Prima pagină > nr. 09 (Radu Vancu, din august 2009), Radu Vancu > Radu Vancu – un interviu inedit

Radu Vancu – un interviu inedit

Îţi planifici apariţiile editoriale (mă refer la anul de apariţie) sau nu?

Nu. Ştiu că aşa face un scriitor profesionist – m-a uimit şi aproape m-a complexat, bunăoară, în jurnalul lui Mircea Cărtărescu, meticulozitatea cu care îşi planifică, şi apoi contabilizează, prezenţa editorială an de an. Mircea Cărtărescu e exemplar şi din punctul acesta de vedere, nu numai ca prozator nec plus ultra, pe care-l citesc şi recitesc cu fascin de dinainte de douăzeci de ani. Eu n-am energia necesară să fac asta, şi nici nu mă interesează – sunt, ştiu, un scriitor diletant, fără nici un interes pentru un eventual capital simbolic acumulabil prin literatura mea (cât despre capitalul celălat, despre kapitalul propriu-zis, ce să mai vorbesc…). Scriu de plăcere, încercând să procur plăcere (sau, mă rog, cât mai puţină neplăcere) şi cititorului, şi nu mai am energie şi pentru strategiile conexe – aşa cum, repet, ar trebui să aibă un scriitor profesionist.
radu vancu 1Vezi vreun scriitor capabil să spargă mediocritatea clasei politice actuale?

Bineînţeles că nu – dacă nici un ambiţios inteligent, ca Nicolae Manolescu, n-a reuşit, atunci chiar că nu mai are nimeni nici o şansă. În plus, intelectualii au o imagine publică atât de proastă, atâta ură e dejectată asupra lor, încât a fi scriitor nu mai e o recomandare în faţa electorilor, ba dimpotrivă.

Te-ai gândit să emigrezi? La cum merg lucrurile, crezi că mai e loc de întors aici?

Nu m-am gândit niciodată la asta, n-o să încep să mă gândesc tocmai acum. Îmi vine în minte ce mi-a povestit cândva profesorul Sofonea: decis să fugă, cândva în anii ’80, din ţară, a trecut prin Lăpuş, pe la mormântul tatălui său, ca să-şi ia rămas-bun. Şi a văzut că pe cruce stătea scris: „Aici odihneşte Dionisie Sofonea, care a înmormântat trei neveste: pe…” şi urmau numele. Cum, şi-a zis atunci profesorul, tata a rezistat aici preţ de trei căsnicii, şi eu să fug din ţară de frica lui Ceauşescu? Şi a rămas. Acum, venind la întrebarea ta: eu de frica cui ar trebui să plec din ţară? A lui Iliescu? Bătrânul e, sper, istorie. A sărăciei? Am cunoscut-o, superficial, e drept, şi nu m-a impresionat. Aşa că rămân aici. Ce să-i facem, a zis-o şi pe asta, înaintea noastră, poetul: „Iar noi locului ne ţinem, / Cum am fost, aşa rămânem”.

Cum te vezi peste 5 ani?

Brrr! Prefer să ocolesc imaginea asta…
Există ideea (pagubosă, cred) prin blogosferă că revistele literare nu mai contează. Pe lângă teribilismul afirmaţiei (numai cei care nu pot enumera măcar cinci titluri de reviste pot spune aşa ceva), un lucru e cert. Cititorii nu prea există. Mai ales cei ai revistelor. La un turneu prin licee am constatat că nu doar elevii nu ştiau să indice cele cinci titluri de „formă”, dar nici profesorii nu aveau mai mult habar. Ce crezi ca se-ntâmplă de fapt? Sunt revistele condamnate să treaca pe net sau chiar devin dinozauri?

Nu ştiu de ce vezi mutarea pe net ca pe o condamnare. Atâtea mari publicaţii au trecut de mult la apariţia pe net, uneori exclusiv acolo, şi le merge bine. Revistele pe hârtie, cu vremea, o să devină… ce au fost la începuturile lor, relativ recente, de altfel: publicaţii cu circuit închis, elitiste, ba chiar elitare, cu tiraj infim şi subiecte hiperspecializate (ca, să zicem, „Atehanaeum”-ul fraţilor Schlegel). Nu văd însă asta ca pe o condamnare – a mai fost aşa, şi a fost bine. Iar cultura literară n-a avut, vreme de multe secole, ba chiar milenii, nevoie de existenţa şi serviciile revistelor literare. Şi nu i-a mers tocmai rău. Sigur că, subiectiv vorbind, aş regreta mult dispariţia câtorva reviste care-mi modelează tabieturile săptămânale, în funcţie de ziua lor de apariţie. Dar cred că publicaţiile serioase vor rezista, fie chiar şi numai online. Pentru că e mai bine cu ele decât fără.

Cât despre ideea că revistele literare nu contează – e adevărat, pentru cei ce gândesc aşa ele nu contează, după cum nu contează biblioteca pentru Caliban. Cu ei, polemica n-are nici un rost. În van ai încerca să le explici cât ar fi pierdut Eminescu, nu numai în imaginea lui publică, dacă n-ar fi existat „Convorbirile literare”. Să-i lăsăm pe Calibani în pace, nu ei sunt publicul nostru ţintă.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: