aida hancer şi chestionarul lui mihail vakulovski

Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

Aveam 10 ani şi săream elasticul, de dimineaţă până seara, când se retrăgeau puii pe sub cloştile lor.

Când te întâlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

Despre trecut, când vine vorba de fiecare în parte. Fiindcă altfel, prezentul este comun, şi ne place să-l actualizăm la fiecare revedere.

Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)? Înotul  în practică şi patinajul artistic în direct.

Spune şi tu, dacă aş fi practicat patinajul aş mai fi dublu-debutat?

Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

Să ţipe în biserică.Eu nu fac asta decât în gând.

Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?

Meseria de profesor universitar pare aşa tentantă… de la 40 în sus.

Până atunci bibliotecară, ca să număr firele de praf de pe mantaua lui Gogol, şi câteodată să mă izbească lumina.

Ce sentimente/stări te enervează?

Să nu pot să scriu.

O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

Apariţia în paginile României literare, pe când eram de 19 ani, motiv pentru care tirajul ziarului s-a epuizat. Şi ei credeau că făcuseră treabă bună..

Dacă ai cânta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cânţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?

N-aş cânta manele, ci aş mânca mai puţin. Sau aş citi cărţile şi-apoi le-aş da înapoi la anticariat. N-aş accepta să plătesc publicarea unui volum.

Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decât cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?

Aş gândi greşit despre mine că sunt mai bună, şi-aş scrie din ce în ce mai prost. Aş încerca să îndrept lucrurile scriind o cronică pozitivă cărţii lui, dar n-aş mărturisi adevărul.

Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

Habar n-am. Probabil fiindcă m-au plagiat în revista liceului acum mulţi mulţi ani…

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: