Prima pagină > Inedit BDP, Interviuri, nr. 06 (Şerban Axinte, din mai 2009), Şerban Axinte > Şerban Axinte – un interviu inedit (BdP)

Şerban Axinte – un interviu inedit (BdP)

serban-axinte-2Ce te-a apropiat de literatură?
M-am apropiat concomitent de muzică şi de literatură. Cam la intrarea în adolescenţă am cunoscut un tânăr cu vreo 5 ani mai mare decât mine care era poet şi muzician. Îmi amintesc perfect ziua în care s-a terminat copilăria mea şi a început restul vieţii. Am asistat la mai multe discuţii despre literatură şi mi-am dat seama că sunt făcut pentru asta. Am intrat în criză. Am vrut brusc să citesc toate cărţile.

Cum s-a terminat copilăria?
Am ajuns întâmplător la un cenaclu literar. Eu scrisesem deja câteva poezii, paşoptiste rău şi i le-am arătat prietenului despre care am pomenit deja. El a spus că ar fi bine să-l însoţesc la acel cenaclu. El după o vreme a renunţat, eu am continuat.

Primele veleităţi de scriitor?
Nu pot să răspund exact. Ştiu doar că pe la 18 ani mă luam foarte în serios. Scriam poezii ermatice şi credeam că e de bine când îmi zicea cineva că nu înţelege nimic din ceea ce scriu. Dar mi-a trecut. Am încercat să mă dezvolt pe mai multe planuri. Să parcurg mai multe etape fără să mă grăbesc.

Bun, acum mă interesează „mecanismul creaţiei”. Sună pompos, dar ce te-a făcut să scrii? Am întâlnit cazuri în care x s-a apucat de scris pentru a face nişte declaraţii/dedicaţii unor fete sau pentru a urma un exemplu. La tine ce a funcţionat /declanşat?
Cred că (din) dorinţa de a fi admirat.

Băiat fain, înalt, cu pleată, mai scrie şi poezii…, cântă şi la chitară. Ăsta era „raţionamentul”?
Cred că asta a stat la bază, dar lucrurile nu au rămas la acest nivel.

Primei prietene i-ai dedicat poezii?
Da, fireşte. Ştiu că am considerat atunci că am făcut o mare concesie să scriu ceva uşor sentimental.

În clasă, ţi se zicea „poetul”? Colegii, profii ştiau că scrii?
Nu, deloc.

Dar exista o mică glorie?
Oarecum, pentru că pe vremea aceea în Iaşi erau două televiziuni particulare şi ambele făceau reportaje de la cenacluri. Aşa că în fiecare joi apaream la televizor. Asta în condiţiile în care nu exista televiziune prin cablu şi lumea vedea doar TVR şi posturile locale.

Cât de mult crezi/ai crezut în gloria literară?
Nu prea vreau să mă gândesc la asta. Vreau doar să-mi fac treaba cât mai bine. Normal că toată lumea îşi doreşte să cunoască succesul, dar dacă suntem obsedaţi de acest lucru sigur ne scapă printre degete. În plus, e plăcut să ţi se mai recunoască din când în când anumite merite.

Să trecem la altfel de glorie.  Ai furat cărţi?
Am încercat, dar nu am reuşit.

Te-au prins sau ai abandonat?
M-au prins. Nu a fost prea măgulitor pentru mine, mai ales că librăresele mă cunoşteau. În fine, le-am convins că nu am vrut decât să le fac o farsă.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: