Prima pagină > Elena Vlădăreanu, nr. 12 (Elena Vlădăreanu, din noiembrie 2009) > un interviu cu Elena Vlădăreanu în Observator cultural (actualizare 2010)

un interviu cu Elena Vlădăreanu în Observator cultural (actualizare 2010)

Ai debutat oficial în mediul dulce-acrişor al editoriadei instituţionalizate: grupaj de poeme în revista Metafora din Constanţa (2000), o antologie de tabără (Poezia taberei, 2000) şi un botez al focului cu un ISBN cartonat pus la pachet şi livrat prin poştă, cu Paginile din 2002. La 21 de ani, practic, erai un tînăr autor trecut prin cele patru instanţe supreme ale vremii: cenaclu(ri), tabere de creaţie, experienţă editorială şi legitimaţie de presă. Nu s-au ars cam repede etapele?

Nu-mi dau seama. Îmi este destul de greu să-mi asum o privire rece şi perfectă asupra trecutului şi asupra acelor ani, mai ales că atunci eram destul pe dinafară. Ce oi fi eu acum pe dinafară, dar cum eram atunci… nu-mi dădeam seama dacă e bine sau nu ce fac, dacă are vreo valoare ceea ce scriu ori ba. Menţionezi revista Metafora, Poezia taberei… să fim serioşi, lucrurile astea înseamnă ceva pentru un puşti, mă rog, o puştoaică în cazul meu, supercomplexată, care nu se credea în stare de nimic. I-au apărut versuri nu ştiu pe unde, asta da realizare! De aceea am şi refuzat să mai public intens sau să trimit la concursuri după ce am debutat.

interviul complet poate fi citit aici

postare din iulie 2010

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: