aida hancer – povestea cărţilor

Am rupt-o la fugă din realitate

motto: Acum serios, câte şanse sunt să prinzi o fată de împărat care se furişează de trei ori pe noapte în camera de scris şi nimeni nu-i dă de urmă?

Pe la 17 ani, întâmplător, mi-a venit ideea să-mi scriu cărţile, aşa că nu mi-a trebuit mult timp ca să neglijez puţin şcolile şi să mă întorc la lucrurile cu adevărat importante, adică la poezia altora- mai întâi, şi în cele din urmă la poezia mea. Aşa încât mi-am făcut bagajele (adică am adunat cam tot ce era util şi corect din jurul meu şi am aruncat nu în foc ci sub pat, fiindcă nu cred că „trebuie, tată, să rămâi între lucrurile utile”) şi am rupt-o la fugă din realitate.

Pe urmă, aşa cum se cuvine să facă orice copil dulce şi năzbâtios, cu aspiraţii de Herta Muller, am învăţat să-mi scriu numele pe o foaie, şi mai târziu să pun, alături de nume, şi poezii comandate de-un dictator imaginar, unelte ale sistemului meu personal şi imaginar şi care nici acum nu reuşesc să funcţioneze întocmai ca un sistem, da’ merge.

Voi toţi aţi jurat că volumele mele una-s, chiar dacă pe mine împrejurările m-au forţat să le fac două, şi mai ales cu nume de femei şi mai ales femei, fiindcă pentru o carte-bărbat nu primisem instrucţiuni precise de sus, şi nici n-avea sens să risc. Astfel că m-am gândit că am să pun fratele siamez în femeia mea preferată, în Amadiada. De aici a pornit totul, acest volum apărut la editura Princeps în 2008 înseamnă pentru mine mult mai mult pretenţioasele copilăreli din Eva nimănui, cartea bucureşteană. Prin simplul fapt că Amadiada e cartea mea bosumflată de suflet iar eva cartea de luptă, vă sugerez că n-aveţi decât să citiţi pe una din ele de la început la sfârşit tur retur şi tot nu veţi înţelege prea multe. Ceea ce vreau să spun este că n-am scris două cărţi, şi că barza se simte confortabil şi-ntr-un picior, oricât de subţire vi s-ar părea vouă că este.

Şi-apoi marfa o dată adusă din străinătăţuri trebuie vândută la suprapreţ. Dacă n-are fundă îi pui şi tot aşa, de m-am gândit să îmi sprijin volumul bucureştean de-un manifest prea puţin obraznic pentru vârsta mea de acum, dar pertinent pentru anii de-atunci. Ca să nu mă trădez definitiv să vă păcălesc cu ceva argintărie şi să vă fac să vă simţiti vinovaţi de neglijarea fratelui meu siamez, v-am scris aceste lucruri pentru ca eva nimănui să vă pară sinceră, curăţată de simboluri şi bătrâniciozităţi, pusă pe şotii şi pe jucat şah cu poeţii (şahiadele).

Pe urmă am pus cursa mea de şoareci la Gaudeamus, În vara lui 2008, ca să mă conving că pisica nu-i o invenţie inutilă. Deşi n-am aflat nici până acum, am reuşit să lansez cărţile, să prind prietenii şi să-i scot din cursă nevătămaţi şi încântaţi de cărţi, mai ales pentru că neobişnuiţii locului şi obişnuiţii textelor mele s-au adunat acolo. Venise până şi nepregătitul cu temele- Robert Şerban cu timişoara lui fistichiu agăţată la rever şi-a vorbit despre cărţile mele.

Oricum, ca la o nuntă de oameni bogaţi şi superstiţioşi, ziua de lansare s-a încheiat cu o ploaie, o straşnică şi prăfoasă ploaie bucureşteană, după care ne-am făcut şi mai curaţi şi ne-a apropiat şi mai mult. Dar ce să faci cu moldoveanul care, încântat de cărţile prospăt ieşite de sub tipar, se gândeşte să aplaude întocmai şi în Moldova lui! Am luat rapidul de Iaşi şi m-am dus acolo de unde niciun sudist nu se mai întoarce, anume la Iaşi, unde ninge cât ninge şi-n rest se-alintă prin Parcul Copou.

Acolo s-a lăsat iar cu scâncete pe seama Amadiadei, volumul despre care Bucureştiul nu zice nimic. Şi m-am lansat eu cât m-am lansat, tot într-o petrecere până-n examenul de bacalaureat, după care capul lui Harap Alb a fost lipit cu apă vie, apă moartă şi trei smicele de măr dulce şi-atât.

Acum serios, câte şanse sunt să prinzi o fată de împărat care se furişează de trei ori pe noapte în camera de scris şi nimeni nu-i dă de urmă?

Şi fetele (cărţile) mele nu-s încă de măritat. S-or duce după cine le place.

Anunțuri
  1. BengDark
    Martie 2, 2010 la 8:01 am

    placut, relaxant (a mers de minune sa fie citit in dimineata asta la cafea…)!
    apropo…poza, care de altfel e chiar faina, unde este realizata? (defect profesional :D)

  2. aida
    Martie 25, 2010 la 10:04 am

    pe caraiman 😛

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: