andra rotaru – un chestionar (V-VII)

V. (Auto)portret

1. un autoportret (în cuvinte)

Fără înfăţişare, şi să se audă multe poezii din locurile pe unde mă plimb încât unii să se sperie, alţii să înceapă şi ei să cutreiere.

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra)

Putem la fel de bine să fim nişte străini fără înfăţişare, care trecem unii pe lângă alţii uşor. Nu am putea fi despărţiţi aşa, pentru că nici nu am început să ne vedem.

VI.Ce-mi /ce-ţi

1. Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor?

Să am timp, să nu mă grăbească nimic. Să mă bucur de timp, să nu îl grăbească nimic.

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori (vreodată)?

Ţi-aş dori să poţi să sari din vârful unui munte dacă îţi place cu adevărat ceva. Nu ţi-aş dori să gândeşti nici măcar o secundă înainte de a te arunca.

VII. Ce-aş cere / pretinde:

1. Unui editor căruia îi predau manuscrisul

În primul rând să fie el însuşi un poet pe care să-l apreciez (cazul superideal), dacă predau un manuscris de poezie. Dacă nu e poet, atunci alegerile editoriale pe care le-a făcut în trecut să fie absolut remarcabile. Să nu fie la o editură ale cărei alegeri anterioare au fost mediocre. Să nu fie reprezentată editura de un amalgam de cărţi – de la slabe la bune, ca nişte flori de plastic pe care le-ai putea lua şi de la talcioc.  Apoi editorul să fie suficient de curajos să susţină cartea din toate celelalte puncte de vedere (media, promovare, lansări, difuzare, un nr. de ex. demn de o carte de poezie, şi să poţi sugera şi tu, autorul unele lucruri- fără orgolii prosteşti sau tăceri excesive, să-ţi fie plătite drepturile de autor, şi toate celelalte drepturi legale ce derivă din publicarea unei cărţi, etc.)

2. Unui jurnalist care mă intervievează

Să nu-mi pună întrebări cretine, clişeizate, să nu trunchieze frazele, să nu-mi ceară să dau interviul pe reportofon ca să scoată apoi ce are el chef. Să poată, în cazul în care nu are habar de scrierile mele, să mă provoace să povestesc. Uneori e mai interesant cum gândeşte un scriitor pus în diverse situaţii, decât să vorbească despre operele lui. Să am libertatea să vorbesc cum îmi doresc, să inventez, să râd, să mint cu o mare crispare, să fiu scriitor şi în situaţiile acestea, să roşesc/îngălbenesc pe hârtia aia de ziar sau ce o fi. Să nu fie nevoie să dau bine… să am libertatea de a mă face de râs. E hilar şi minunat să poţi să o faci.

3. Unui juriu la un concurs naţional de debut

Păi în faţa unui juriu la un concurs de debut naţional vii doar cu cartea. În general nu ai habar ce e cu juriile, cu oamenii de acolo, nu ştii componenţa, cum se fac alegerile, ce e cu tine acolo poate (nici prin cap probabil nu-ţi trecea şi te miri şi faci o faţă tâmpă, apoi ţi se urcă cumva la cap şi spui că nu te duci la decernarea premiilor dacă te cheamă… nu de alta dar mori de frică ptr. că e mai uşor să-ţi citească alţii poemele decât să te bâlbâi de emoţii tu pe o scenă, sau să ai posibilitatea să-i cunoşti pe cei la care te uitai înainte ca la nişte supereroi…sau aşa a fost la mine).

Ar fi minunat să fie nişte genii cu toţii, incoruptibili şi foarte la curent cu debuturile, cu poezia şi nu numai.

4. Unui agent literar

Ahi, ce mi-aş dori să o văd pe asta. Un agent pe bune, la noi în ţară. Păi în general agentul ar trebui să fie o damă de lux, scoasă în locul tău la produs (intelectual şi monetar). Care să nu vină cu vreo boală românească sau metehne noi, ci cu un rânjet mare pe faţă după negocieri. Să fie fericit el, şi noi, cei reprezentaţi de el. Poate şi mai şi, cu bani în cont, pe care să-i foloseşti ca să zbori pe lângă Oceania şi să mai scrii ceva. Şi eventual să ai bani să-ţi mai angajezi încă un agent apoi, nu doar ptr. bătrâna Europă.

5. Unui organizator de festival literar

Să fie absolut nebun. Să ştie kenyană, să înveţe araba când se duce la sală sau când merge la serviciu cu bicicleta. Să-i facă pe cei invitaţi la festivaluri să creadă că lumea e undeva pe un ponton, stând cu picioarele în apă şi mestecând gumă care se topeşte pe cerul gurii. Să fluiere în sală în loc de banalele aplauze, să danseze de bucurie, să-şi dea tricoul jos şi să ţipe dacă ceva a ieşit bine. Şi cum toate ies bine, să facă şi o tsukahară.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: