Bogdan Creţu – invitat special

I. Fişa individuală

Nume: Creţu

bogdan cretuPrenume: Bogdan-Mihai

Pseudonim(e) literar(e):

Data şi locul naşterii: 21 ianuarie 1978, într-un spital din Medgidia (oraş de care nu mă leagă nimic altceva), pe un cearceaf verde

Blog/ site personal: Nu am timp, răbdare etc.

Cărţi publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale, editura Timpul, Iaşi, 2005; Matei Vişniec – un optzecist atipic, Editura Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi, 2005; Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană, Editura Timpul, Iaşi, 2006; Utopia negativă în literatura română, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008

Premii obţinute: destule, în şcoală; chiar unul pentru poezie în studenţie; pentru cărţi, vreo 4: Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România (2006); Premiul pentru debut al revistei „Convorbiri literare” (2006), Premiul pentru debut al „Ziarului de Iaşi” (2006), Premiul pentru critică al revistei „Ateneu” (2007)

Colaborări: de-a lungul timpului, multe, prea multe: am susţinut (şi, în câteva cazuri mai susţin) rubrici constante la reviste ori ziare precum Adevărul literar şi artistic (seria Marius Vasileanu), Convorbiri literare, Contrafort, Însemnări ieşene, Tribuna, Paradigma, Viaţa românească, Ziarul de duminică, Ziarul de Iaşi. De colaborat am colaborat, uneori destul de frecvent, la Observator Cultural, Vatra, Steaua, România literară, Ateneu, Orizont, Cuvântul, Dacia Literară, Transilvania, Euphorion, Cultura, Poezia, Poesis şi câte şi mai câte…

Cenacluri frecventate: Câteva în Iaşi, dintre care vreme de câţiva ani Cenaclul Outopos, între 1997 şi 2000, în fiecare joi din timpul anului şcolar. Printre combatanţi se mai numărau: Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Codrin Dinu Vasiliu, Livia Iacob, Şerban Axinte, Doris Mironescu, dar, destul de des, şi prietenii din Club 8, de la O. Nimigean, la Radu Andriescu, Dan Lungu, Constantin Acosmei şi Antonio Patraş. Ne-a păstorit şi ne-a găzduit, ani buni, la Casa Dosoftei, Mirel Cană, romancier ignorat, pe nedrept, sub numele Şerban Alexandru.

Am mai participat, strict ocazional, şi la Cenaclul Euridice, condus de scriitorul Marin Mincu.

Lecturi în cenacluri, cluburi: Am citit, în anul al III-lea, parcă (deci prin 1999), poezie în cenaclul Outopos şi am încasat o chelfăneală memorabilă, care m-a făcut să mă las de meserie şi să mă reorientez.

Debut revuistic: Asta nimeni nu are cum să o uite: am debutat în aprilie 1997, în revista Convorbiri literare, cu un articol despre două cărţi despre Nichita Stănescu, semnate de Marin Tarangul şi, respectiv, Daniel Dimitriu. Îmi amintesc şi o întâmplare hazlie, care atunci mi-a ars destui neuroni: cum nu l-am găsit la redacţie pe redactorul-şef, i-am lăsat la birou articolul, scris cu pixul, însoţit de un bilet care începea cam aşa: „Stimată doamnă Cassian Maria Spiridon”. Nu s-a supărat, iar textul a apărut, spre marea mândrie a mea şi, mai ales, a părinţilor mei, cărora li se părea o mare reuşită faptul că vedeau tipărit numele odraslei din anul I în revista lui Maiorescu

Debut în cenaclu: Am mai spus-o, în Cenaclul Outopos, în calitate de poet, care ţinea să scrie, în ciuda tuturor, cu rimă, ritm etc. Azi textele acelea nici măcar nu mă mai înduioşează…

Debut on line: Cred că într-o revistă care se intitula Nordlitera, cu unele articole lungi cât o zi de post, despre Matei Vişniec… Prin 2003 sau 2004. Dacă nu oi fi apărut cu niscaiva poezele înainte, nu mai reţin…

Debut sonor: Din 2006 colaborez frecvent (adică săptămânal şi, de când emisiunea şi-a schimbat formatul, a odată la două săptămâni) la emisiunea Convorbiri literare de la Radio Iaşi, unde prezint câte o carte.

Debut în volum: Aici mi-e greu să spun. Fizic, am ţinut mai întâi în mână Arpegiile critice (editura Timpul), carte cu mult mai mult noroc decât merita. La vreo 2-3 săptămâni mai târziu, a ieşit şi monografia despre Vişniec, pe care eu o planificasem ca debut absolut şi la care lucram de mult timp. Aşa că am luat, fără mustrări de conştiinţă, premii de debut pentru ambele volume, care mi-au ieşit la finele lui 2005.

Bogdan Cretu 4II. Topuri

Edituri: E clar că în ultimii ani piaţa editorială s-a mai aşezat şi asta datorită unor edituri (nu multe) care s-au hotărât să investească şi în literatura actuală. Am regretat mult, pe vremuri, dispariţia editurii Univers. Acum, în ceea ce priveşte literatura universală, cred că Poliromul şi Paralela 45, başca Humanitas au reuşit să suplinească dispariţia. Una peste alta, dacă ar fi să fac un top al editurilor actuale, pe primele locuri s-ar situa Polirom, Cartea Românească, Paralela 45, Cartier (din Chişinău), Curtea Veche, Humanitas şi, pentru seria de poezie tânără, Vinea. Regret diminuarea activităţii editurii Pontica

Reviste literare: Puţine sunt publicaţiile nearondate nici unui grup de interese, căci autocefalia nu mai e profitabilă. Observată în paginile revistelor de cultură, viaţa noastră literară e tare mediocră, uneori chiar meschină. De aceea, mi-au plăcut mereu tentativele independente, care ieşeau din sistem, de la Fracturi, la Ca şi cum ori mai recenta Pana mea. Dintre revistele de top, prefer Viaţa românească (o publicaţie în care chiar ai ce citi), Observator cultural, Bucureştiul cultural, Ziarul de duminică, Vatra, Orizont, Paradigma, Argeş, Tribuna, Contrafortul din Chişinău (o revistă mult mai bună decât majoritatea din ţară), şi, fireşte, anumite pagini din România literară, Convorbiri literare, Timpul, Apostrof, Ramuri. Oricum, prefer să îi citesc, oriunde, pe scriitorii care se manifestă onest şi care nu îşi schimbă opiniile în funcţie de revista în care publică.

Cartea de poezie/ cartea de proză: Nu cred că pot încropi un top pietrificat; voi aminti scriitori, nu cărţi. În funcţie de tonus, de toane, preferinţele se mai modifică. Oricum ar fi, i-aş aminti oricând pe Eminescu, pe ultimul Bacovia, pe Arghezi, Ilarie Voronca, Gherasim Luca, Nichita Stănescu, Mircea Ivănescu, Leonid Dimov, pe Ileana Mălăncioiu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi, Emil Brumaru, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea. Dintre poeţii ultimelor decenii optez ferm pentru Ion Mureşan, Nichita Danilov, Mariana Codruţ, Liviu Ioan Stoiciu, Matei Vişniec, Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, O. Nimigean, Claudiu Komartin, Radu Vancu, Marius Ianuş, Constantin Acosmei, Dan Coman, Ştefan Manasia, Ruxandra Novac, V. Leac, T.S. Khasis. Ştiu, sunt mulţi, dar cred că poezia reprezintă cel mai fertil areal al literaturii noastre. În ceea ce priveşte proza, aş aminti şi trezit din somn nume precum Dimitrie Cantemir (cred că Istoria ieroglifică e cel mai bun roman al nostru), I.L. Caragiale (maestru absolut al prozei scurte), Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, M. Blecher, Mateiu I. Caragiale, G. Ibrăileanu, Călinescu (în special pentru Scrinul negru), Marin Preda, Eugen Barbu (care are 3 romane de neocolit), Nicolae Breban (care îmi place în mod special, are o forţă aparte), Ştefan Bănulescu. Dintre prozatorii mai recenţi, îi aleg pe Ştefan Agopian, Petru Cimpoeşu (mai ales cel din Povestea marelui brigand), parţial Cărtărescu, Radu Aldulescu şi, pe picior de egalitate cu cei înşiraţi mai sus, Răzvan Rădulescu şi Bogdan Popescu, despre care cred că vor deveni prozatori mari.

Bogdan Cretu 3

III. O…

…întrebare pentru scriitorul preferat:

Da, dar care e scriitorul meu preferat? Când răspund la acest interogatoriu, îl recitesc pe Tolstoi şi mai că aş spune că despre el e vorba… Dar dacă mă apucă pohta de Cervantes, de Dostoievski, de Shakespeare, de Eminescu, de Caragiale ori de Borges? Sau dacă mi se face dor de Ioan Es. Pop? Pe care să-l iau la întrebări? De regulă nu cred că există întrebări atât de isteţe, încât chiar să poată pretindă un răspuns care să lămurească o problemă esenţială. Aşa că aş avea curiozităţi benigne, eventual pitoreşti. I-aş convoca, de pildă, pe Eminescu şi pe Caragiale şi i-aş întreba dacă merita Veronica Micle atâta atenţie. Fireşte, Caragiale ar bârfi-o cinic, mi-ar oferi, după câteva halbe, şi amănunte picante, iar bietul Emin m-ar lua la palme… Pe Tolstoi l-aş întreba cum a fost în ultima excursie pe care a făcut-o. Pe Borges l-aş întreba oricum altceva decât l-a întrebat Marin Sorescu (cum i se pare pilaful pe care îl înfuleca); ceva de genul: „Cum vi se pare Marilyn Monroe?” Mi-ar fi plăcut, oricum, să fi petrecut câteva nopţi cu Nichita Stănescu, aşa cum am petrecut cu Ion Mureşan.

… idee pentru o viaţă literară mai bună:

Oho, dacă aş avea o asemenea idee, aş fi mare. Deocamdată nu am decât dorinţe utopice. De pildă, bine ar fi dacă tot scriitorul ar fi onest şi şi-ar recunoaşte limitele. Şi dacă ar avea, totodată, altruismul de a accepta valoarea confratelui. Bine ar fi dacă nu ar mai pune orgoliul pe primul plan. Şi dacă nu am mai accepta să cocoţăm mediocrii în posturi cu decizie. Şi dacă orice favoritism vizibil ar fi înfierat pe faţă. Dacă ar dispărea parti-pris-urile. Dacă şi-ar face critica datoria şi nu ar mai executa tot felul de scenarii. Vieţii noastre literare îi lipseşte, pe scurt, onestitatea. Există prea multe găşti, prea multe interese şi prea mulţi autori care cred că dreptatea şi adevărul nu există dacă nu sunt formulate de ei. Prin urmare, nu am nici o idee, am doar regrete că nu e aşa cum ar trebui să fie.

… problemă cu (pe care) s-a confruntat (a observat-o) de când a „intrat” în literatură:

Am să mă refer la una care ţine de critica literară. Nu-mi plac criticii care scriu la comandă, ţinând cont de tot felul de zvonuri, indicaţii, interese. Nu-mi plac nici cei care îţi dau impresia că îţi arată ei cum stau lucrurile, care cred că un scriitor există doar pentru că a scris el, marele critic, despre el. Nu-mi plac criticii lipsiţi de empatie, cei siguri să sunt invincibili, că nu pot greşi. Nu-mi plac, altfel spus, criticii cărora le lipseşte capacitatea de a comunica propriu-zis cu opera. Nu-mi plac criticii-ginecolog. Toate acestea pornesc de la lipsa de umor. Prin urmare, principala problemă de care te loveşti este lipsa de umor a unor scriitori. Doar un scriitor obtuz îţi poate purta sâmbetele pentru că nu te-ai arătat entuziasmat de o carte a sa. Am mai observat că, în general, critici literari sunt mult mai înverşunaţi decât scriitorii. Cred că e vreun ciolan de împărţit. Ei bine, nu e!

O altă problemă reală căreia am fost nevoit să-i fac faţă este obiceiul scriitorului veleitar de a-l hărţui pe critic. Cel bun, conştient de valoarea sa, nu o face, are încredere în cărţile sale. Iar când acest scriitor este o damă trecută de a treia tinereţe, lucrurile devin chiar dezagreabile. Credeţi-mă, am păţit-o…

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare „în regulă” în literatura română actuală?

Bogdan Cretu 5Mă bucur să contat că, în ciuda scepticismului multora, a apărut o serie de poeţi foarte buni, cum ar fi cei pe care i-am înşirat mai înainte. În regulă mi se pare şi programul pe care şi l-au impus edituri precum Polirom, Cartea Românească, Vinea ş.a. de a publica scriitori tineri. E o şansă şi, de vreo 5 ani, scena literară s-a reconfigurat şi a devenit, oricum, mult mai vizibilă. Există şi câţiva critici literari, de la Paul Cernat la Daniel Cristea-Enache, de la Antonio Patraş şi Doris Mironescu la Andrei Terian, care dovedesc seriozitate, chemare şi de cele mai multe ori onestitate. În plus, paginile revistelor sunt deschise, editurile se află şi ele în căutare de talente, nu-i mai rămâne scriitorului decât să-şi facă treaba. Şi, nu în ultimul rând, „în regulă” mi se mai pare şi Vasile Leac.

2. Ce ţi se pare în neregulă?

Am mai amintit ce mă deranjează, în mare. Sintetizez şi adaug. Lipsa de onestitate. Deschiderea către compromis. Plecarea spinării. Înverşunarea. Exilarea lui Paul Goma. Minimalizarea lui Marin Mincu. Hărţuirea lui Liviu Ioan Stoiciu. Sistemul care nu acceptă independenţii. Tăcerea scriitorului român, atunci când ar fi cazul să răcnească. Prea facila deschidere a Uniunii Scriitorilor către toţi neaveniţii doritori de pensii. Premiile aranjate, cu zecile. Râca, uneori chiar ura dintre scriitori. Literatura „făcută”, falsă.

3. Ai vrea să trăieşti din scris?

Nu, nu aş vrea să trăiesc din scris, pentru că îmi place foarte mult meseria mea de dascăl şi nu aş renunţa la ea. Nu aş putea nici să nu scriu, dar m-ar agasa un ritm care nu ar fi al meu, ci ar fi impus de comenzi, de obligaţii etc. Ar însemna să trec pe pilot automat şi nu mai vreau aşa ceva. A fost o vreme când am păcătuit astfel, dar între timp priorităţile mi s-au reordonat. Am luat, vara asta, o pauză de la cronica literară şi m-am simţit liber. Dar, mi-am dat seama, îmi şi lipsea ceva, aşa că m-am întors spăşit la masa de lucru. Nu ca să trăiesc din ceea ce scriu, ci pentru a-mi satisface o nevoie.

4. Acum cuantifici performanţa în literatură?

Nu văd un criteriu absolut: nici numărul de cititori, nici premiile, nici tirajul, nici reacţiile criticii nu certifică valoarea, deci „performanţa”. S-au scris cărţi despre asta, nu cred că pot eu rezolva aici problemul…

5. Ai un model de performanţă?

Greu, foarte greu… Am cam multe, de la G. Călinescu, la Al. Paleologu. Visez, totuşi, să scriu cândva o carte care să poată sta lângă Gogol-ul lui Lucian Raicu. Sau lângă Dicţionarul personajelor lui Dostoievski al lui Valeriu Cristea.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?

Oameni capabili să se ocupe de toate etapele pe care le are de parcurs o operă de la stadiul de manuscris la cel de carte. Adică agenţi literari. Şi ar mai fi nevoie de oameni capabili, la vârf, care să distribuie cu responsabilitate banii şi care să ceară socoteală pentru ei.

V. Portret/ autoportret:

Bogdan Cretu 2

1. Un autoportret:

Nu ştiu cum sunt, tot ce ştiu e că încerc să fiu un critic onest şi că nu mă apuc de scris dacă nu vine de la sine. Nu mai forţez lucrurile. Critica este tot o formă de expresie a sinelui, aşa că nu are rost să te străduieşti prea tare. Nu înghit literatura din prefabricate, ci doar pe aceea care îmi transmite un puls autentic. Caut, altfel spus, oriunde, viaţa, nu dibăcia. Tot ce ştiu este că dorm liniştit atunci când am impresia că mi-a ieşit un text bun. Altfel, ca om sunt un măscărici care găseşte un motiv de râs din orice. Nu prea am prejudecăţi, am doar principii pe care încerc să nu le trădez. Am comis, fireşte, destule greşeli, dar încerc, şi în viaţă, şi în meserie, să nu fac rău cu bună ştiinţă.

De la o vreme, de când am trecut printr-o experienţă cam grea pentru umerii mei înguşti, lucrurile mi se par mult mai simple decât înainte. Nu mai acord importanţă intrigilor, nu mai sunt orgolios şi nu mă interesează aliş-verişurile vieţii literare.

Încerc, pe scurt, să fiu un profesor bun şi un critic onest, fără să forţez prea mult lucrurile. Atât! Restul nu e de mărturisit în public.

Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra):

Cred în prietenie, nu în generaţii. Am mai scris că, după mine, ceea ce se tot numeşte „generaţia 2000”, „milenarism” etc. nu reprezintă decât găselniţe ale criticii, care dramatizează lucrurile. Prin urmare, nu am cum să confecţionez un portret al tinerilor scriitori, preferând să mă pronunţ cu aplicaţie, când o fac, despre individualităţi. Omeneşte, sunt mai apropiat de Radu Vancu, de V. Leac, de C. Acosmei şi de alţi câţiva. Profesional, mă simt aproape de orice critic sau scriitor care-şi face treaba cu responsabilitate, fără compromisuri.

VII. Ultima dorinţă

Ce-mi doresc eu, ce-mi propun eu, ca scriitor:

Nu cred că sunt scriitor. Altfel, îmi doresc/ propun ca textele mele să mă exprime pe mine aşa cum sunt, cu atuurile şi cu stângăciile pe care mi le ştiu. Dincolo de asta, zace în mine la dospit o materie umană în care mă tem să sap deocamdată, preferând să o mai las să se decanteze. Nu detaliez, dar presimt că o să mă surprind şi pe mine cândva.

Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori?

E simplu: îţi doresc să te bucuri de cât mai multe cărţi bune. Şi să devii un om modelat de aceste cărţi. Adică unul responsabil, cu umor, cu bun simţ şi, din când în când, sărit de pe fix.

Anunțuri
  1. Miruna
    Iulie 4, 2009 la 9:05 am

    Ce este mai frumos decat o viata de artist, in care literatura se impleteste cu pictura, rezultand acest balsam atat de benefic sufletului ?

  2. daniela
    August 17, 2010 la 8:37 am

    Am terminat facultatea in 2004. Sunt cativa profesori care mi-au ramas la suflet: regretatul prof. Dumitru Irimia,Nicolae Cretu, Anca Rusu, Luca Pitu si nu in ultimul rand Bogdan Cretu, caruia i-am simtit mereu apropierea de student, reusind astfel sa-l atraga in lumea lecturii. Pastrez aceeasi deosebita consideratie pentru cei amintiti.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: