Prima pagină > Andrei Doboş, nr. 11 (Andrei Doboş, din octombrie 2009) > andrei doboş – un interviu inedit (1-5)

andrei doboş – un interviu inedit (1-5)

Mănăştur story a apărut în 2007. Am două curiozităţi. În ce tiraj (şi câte exemplare ale tale) şi pentru ce perioadă e valabil contractul (dacă există)?

Din păcate, îţi pot satisface doar una dintre cele trei curiozităţi: am primit în jur de 30 de exemplare. Tirajul nu-l ştiu, iar contractul, deşi există şi e un contract standard (sic!) nu a fost semnat de niciuna dintre părţi.

Curios sau nu, la Premiile Eminescu de la Botoşani, volumul tău n-a ajuns nici măcar printre nominalizări (deşi apăruse la Vinea, cea mai harnică editură în a-şi negocia apariţiile la acest premiu şi, culmea, deşi însuşi Gellu Dorian, cunoscător a tot ce mişcă în poezie, semnalase într-o cronică apariţia lui). Nu ţi-ai trimis cartea aşteptîndu-te s-o facă editorul sau … din alte motive (ai uitat, n-ai avut chef sau n-ai găsit pe nicăieri regulamentul de care tot fac caz)?

Nu am trimis cartea la acel concurs pentru că nu ştiam că asta e o obligaţie care revine autorului.  Trebuie să recunosc că a fost vorba şi de o oarecare delăsare din partea mea, ar fi trebuit, probabil, să mă informez mai bine. Oricum subiectul ăsta pentru mine e închis.

Spui că nu prea ţi-a plăcut coperta. Să-nţeleg că ai văzut-o direct tipărită?

Nu, nu am văzut-o direct tipărită, am văzut-o înainte, dar n-a mai fost destul timp la dispoziţie ca să găsesc altceva.

Ce speranţe îţi făceai cu acest volum de debut? Cam la cîte cronici te aşteptai? Concret, cum credeai că se va schimba viaţa ta după apariţia cărţii?

Cronici au apărut mult mai multe decît mă aşteptam. Nu cred că, în afară de un anumit tip de euforie fără referent, mi-am făcut vreo speranţă – în afară de a cîştiga cititori, ceea ce într.un fel s-a şi întîmplat – dar viaţa mea da, s-a schimbat după apariţia cărţii, în sensul că am reuşit să iau distanţă faţă de un anumit zgomot de fond care se instalase şi pe care pînă la urmă l-am înţeles. Ceea ce nu e puţin lucru.

Ai simţit vreo schimbare în familie după ce le-ai pus cartea pe masă? Ai scritori în familie? Ce zic ai tăi despre un membru care scrie?(întreb pentru că există o părere destul de rezervată faţă de cei care scriu dar nu prea cîştigă de pe urma scrisului).

Nu, n-am scriitori în familie, dar ai mei au fost mîndri, totuşi rezervaţi, atunci cînd le-am arătat cartea. Acceptă, dar cred că o fac cu o jumătate de gură, ocupaţia asta a mea „bizară şi fără viitor”. Oricum sunt obişnuiţi încă din clasele primare, cînd am început să scriu primele povestiri SF, iar pe una dintre ele a citit-o învăţătoarea şi m-a lăudat maică-mi, care la rîndul ei m-a lăudat lui taică-meu, care la rîndul lui m-a lăudat unor prieteni de familie, doi bătrîni simpatici, familia Gordiţă, care din cîte îmi amintesc erau adventişti şi care, cînd au auzit că scriu, într-o bună zi m-au chemat la ei şi au înregistrat pe o casetă toate poeziile pe care le ştiam pe de rost. A mai fost un episod legat de scris, prin clasa a opta parcă, cînd am scris o povestire despre sinucidere şi i-am citit-o unui prieten în magazie, prieten care le-a povestit episodul îngrozit părinţilor, de unde toată lumea a dedus că vreau să mă sinucid. A fost o zi agitată pe scară ziua aceea şi, pînă la urmă, m-am ales cu „închisoare la domiciuliu” pentru cîteva zile. Dar sigur, ai dreptate cînd vorbeşti despre părere rezervată.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: