

Ce sentimente/stări te enervează?

Stările depresive. Pentru că, o dată ce-ai nimerit cu vîrful pantofului în ele, eşti atins, deci greu de vindecat. Eşti după gard, n-ai de ales.

O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

Am scris cîndva „Eu ştiu că nu mă pot mîndri cu nimic…”. Vocea era a copilului. Lucrurile nu s-au schimbat. Între ce-ar fi putut să mă bucure şi lumea părinţilor se afla o mare prăpastie. Şi azi, cum aş putea să mă laud în faţa băieţelului meu? N-ar fi cum nu trebuie, de fapt?

Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?

Scriu şi cărţi pentru copii. E oare mai uşor să gîndeşti ceva coerent pentru oameni mici, decît să faci opuri înţepate pentru cei mari? Oare e vorba de bani în literatura noastră veşnic strînsă cu uşa? Ca scriitor n-aş putea – deci n-aş accepta – să fac ceva ce nu-mi este propriu. Nu-i admir pe artizani, pe cei care mimează, pe vînătorii de glorie, pe comercianţi.

Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?

Ce meriţi şi ce nu poate e cuantificabil în sport. Cu literaţii e altfel, cei mai mulţi nu se pot concepe nici pe locul doi, darămite pe trei. În ce mă priveşte, premiile mele au fost mai mult la şcoală. Dacă m-aş pomeni cu unul acum, aş zice că nu e în regulă, că sistemul nu funcţionează, că s-a dereglat.

Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

Găsesc că azi sînt mult mai puţin decît acum zece ani, sau acum douăzeci de ani. Deşi între timp am publicat cărţi, trei de versuri şi o antologie, un fals roman şi-un roman, dar şi „Aventurile lui Arik”. Deşi acum am propriul culoar, propriul loc, sînt undeva. N-am ajuns inerţial aici, ci străduindu-mă, pariind de timpuriu doar pe asta. Nu-i invidiez, deci, pe scriitori. Ştiu că au avut toţi dramul lor de noroc, dar şi că strîng în continuare dinţii pentru ceva.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: