Archive

Archive for Noiembrie 2009

„ieudul fără ieşire”

Noiembrie 23, 2009 2 comentarii

Biblioteca de poezie anunţă evenimentul anului în poezie. Reeditarea după 15 ani a ieudului fără ieşire.

Pentru că literatura nu vine decât de la autori şi pentru că, aşa cum am spus, LITERATURA ROMÂNĂ SCRIE PE MINE.

Categorii:Ioan Es. Pop

Elena Vlădăreanu – un chestionar (V-VI, 2003)

V. (auto)portret

1. Un autoportret (în cuvinte): Îmi plac pisicile. Am o pisică pe care o cheamă Lizuca. Mi-ar plăcea să fiu frumoasă ca ea.

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra): Nu pot să fac eu un portret al generaţiei (mele), la fel cum nu eu sînt cea care trebuie să aşeze “literatura” mea într-un spaţiu.

VI. Ce-mi/ți doresc?

1. Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor? Să mă scutească Valentin F. Mihăescu de observaţiile dumisale pe care, probabil, le consideră foarte spirituale (asta îmi doresc). Îmi propun să iau Premiul Nobel (sic! Nu trebuie să mă luaţi în serios. Numai că nu înţeleg de ce orice scriitor român visează la acest premiu. Nu înţeleg!)

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Să nu te trezeşti niciodată cu o lamă în mînă, spunîndu-ţi, “uite, o să scriu despre asta”. Ce nu ţi-aş dori (vreodată)? Să ajungi să mă cunoşti… (Hi)

Elena Vlădăreanu – un chestionar (IV, 2003)

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare “în regulă” în literatura română actuală? Că apar multe cărţi, că ne putem certa, că putem scrie.

2. Ce ţi se pare “în neregulă”? (ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”?) Nu vreau să răspund la această întrebare.

3. Ai vrea să trăieşti din scris? (dacă da, cum vezi posibil acest lucru?) He! Nu, nu aş vrea să trăiesc din scris. Pentru că pur şi simplu nu aş putea. Ar însemna să mă sinucid după o reţetă exactă. Şi cînd spun asta nu vreau să crezi că mă refer la aspecte strict legate de bani. Nu. Dar nici nu-ţi explic. O să înţelegi tu…

4. Cum “cuantifici” performanţa în literatură? (premii, nr de cititori, statut literar…) Nu mă interesează premiile, recunoaşterea oficială etc. Dimpotrivă, cînd un autor devine mit, mă apucă o groază de el, că fug de mănînc pămîntul. Eu îi iubesc pe cei blamaţi, pe cei necitiţi, pe cei din umbră.

5. Ai un model de performanţă? Am? Posibil. Numai că e modelul meu, al meu, al meu.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant? În primul rînd, ar trebui să excludă. Să-i excludă pe cei care au vreo legătură directă (de orice tip: scriitori, editori) cu literatura. Să fie economişti şi atît. Apoi, om mai vedea. (Nu e ideea mea, nu ştiu pe unde şi cînd am prins-o, dar e bună)

Elena Vlădăreanu – un chestionar (II-III, 2003)

II. Topuri:

1. Edituri: Dacia, Vinea, Pontica (uite-aşa, că publică poezie), Polirom, Humanitas, EST (că publică din scriitorii francezi ciudaţi)

2. Reviste literare: Vatra

3. Cartea de poezie: Asta n-am să fac. Sînt prea multe.

 III. O…

– întrebare pentru scriitorul preferat: Mie îmi place Javier Marias. (Îmi cer scuze că nu pot să pun în faţă un scriitor român, dar asta e, nu poţi să-ţi înşeli gusturile…): O să veniţi vreodată în România?

– idee pentru o “viaţă” literară “mai bună”: Eu nu am idei. Mi-ar plăcea să nu ne mai urîm aşa de mult. Adică noi pe optzecişti, optzeciştii pe noi. E loc pentru toţi. Să ne certăm e una, să ne urîm e alta.

– problemă cu/pe care s-a confruntat/a observat-o de cînd a “intrat” în literatură: O să sune banal ce-ţi spun eu, dar chiar este o problemă: prejudecata legată de femeie. Automat, unei poete (scriitoare) de valoare (nu dau nume) i se pune în cîrcă un “păcat” existenţial: că e lesbiană, că bea, că e tîrfă, că e rea de gură. Situaţie reală: într-un număr din 2002 (sau 2001, nu mai ţin bine minte) din revista Cuvîntul, la rubrica “Topul Cuvîntul”, pe primul loc era volumul Doinei Ioanid, E vremea să porţi cercei, şi pe locul al doilea Klein spuse, al lui Mihai Ignat. Un bărbat (personaj important, nu spun care, scriitor, chiar bun) mă întreabă: “Ţi se pare normal?” “Păi, nu ştiu, Klein spuse cred că este, totuşi, mai bun decît volumul Doinei.” “Nici măcar nu e vorba despre asta. Ţi se pare normal ca ea să fie înaintea lui?”

Elena Vlădăreanu – un chestionar (I)

Chestionar completat în micul ftiriadi, volantă săptămînală cu aer(e) literar(e), nr. 4, 6 mai 2003

I. Fişa individuală

Nume: Vlădăreanu

Prenume: Elena

Pseudonim(e) literar(e): mai multe, dar nu merită menţionat niciunul.

Data şi locul naşterii: 1 (sau 2) februarie 1981, Medgidia

Cărţi publicate (titlu, an, editură, tiraj – cînd e cazul): din confesiunile distinsei doamne m. în colecţia carnetelor carmen, 2001; Pagini, editura Timpul, Iaşi, 2002

Premii obţinute: niciunul important

Colaborări: Viaţa Românească, Fracturi, Poesis, Luceafărul etc.

Cenacluri frecventate: Litere, Nora Iuga, Marin Mincu (Euridice, adică)

Lecturi în cenacluri, cluburi: Am citit în cenaclurile mai sus amintite şi în Club A şi în Lăptărie şi la Liceul Mihai Eminescu şi la cenaclul de literatură din Medgidia, cînd eram prin clasa a şaptea

Debut în revistă: nu-mi amintesc

Debut în cenaclu: Cred că am citit prima dată în Cenaclul Litere-Ianuş, 2001

Debut on-line (reviste literare on-line): mi-au apărut nişte texte într-un site, care nici nu ştiu dacă mai există. era vorba despre nişte dureri de cap (migrene?)

Debut sonor (înregistrări Radio cu lecturi, casete audio difuzate public): O singură dată, după apariţia Paginilor, Adela Greceanu m-a invitat la radio, pentru un scurt interviu, însoţit de un mic recital

Debut underground: din confesiunile distinsei doamne m.

Elena Vlădăreanu – „io și sporturili”

Bineînțeles că toată lumea știe sau crede că știe că Elenei Vlădăreanu nu îi place fotbalul. Bineînțeles că toată lumea știe sau crede că știe că Elenei Vlădăreanu nu îi place fotbalul și nici un alt fel de sport. Fals. Sau aproape fals. Fotbalul nu mi-a plăcut niciodată sau nu la televizor, când eram mică băteam mingea cu băieții de dimineață până seara, și nu jucam volei! Și nici nu stăteam în poartă. Dacă nu mă credeți, ask my brother. Altfel, am făcut volei jumătate de an, m-am lăsat când am trecut în a V-a că, na, se presupunea că am mai mult de învățat. Eram bună la atletism, cel mai mare compliment mi l-a făcut proful de sport – din generală, că ăla din liceu era un scârbos libidinos, care le spunea fetelor să nu-și pună nimic pe sub tricou și nici să nu-și țină tricoul când stau pe omoplați, că „ce dacă se vede? e frumos ce se vede, nu e urât, de ce să vă rușinați?” -, după ce am alergat nu știu câte stadioane (ture adică), mi-a spus că am alergat cât aleargă un fotbalist de la Steaua.
 Îmi plac handbalul și basketul, aș sta ore întregi uitându-mă la tenis la fel cum nu aș refuza o invitație la un meci de rugby, dar snookerul mi se pare boring, deși știu cât e de cool și cum toți intelectualii români se dau în vânt după el.

un interviu cu Elena Vlădăreanu în Observator cultural (actualizare 2010)

Ai debutat oficial în mediul dulce-acrişor al editoriadei instituţionalizate: grupaj de poeme în revista Metafora din Constanţa (2000), o antologie de tabără (Poezia taberei, 2000) şi un botez al focului cu un ISBN cartonat pus la pachet şi livrat prin poştă, cu Paginile din 2002. La 21 de ani, practic, erai un tînăr autor trecut prin cele patru instanţe supreme ale vremii: cenaclu(ri), tabere de creaţie, experienţă editorială şi legitimaţie de presă. Nu s-au ars cam repede etapele?

Nu-mi dau seama. Îmi este destul de greu să-mi asum o privire rece şi perfectă asupra trecutului şi asupra acelor ani, mai ales că atunci eram destul pe dinafară. Ce oi fi eu acum pe dinafară, dar cum eram atunci… nu-mi dădeam seama dacă e bine sau nu ce fac, dacă are vreo valoare ceea ce scriu ori ba. Menţionezi revista Metafora, Poezia taberei… să fim serioşi, lucrurile astea înseamnă ceva pentru un puşti, mă rog, o puştoaică în cazul meu, supercomplexată, care nu se credea în stare de nimic. I-au apărut versuri nu ştiu pe unde, asta da realizare! De aceea am şi refuzat să mai public intens sau să trimit la concursuri după ce am debutat.

interviul complet poate fi citit aici

postare din iulie 2010