Arhiva

Archive for Ianuarie 2010

diana geacăr – un chestionar (IV-VI)

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare “în regulă” în literatura română actuală? că se scrie.

2. Ce ţi se pare “în neregulă”? (ce te intrigă /nemulţumeşte / “atacă”?) promovarea prietenilor între prieteni de dragul prieteniilor; critica; premiile şi topurile.

3. Ai vrea să trăieşti din scris? (dacă da, cum vezi posibil acest lucru) aş vrea, dar o să mai treacă mult timp până acolo, aşa că nu cred că voi apuca în viaţa asta. aş vrea să văd editurile că se „bat” pe un scriitor, aş vrea să văd cum dintr-o singură carte, câştigi bani pentru o casă în pădure, o maşină şi un an, doi de viaţă.

4. Cum “cuantifici” performanţa în literatură? (premii, nr de cititori, statut literar…) nu ştiu ce înseamnă performanţă în literatură, nu cred în „cel mai vândut” şi „cel mai citit”. scriitori ca Radu Petrescu îmi dau curaj. ştiu, era altă vreme, dar cred că ar fi muncit la fel de mult şi cu aceeaşi dragoste pentru literatură şi acum.
cred în scriitori cuminţi şi serioşi. cred în izolare. nu mai cred în comunicare (ca la debut, să zicem).

5. Ai un model de performanţă? am, dar performanţa în interpretarea mea: să scrii cu toată fiinţa, ca un scriitor adevărat. ca Radu Petrescu.
acum îmi place foarte tare Anne Carson, cum reuşeşte să se schimbe de la o carte la alta. din păcate nu a fost tradusă la noi. aş lega-o de scaun şi aş ruga-o să nu scoată un cuvânt, apoi m-aş învârti în jurul ei, să văd de unde scoate lucrurile frumoase care-mi opresc inima.
6.Ce ar trebui să includă un management literar performant? un om focusat pe obiect, nu? care să promoveze în primul rând literatura. să aibă studii economice şi să ştie ce-i aia valoare literară.

V. (Auto)portret

1. Un autoportret (în cuvinte): pot să folosesc cuvintele altcuiva? iată cum:

Mă privesc uneori în oglindă

Pentru ca să mai fie cineva în această casă

ce o urăsc de atîta vreme

încît nu mai pot trăi fără ea. (…)”

(„Poem de dragoste”, Mariana Marin)

şi mai vreau. un poem întreg, tradus de mine:

“Sunt lucruri mult mai rele decât să te faci de râs în public.

Sunt lucruri mult mai rele decât aceste trădări mărunte,

pe care le-ai făcut sau le-ai îndurat sau suspectat; sunt lucruri mult mai rele

decât să nu poţi adormi din cauza lor.

Este 5 dimineaţa. Toate lucrurile teribile m-au urmărit până aici,

lângă pat, unde au înţepenit şi arată rău,

din ce în ce mai rău.”

(„Lucruri”, Fleur Adcock)

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra) nu ştiu, nu vreau să mă încadrez nicăieri. aş vrea să scriu la o carte şi 15 ani, dacă aş avea tăria şi încrederea necesară.
deocamdată suport o tinereţe zbuciumată.
şi literatura tânără e la fel.

VI. Ce-mi/ce-ţi

1. Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor? să scriu cărţi frumoase, pe care le iubeşti şi după care nu mai poţi citi nimic măcar două zile.

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? să ai încredere în cărţi. Ce nu ţi-aş dori(vreodată)? să-ţi pierzi inocenţa.

Anunțuri

diana geacăr – un chestionar (II-III)

II. Topuri

1. Edituri: e discutabil, aşa că nu contează ordinea: Polirom, Cartea Românească, Vinea, Humanitas

2. Reviste literare: Pana mea (nu-s linguşitoare, serios că numai asta îmi place) – (răspuns din 20 ian. 2008)

3. Cartea de poezie: refuz iar să fac top, nu cred în „x mai bun decât y”. cu poezia nu te porţi aşa. dar,
îmi plac cărţile de poezie: „Ieudul fără ieşire” (Ioan Es. Pop),  „Arta Popescu” (Cristian Popescu), „Totul”  (Mircea Cărtărescu), „Manifestul anarhist” (Marius Ianuş), „Jucăria mortului” (Constantin Acosmei), „Ghinga” (Dan Coman), „Cântece eXcesive” (Dan Sociu), „Arta scalpării” (T. S. Khasis), „fetiţa. mixaj pe vinil” (Cristina Ispas).
îmi place mult poezia poeţilor: George Bacovia, Tudor Arghezi, Geo Dumitrescu, Geo Bogza, Virgil Mazilescu, Ileana Mălăncioiu, Mariana Marin, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu; Fleur Adcock (aş vrea tare mult să fie tradusă la noi), Alan Brownjohn, Raymond Queneau,Walt Whitman,  Anne Sexton, Sylvia Plath, Adrienne Rich, Anne Carson; şi uite că am recitit de curând Shakespeare în limba engleză, am descoperit că „Furtuna” este un poem dramatic extraordinar. cred că numai aşa se poate citi teatrul lui Shakespeare.

Carte de proză: din păcate nu am cărţi recente preferate, dar nu pot spune că le-am citit pe toate. îmi plac: Sorin Stoica; „Exuvii” (Simona Popescu), „Muzici şi faze”(Ovidiu Verdeş).
îmi plac foarte mult: „Huliganii”, Mircea Eliade (cam toată proza lui, de fapt); Max Blecher, tot; „Matei Iliescu”, Radu Petrescu (plus jurnalul); „Oameni şi umbre, glasuri, tăceri”, Alexandru George; „Ingeniosul bine temperat”, M.H.Simionescu; „Tihna”, Atilla Bartis; „Conjuraţia imbecililor”, J. K. Toole; „Grădina de ciment”, Ian McEwan; „Gog”, Giovanni Papini; „În zahăr de pepene”, Richard Brautigan; „Ai toată viaţa înainte”, Romain Gary; „Zgomotul şi furia”, „Pe patul de moarte”, W. Faulkner (de fapt, tot); romanele Virginiei Woolf şi mai ales „Eseurile”; prozele Katherinei Mansfield; Dostoievski; Cortazar; Salinger; Capote; a, şi să nu uit de Lewis Carroll, cu „Alice în Ţara minunilor” şi „Alice în Ţara oglinzilor”, dar eu v-aş recomanda o lectură în limba engleză. vai, ce puţin am scris, n-am timp, n-am timp!

III. O…

întrebare pentru scriitorul preferat: crezi în fantome? (de cei vii nu m-aş apropia, i-aş urmări de la distanţă cu foamea unui om bolnav, să nu stric frumuseţea.)

idee pentru o “viaţă literară” mai bună: banii (sunt o idee, nu?)

problemă cu(pe) care te-ai confruntat (ai observat-o) de cînd ai “intrat” în literatură: o femeie frumoasă e proastă, o femeie care scrie e o chestie neserioasă, o femeie care scrie bine e meritul nostru, al bărbaţilor, nu contează ce şi cum scrie, vreau să mă culc cu tipa asta. mi-e scârbă de toate astea.
nu-mi plac feministele şi nu intenţionez să mă transform într-una. din păcate, atitudinea descrisă mai sus chiar există. şi mai trist, dacă este permisă.
şi nu-mi mai plac oamenii care vorbesc doar ca să se afirme.
a, şi că m-am trezit cu tot felul de etichete, dar cred că ele defavorizează autorii cronicilor respective, mai degrabă.

Antologie Diana Geacăr

Din frumuseţea bărbatului căsătorit, ed. Vinea, 2009


IV. Stay still, be still / No wonder you are always lost (Blonde Redhead)

Începutul verii; un frig cumplit în camerele din cabană.

De fapt, e frig oriunde este şi el.

Pun apă la fiert şi tremur,

cu ocazia asta

o să-mi ţin un mic discurs despre Respectul – de -sine

şi Auto – control. Şi, bineînţeles,

să mă mai încălzesc. La flacăra ochiului

de aragaz.

.

„Eşti supărată pe mine?” A râs
când am alunecat şi a întins mâna.

M-a urmărit până aici.

.

A început furtuna – tunetele stârnesc

elementele: mi-e foarte frică şi-i arăt asta.

Mai ales că e un pat liber în camera mea.

.

La lumina fulgerelor, dormitoarele

– locuri ale puterii.

.

El deschide fereastra, ploaia

intră în cameră şi-n cămaşa mea de noapte

-apa este domeniul emoţiilor –

şi inspiră adânc

-aerul este elementul minţii –

cu faţa îngropată în părul meu,

şoptindu-mi numele.

„Nu se mai poate aşa.”

.

Ne-am trezit râzând

-toată noaptea mă ţinuse în braţe –

apoi s-a smuls:

„Ce facem noi aici.”

şi s-a îmbrăcat.

.

L-am urmat ca şi cum aş fi avut vreun plan,

am pus multe întrebări, pentru că

trebuia să par calmă. Abia spre seară,

vocile au tăcut. Probabil că a mai fumat,

eu am băut apă minerală.

„Mergem la culcare”, a mai spus

.

şi că va dormi în altă cameră.

În cămaşa de noapte cu lalele portocalii,

ghemuită într-un luminiş

pe mochetă,

am îngheţat:

„nu se poate nu se poate nu se poate nu se mai poate aşa.”

.

Se-ndreaptă spre uşă, atinge clanţa,

apoi se-ntoarce, îmi atinge umerii,

care se fărâmiţează la pieptul lui.
Îmi ridică rochia.

andra rotaru răspunde la ancheta „de ce migrează autorii de la o editură la alta?”

„Debutul nu-ţi garantează nimic”

(în pana mea, nr. 2 / 2007)

Ce te-a făcut să alegi Vinea?
Ca orice tânăr din acele vremuri aflat la început de drum şi mai ales nefamiliarizat îndeajuns cu sistemul editorial, nu mă gândeam atât de departe. Vroiam doar să scriu şi îmi era teamă de o publicare ulterioară. Participam la concursuri,
luam pulsul vremurilor, mă întâlneam întâmplător cu ceilalţi care scriau sau erau la fel de “debusolaţi” ca şi mine. Editarea la Vinea mi se părea în acele timpuri un lucru de proporţii, poate şi din cauza lipsei suficiente de contacte
care să mă facă să văd realitatea la dimensiuni reale. Totul a început cu tabăra organizată la Mănăstirea Râşca unde s-a întâmplat să fiu aleasă şi eu pentru publicare, dacă după încheierea cursurilor de acolo reuşeam ca până în toamna lui 2005 să scriu o carte. Aveam la dispoziţie mai puţin de 3 luni şi nici un subiect pe care să-l explorez… ştiam doar
că am nişte idei din care poate ieşi ceva. Aşadar a urmat editarea pentru că am reuşit atunci să scot din mine cartea pe care nu mă gândisem vreodată că o voi scrie, aveam alte sute de ciorne şi idei de carte pe care le-am abandonat.


Ce te-a nemulţumit în relaţia cu editorul?
Nu m-a nemulţumit nimic, tocmai pentru că nu a existat vreo relaţionare cu acesta. Fiecare şi-a văzut de ce avea prioritar atunci: eu scriam, el edita, restul nu m-a interesat la început, că tot a fost pusă întrebarea la trecut.
Ce astepţi de la el?
De ce să aştept ceva de la un editor? Poate aş aştepta ceva de la o Editură, adică plan de marketing, publicitate, tiraje, ediţii secunde şi alte asemenea. Editorul ca om nici nu ar trebui să existe, ar trebui să existe numele editurii şi în spatele ei o întreagă echipă de oameni în slujba autorului. Pui bazele unei edituri, plăteşti taxe, semnezi contracte,
consulţi avocaţi, totul pentru binele literaturii. Dacă vrei să fii proslăvit ca nume propriu, nu-ţi face editură.


Ce fel de contract ai semnat?

Cum lucrurile astea ar trebui să fie confidenţiale, nici eu nu îmi pun problema câţi bani se scot dintr-o revistă sau cu ce
ajutor sau cu cine semnează sau nu contracte. Nu sunt interesante problemele astea pragmatice. Dacă vă interesează
tipuri de contract, sunt pagini de net, al meu în particular nu înseamnă decât un pai într-un căruţ cu nenumărate alte paie care au fost sau nu culese.
Ce ai de gând sa faci în continuare?
Ce să fac? Să plec un pic din ţară, să caut edituri care se pot ridica la standardul care mi se pare decent, care au echipe profesioniste, să mai experimentez, să mă joc cu tot ceea ce am la îndemână.
Ce îi sfătuieşti pe cei care vor debuta?
Dacă sunt pregătiţi pentru public, dacă scriu nu din dorinţa de a fi la modă sau de a fi în centrul atenţiei pentru câteva luni, dacă asta le place şi asta vor, să debuteze. Debutul e mai mult formal ca titlu, şi foarte personal ca finalitate. Se poate întâmpla orice pe parcurs şi după. Debutul nu-ţi garantează nimic, e ca şi cum ai încerca din cal să faci maimuţă. Nu se poate dacă nu eşti făcut pentru literatură, să spunem.
Unde ai vrea să publici ?
Oriunde. De exemplu în Argentina, Mexic, Scoţia, Insulele Canare.
De ce?
Din simpa dorinţă de a călători şi de a avea acces la experienţe. Din dorinţa de a întâlni oameni noi, situaţii noi, de a mă rupe de toţi cei cunoscuţi. Vreau să văd cât de legată sunt de trecut, şi cât de mult pot rezista făcând ce nu am mai
făcut până acum. Situaţiile comode nu îmi sunt prielnice nici din punct de vedere uman, nici literar. Poate am nevoie de un plus de adrenalină, sau de bucurie, nu ştiu. Dar mereu mi-am dorit să o iau de la capăt atunci când îmi era mai bine.


Ţi-ai păstra primul editor?

Nu, de ce? Ca să mă îngrop singură în limite, restricţii şi filme de benzi desenate? Toate au un început aşa cum au şi un sfârşit. Continuarea e mereu provocarea de a face şi altceva, nu mi-a plăcut niciodată să mă întorc în acelaşi loc.

Ediţia bilingvă (din Mexic) ţi-a fost facilitată de editorul român sau a fost “din sursă proprie”?
“Sursa proprie” e întâmplarea că în 2007 este centenarul Frida Kahlo şi se serbează şi în Mexic. Asta nu avea cum să o potrivească nimeni, nici editorul, nici străbunicii, pur şi simplu s-a întâmplat şi era păcat să nu fac ceva în sensul ăsta. Am cunoscut câţiva scriitori şi pictori din Mexic care m-au încurajat şi, din aproape în aproape, am făcut un proiect, am căutat edituri şi alte instituţii cărora să li se potrivească genul meu de propunere. Din ţară îi pot număra pe degete pe cei care mi-au dat un sfat, probabil e foarte adânc întipărită mentalitatea ca cel din curtea vecină să nu cumva să-ţi sară gardu (http://www.letralia.com/161/caracol01.htm). Tot discutând cu oameni de la mii de km depărtare am ajuns la Editura Praxis din capitala Mexicului, şi mai sunt două propuneri din Uruguay şi din Spania. Mi se pare mult mai simplu şi curat cum se lucrează în afară, oamenii sunt foarte deschişi, te ajută fără să te ştie, fără să li se pară că te
milogeşti (aşa cum se întâmplă în ţară când vii cu vreun proiect), sunt foarte flexibili şi nu cer nimic în schimb. Îţi
citesc cartea, scriu cronici, te caută, îţi dau sfaturi, te redirecţionează către alţii mai apţi atunci când nu au suficiente modalităţi de a îţi respecta proprietatea intelectuală. De exemplu o cronică dintr-o revistă din Venezuela care deschide poarta editurilor, mai ales că acolo pari nebun dacă vii fără vreun agent literar. Cartea va apărea în ediţie bilingvă
pentru că am dorit ca ultimul exemplar din tirajul scos pe piaţă în ţară să nu însemne şi dispariţia acestei cărţi pe care nu aveţi cum să o găsiţi în vreo bibliotecă din România.

Antologie Diana Geacăr

Din bună, eu sunt diana şi sunt colega ta de cameră, ed. Vinea , 2005

Coffee break

diana du-te şi tu să iei

mâncare pentru pisică şi două pâini

cristi o să ducă diseară gunoiul

.

tata se joacă supaplex pe calculator

îi pică floricele în cap şi

explodează

.

hai nu vă mai certaţi

ce mare scofală du-te şi gata

când te întorci poate faci şi

o poezie despre cât de greu ţi-a fost

.

prin cartierul meu unde

şmecherii spun că dacă nu eşti

5 minute deştept rămâi prost

toată viaţa

de fapt

.

până la vânzătoarea din colţ care

vai ce ten mişto ai

prin asfaltul care ştie multe

.

repet drumul în gând

sar dintr-un picior în altul şotronul

cu fetiţele

iar şi iar

.

mă întâmpină mama să

nu pierd cumva restul de bani prin haine şi

.

vai diana

ce naiba doar o pisică ai şi tu

nu ştiai că-i place wiscas

.

***

cel mai tare şi mai tare mi-e frică să mor

părinţii mei să mă găsească şi

lumile lor să fie una

asemănătoare cu ce am fost eu

.

să plângă mama chircită sub plapumă şi

tata să ceară apă răguşit

.

cel mai tare şi mai tare mi-e frică să mor şi

părinţii mei să găsească un corp şi

asta să însemne un fel de sfârşit

.

coffee break (un păianjen)

un păianjen se oprise pe un raft

înţepenise acolo

să nu-l văd eu

(care beam nişte apă într-o neştiinţă)

.

eram amândoi în trecere

.

deodată

am turnat peste el

ce mai rămăsese în cana mea şi

a căzut sub jetul de la robinet

.

nu vroia deloc să alunece

pe ţeavă

dădea din cele 6 picioare cu insistenţă

(2 erau lungi şi foarte suple)

.

a fost un păianjen rezistent

.

(şi-acum să facem patul)

andra rotaru – un chestionar (X)

X. Dacă…

Ar fi să schimb ceva din traiectoria mea literară, aş schimba…

M-am retras vreo 2 ani, nu mai mergeam la festivaluri, la lansări, la nimic. O prostie aş spune acum, dar a fost a mea. Nu aveam nevoie de oameni în jur, mă speriau, îmi făceau rău, îmi luau din puritate, chiar dacă îmi erau extrem de dragi. Am vrut să fiu singură, ca o sălbăticiune. Mi-a reuşit, dar m-a schimbat experienţa. Am o intuiţie şi mai bună decât înainte, şi din păcate îmi dau seama că nu mă înşală. Ce ştiusem înainte de retragerile mele, există, şi e dezamăgitor.

N-aş mai scrie, ar fi…

La fel de plăcut ca sinuciderea. Mă usuc dacă nu scriu, devin deprimată, îmbătrânesc dacă nu scriu… iar uneori devin sociabilă, ceea ce e împotriva firii mele. Nu aş alege varianta asta.

N-aş mai putea scrie ar fi…

Dacă n-aş mai putea scrie ar fi la fel de sinucigaş, nu ptr. că n-aş putea face şi altceva, dar ptr. că nimic altceva nu mă reprezintă. Sunt mai bună ca scriitoare decât ca prietenă, iubită etc. So… nu mă interesează neputinţele celelalte, dar neputinţa de a scrie m-ar transforma într-un monstru. N-am cum altfel să simt decât scriind.

-mi pare rău de ceva, e că…

Nu ştiu. Sunt bizare rău viaţa literară, tentaţiile şi adrenalina ei cu tot. Nu-mi pare rău de nimic, bine că am încercat, bine că s-au întâmplat, bine că eu sunt tot eu.

E să pun o întrebare suplimentară în acest chestionar şi să şi răspund, aceasta ar fi…

Cristi, tu când debutezi?

(R: în 2010)

diana geacăr – „frumuseţea bărbatului căsătorit” (povestea cărţii)

Ianuarie 23, 2010 3 comentarii

„frumuseţea bărbatului căsătorit”, ed. Vinea, 2009

Au trecut nişte ani, teancuri de cărţi, vreo patru joburi, documente word pline de poezii, nişte vieţi. Peste mica oglindă din frunte au trecut zile întregi fără să se vadă nimic, pentru că disperarea şi-a pus ochiul acolo. Sau gura.

Totul a început, zic eu acum, cu psihoterapia unde am spus povestea aşa cum o ştiam eu, în firimituri. Disperarea, aveam să-mi dau seama curând, poate fi păcălită cu poveşti. La scurt timp, moartea s-a oprit şi am început să văd poeme în mica oglindă din frunte, care se întorsese. Erau nişte secunde uimitoare, în autobuz sau mergând pe stradă când, fără să mă gândesc la nimic, dintr-odată, mă simţeam în alt spaţiu, în alt timp, undeva unde totul avea sens, firimiturile de poveste se legau.

Aşa am început să scriu volumul, aşa am început să mint şi să-mi placă. Am învăţat să mişc mica oglindă.

De data aceasta, în acest volum, dorinţa de a dialoga e absentă (o altă minciună, de fapt, dialogul), personajul tânjeşte după recuperarea şi reconstruirea propriului discurs şi după un loc „în care nu mai vrea nimeni”.

Terminasem cu Bucureştiul, mă plimbam prin Târgovişte în fiecare zi cu o poftă disperată de simţi fizic că aparţin locului (şi multe poeme din ultimul ciclu sunt despre asta), de exemplu, când treceam pe lângă casele în paragină de pe Calea Domnească, îmi doream să mă absoarbă răcoarea şi mucegaiul, dar nici eu nu păşeam spre ei, nici ei nu îndrăzneau să se apropie. Stăteam ore întregi la Zoo şi vorbeam cu animalele sau cu Anne Carson şi Fleur Adcock, după ce ne beam cafeaua, le arătam ce scriam sau mă întindeam pe o bancă în parc (dar, de când cu şcoala, s-a terminat distracţia, Marry Poppins nu-şi permite să se întindă pe iarbă, la marginea lacului).

În primul an, la Târgovişte nu am văzut pe nimeni, nu am vorbit cu nimeni, nu am făcut nimic altceva decât să scriu. Cu totul, a durat trei ani şi mai multe variante până la a şti finalul volumului. Dacă la primul volum intenţia era să nu modific nimic, pe cel de-al doilea nu l-am dat până nu am simţit că nu mai am un singur cuvânt de schimbat sau adăugat.