andra rotaru – „povestea cărţii”

Nu e o poveste. Ca de fiecare dată, vine cineva. Se aşază în tine, te face să te simţi. Apoi nimic, iar  nu mai e nimeni acolo, doar o fereastră de unde se văd oameni fugind în toate direcţiile. Şi pentru mulţi ani de atunci înainte ştii că doar aşa va fi. Un îngheţ fără pic de frunze, nişte oameni care se înghesuie în tine şi fiecare spune că el eşti tu. Şi atunci ţipi şi fugi şi încerci să spui că nu ştii cine se uită la ei, de ce sunt de jur împrejurul tău. Apoi  iar înaintezi pe un drum, iarna. Nu-l recunoşti de la început. Crezi că nu  înaintezi, dar te apropii dintr-o dată de el cu toate puterile şi ochii se deschid mult. Mergi cu ei atât de deschişi încât te dor. Şi ştii că ai revenit pentru un timp. Că te-ai apropiat de întinderile de zăpadă, că unele ierni sunt de neoprit. Că ai  timp doar să simţi o rugină moale, caldă sub ele.

premiul Mihai Eminescu pentru Opera Prima, Botoşani

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: