Prima pagină > cronici de Cosmin Ciotloş, Dumitru Bădiţa > Dumitru Bădiţa – Poeme prerafaelite (cronica lui Cosmin Ciotloş)

Dumitru Bădiţa – Poeme prerafaelite (cronica lui Cosmin Ciotloş)

cronică preluată cu acordul autorului ei de pe site-ul Noua revistă vorbită.

Dumitru Bădiţa reuşeşte, la al doilea volum, să devină cu atât mai cunoscut şi mai apreciat cu cât editura la care publica e mai obscură şi – aşa zicând – mai depreciată. Căci dacă debutul sau la dificil observabila Vinea, intitulat Unghii lungi şi cumsecade, a trecut, chiar în ochii celor care l-au citit, drept o carte pasabilă, actualele Poeme prerafaelite, mai degrabă şapirografiate de invizibila Pontica au toate şansele de a atrage atenţia asupra unei poezii, nu scandaloase, dar, cum se zicea cândva, adevărate. Adică, pentru a aduce în prezentul sincerităţii sintagma aceasta susceptibilă de ipocrizie, imună la ierarhii.

Titlurile celor două cărţi spun, prin ele însele, aproape tot. De la o mărinimie blândă, Bădita trece, în ceea ce priveşte atitudinea, la o politeţe asumată polemic. Bunul simt naiv, deprins empiric de-acasă, se transformă în doctrina, riguros
asimilată, a eleganţei cuceritoare. Stilistic, convertirea nu lasă urme evidente. Aceeaşi austeritate ornamentală a propoziţiilor obţinută cândva cu vadite eforturi expresive apare acum sub formă – saturată semantic – de sentinţă.

Remarcabil mi se pare, între alte câteva, unul din poemele situate către începutul cărţii: „maşina spală/ aerul ventilat usucă/ mai târziu mâna sortează după model/ culoare lungime// de fiecare dată rămân câţiva ciorapi fără/ pereche/ îi pun într-o plasă o arunc prin hornul gheenei// situaţia 1: femeia de serviciu nu găseşte plasa în final dispare în rampa de gunoaie a/ oraşului/ situaţia 2: femeia de serviciu găseşte plasa/ o expune pe capacul tomberonului scos în/ stradă// omul care doarme pe cartoane sub balcoane/ o recuperează: ciorapi bine spălaţi/ confort pentru o
săptămână.”

Aluzia la începuturile lui Dan Sociu, probabil tot atât de puţin profesionist editate, e de un haz nebun. Într-un fel, ca orice obiect prerafaelit, volumul acesta îşi declară, foarte raspicat, intenţiile. Dovada stă lejeritatea cu care Badiţa depăşeşte discretul incident aluziv. Următorul poem reiterează curajos episodul, dar fără nici o umbră de maliţie jubilantă: „unii mută megastructuri/ eu nu am fost în stare să plasez mormanul de/ ciorapi în maşina de spălat/ am scotocit în dulap după o pungă plină cu/ciorapi desperecheaţi/ rămaşi de la ultima spalare// de obicei îi arunc în hornul gheenei: ajung în/ groapa de gunoi a oraşului/ sau încălzesc labele unui homeless//acum i-am păstrat pentru mine: unul gri/ în stângul unul maroniu în dreptul.”

Astfel de rafinamente compoziţionale, care nu se opresc la pragurile lapidare ale versurilor, constituie garanţia unei inteligenţe poetice admirabile. Îi lipseşte, totuşi, acestei calităţi, o anume omogenitate, de vreme ce, o dată cu creşterea suflului – semn de orgoliu al experienţei – poemele din final îşi sting inexplicabil, de la un număr de versuri încolo, scânteile.

Din momentul acesta, cel puţin până la următoarea carte, îl consider pe Dumitru Badiţa unul din cei mai interesanţi poeţi apăruţi la noi după două mii. Nu spun mai mult pentru a evita, pe cât se poate, eventuala confuzie, impusă de titlu, cu John Ruskin.

Cosmin CIOTLOŞ

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: