Şerban Axinte – un interviu inedit (II)

Cu ce postere acopereai pereţii camerei tale în adolescenţă?

Nu mi-am acoperit niciodată pereţii camerei mele cu postere. Nu mi-a plăcut să fac asta. Nu am purtat nici tricouri cu formaţiile preferate, nici nu am avut insigne sau alte semne distinctive.  M-am limitat mereu doar la muzică.
Ai fost în mai multe rânduri membru în formaţii de muzică. S-a pus problema să vrei să devii un muzician şi să renunţi la viaţa „aşezată”?

Am visat să ating anumite performanţe în muzică, mi-am dorit foarte mult asta şi, cumva, încă îmi doresc. Se pare că nu mi-a trecut definitiv. Nu am fost interesat însă de excentricităţile vieţii tumultuase de muzician rock. Mie îmi prieşte echilibrul, tânjesc către el.

scan0003

Comparativ cu „performanţele” financiare obţinute prin literatură, cum e cu muzica? Ai urcat pe scena şi ca autor de poezii şi ca muzician. În ce situaţie te-ai simţit mai „bine”?

Cred că puţini oameni din zona literaturii se pot lăuda că au “performanţe” financiare satisfăcătoare. Ca scriitor trebuie să faci şi altceva  pentru a câştiga bani. E un lucru ştiut de toată lumea. Din muzică se poate câştiga cât de cât bine dacă te preocupi de asta. Dacă faci muzică pe gustul unui public larg, ai toate şansele să aduni ceva capital. Dacă te adresezi unui public restrâns, atunci trebuie să-l cauţi, să te duci după el, să-l scoţi din bârlog şi să-l convingi că se merită să dea un ban ca să te asculte.

Da, am urcat pe scenă şi ca muzician şi ca scriitor, dar am încercat totuşi să nu amestec lucrurile ca să nu rezulte ceva gen „Cenaclu Flacăra” sau „Cântarea României”.


Zece albume de muzică ale tuturor timpurilor

1. The Final Cut (Pink Floyd),

2. Living in tre past (Jethro Tull)

3. Led Zeppelin IV,

4. A night at the opera (Queen)

5. Back in Black (AC/ DC)

6. The triumph of steel (Manowar)

7. …And justice for all (Metallica)

8. Fear of the dark (Iron Maiden)

9. Cantafabule (Phoenix)

10. Nevermind (Nirvana)
Trupele preferate

Ascult de la 14 ani fără să mă plictisesc “Celelalte cuvinte”. Am mai ascultat şi mai ascult „Phoenix”, „Iris”, „Survolaj” şi alte câteva. Dintre trupele străine prefer Pink Floyd, Manowar, Nightwish, Iron Maiden, Jethro Tull ş.a.

Muzicieni în familie?

Nu cunosc pe nimeni din familia mea care să fi avut vreo legătură cu muzica sau cu literatura.

scan0015
Ai făcut studii muzicale?

Da, în şcoala generală am făcut vioară la Şcoala de muzică, dar nu mi-a plăcut deloc. Cam din clasa a VII-a m-am apucat de chitară. Am absolvit şi Şcoala Populară de Artă, secţia chitară clasică. În timpul facultăţii am luat lecţii de pian şi de canto clasic.

Pe o scară de la 1 la 10, pe ce loc e muzica şi pe ce loc literatura? De fapt, fă-ne un top complet de la 1-10 la ora asta al lui Şerban Axinte.

Muzica a rămas puţin în urmă, deci nu poate fi pe primul loc. Acesta e rezervat literaturii, nu am nici o îndoială. Îmi place cel mai mult să citesc şi să scriu. Pentru cântat am nevoie de o stare mai specială, de o atmosferă propice. Îmi dau seama acum că de foarte multă vreme nu am mai zdrăngănit acasă de unul singur.  Mai sunt interesat de film (ca divertisment în primul rând), de arta culinară (mai bine zis, îmi place să gătesc şi să-mi impresionez soţia). Mi-am dorit mereu să merg la pescuit. De curând am decis să acţinez. Mi-am procurat deja o parte din sculele necesare şi studiez bibliografia spre care m-a îndrumat V. Leac. Mă dau în vânt după călătorii. Mă simt în formă în perioadele agitate, cu multe evenimente. Îmi place să merg la concerte şi să stau în culise. Mă bucur foarte mult când aud că Politehnica Iaşi nu a mâncat bătaie. Dar cel mai mult şi mai mult îmi place să mă joc cu fiul meu sub privirile îngăduitoare, dar vigilente ale soţiei mele.
Poţi trăi din scris? Sau din muzică? Cât ajută la „bugetul” familiei?

Având în vedere că meseria mea are foarte mare legătură cu scrisul (chiar dacă e vorba despre studii ştiinţifice, academice) se poate spune că trăiesc din scris sau şi din scris. Mai există şi alte câştiguri din zona literaturii, dar ele nu sunt constante, deci nu mă pot baza pe ele.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: